Decizia Comisiei Permanente a UNBR nr. 461 din 13 ianuarie 2023 privind organizarea examenului de primire în profesie, sesiunea aprilie 2023

Decizia Comisiei Permanente a UNBR nr. 461 din 13 ianuarie 2023 privind organizarea examenului de primire în profesie, sesiunea aprilie 2023

18 ianuarie 2023

UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
Comisia Permanentă

DECIZIA Nr. 461
13 ianuarie 2023
privind organizarea examenului de primire în profesie
– sesiunea aprilie 2023 –

În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1), art. 66 lit. h) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Lege), și ale art. 33 – 37 din Statutul profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare (denumit în continuare Statut),

În baza mandatului încredințat de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.), Comisia Permanentă a U.N.B.R., întrunită în ședința din 13 ianuarie 2023, a dezbătut și a aprobat măsurile privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat din sesiunea aprilie 2023 și a adoptat următoarea

DECIZIE:

Art. 1.(1) Examenul se va susține în mod unitar, în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. (în continuare I.N.P.P.A.) și se va desfășura prin I.N.P.P.A. cu sediul în București, strada Vulturilor nr. 23, sector 3.
(2) Data desfășurării examenului este 2 aprilie 2023, pentru toți candidații. Examenul se va desfășura la București, în sistem fizic (față în față), în spațiile Universității din București[1].
(3) Tematica de examen este anexată prezentei Hotărâri[2].
(4) Regulamentul de examen aplicabil este Regulamentul-Cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, adoptat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 57/27.03.2020 și modificat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 210/10-11.12.2021.

Art. 2.(1) Desemnarea Comisiei naționale de examen se face de către Comisia Permanentă a U.N.B.R., conform Regulamentului de examen. Lista de propuneri va cuprinde mențiuni exprese privind vechimea în profesia de avocat a celui propus precum și dacă acesta este cadru didactic universitar.
(2) La data de 17 martie 2023, I.N.P.P.A. va transmite la U.N.B.R. propunerile privind compunerea Comisiei naționale de examen. Până la data de 24 martie 2023, la convocarea Președintelui U.N.B.R., va avea loc ședința Comisiei Permanente a U.N.B.R. pentru desemnarea Comisiei naționale de examen. Desemnarea Comisiei naționale de examen, potrivit. art. 67 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 51/1995 republicată, se va face prin aplicarea cu prioritate a dispozițiilor art. 17 alin. (4)  din Lege care reglementează constituirea comisiei „cu precădere – din avocați cadre didactice universitare cu vechimea de minim 10 ani în profesia de avocat„. Dispozițiile art. 33 alin. (5) din Statut care consacră compunerea „în majoritate” a Comisiei de examen din avocați – cadre didactice universitare cu o vechime în profesie de 10 ani se interpretează în limitele impuse de art. 17 alin. (4)  din Lege în sensul că, în condițiile în care între cei propuși să facă parte din comisia de examen se află și avocați – cadre didactice, aceștia din urmă vor fi desemnați „cu precădere„.

Art. 3.(1) Cererea de înscriere la examen se depune de candidat, în modalitatea prevăzută la alin. (6), în intervalul 13 februarie 2023 (ora 8.00) – 10 martie 2023 (ora 16.00), la baroul la care acesta urmează să-și desfășoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis.
(2) Cererea va fi însoțită de actele prevăzute în Regulamentul de examen.
(3) În perioada 13 martie 2023 – 17 martie 2023 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afișează conform prevederilor Regulamentului de examen. Contestațiile formulate de candidații cărora li s-a respins înscrierea la examen se vor soluționa în conformitate cu prevederile Regulamentului de examen.
(4) În cazuri temeinic justificate, cu aprobarea Comisiei Permanente a U.N.B.R., dosarul poate fi completat cu actele ce nu au putut fi procurate din motive imprevizibile și insurmontabile, cu cel mult 5 zile înainte de data examenului.
(5) Exclusiv pentru candidații care au susținut examenul de licență în anii 2022 și 2023 și numai dacă unitățile de învățământ absolvite de aceștia nu au emis diplomele de licență, se admite depunerea adeverinței de absolvire a examenului de licență, eliberată de unitatea de învățământ, în locul diplomei de licență prevăzută la art. 15 alin. 2 lit. b) din Statutul profesiei de avocat; în acest caz, nu se cere ca adeverința de absolvire să fie însoțită de foaia matricolă.
(6) Cererile de înscriere la examen, precum și înscrisurile însoțitoare se transmit de către candidați baroului în format electronic, prin internet la adresa https://www.ifep.ro/CandidateFolder.aspx, adresă ce va fi făcută cunoscută candidaților și de către barou prin publicarea pe pagina web proprie a anunțului privind examenul. După data examenului, candidații declarați admiși vor depune la barou, la data cererii de înscriere pe tabloul avocaților, originalele înscrisurilor transmise, ocazie cu care baroul va efectua confruntarea dintre acestea și cele transmise de candidați în format electronic[3].

Art. 4.(1) Taxa de examen este de 1400 lei și se va achita în contul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea aprilie 2023”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea aprilie 2023”.
(2) Sumele încasate cu titlu de „taxă de examen” se repartizează potrivit hotărârii Consiliului U.N.B.R.
(3) Este interzisă perceperea de către I.N.P.P.A. sau barouri, cu orice titlu, de sume suplimentare pentru operațiuni care au legătură cu înscrierea candidaților la examen sau cu susținerea acestuia.
(4) I.N.P.P.A. va reflecta distinct în evidențele sale sumele destinate barourilor, pentru remunerarea prestațiilor specifice activităților de secretariat și de verificare a actelor de sumele ce vor fi virate centrelor I.N.P.P.A. și sumele rămase la dispoziția sa.
(5) Sumele ce revin barourilor vor fi virate cel mai târziu la 7 zile după finalizarea examenului și soluționarea eventualelor cereri de restituire a taxelor de examen, în condițiile prevăzute în Regulamentul de examen.
(6) În baza mandatului primit de la Consiliul U.N.B.R., Comisia Permanentă îndeplinește atribuțiile Consiliului U.N.B.R. privind și celelalte aspecte legate de organizarea și validarea examenului de primire în profesie, urmând ca deciziile Comisiei Permanente să fie supuse ratificării Consiliului U.N.B.R.

Art. 5.(1) Prezenta Hotărâre se publică pe pagina de web a U.N.B.R. (www.unbr.ro) și va fi comunicată barourilor, I.N.P.P.A. și membrilor Consiliului U.N.B.R.
(2) I.N.P.P.A. și barourile vor asigura publicarea prezentei hotărâri pe paginile de web ale acestora.     

 

  

COMISIA PERMANENTĂ A UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA

______

[1] În cazul în care, în virtutea unor dispoziții normative impuse de protecția sănătății populației, organizarea în sistem fizic a examenului nu va fi posibilă, acesta nu se va mai desfășura.

[2] Întrebările din chestionarul de examen vor avea unul sau două răspunsuri corecte.

[3] Candidații admiși la examenul din data de 2.04.2023 vor fi înmatriculați în anul I de formare inițială al I.N.P.P.A. care va începe în anul 2024, dacă vor fi înscriși în tabloul avocaților până la data de referință stabilită de Consiliul de conducere al I.N.P.P.A. pentru luarea în evidență a cursanților anului I de formare inițială al I.N.P.P.A. din ciclul 2024.


Descarcă Decizia împreună cu Anexa (tematica de examen) aici: DOCX / PDF