* Partea a doua a articolului poate fi consultată AICI

I. Datele problemei

1. Proiectul de lege PL-x nr. 555/2015[1], privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, aflat în dezbaterea Camerei Deputaților, a generat multiple controverse. Camerele de rezonanță ale mass mediei (și politicului) au ales să amplifice cele privind presupusa ”super-imunitate”, care ar fi conferită asupra avocaților prin adoptarea proiectului. Un alt element al acestuia, poate mai semnificativ pentru avocați, constituit de amendamentele[2] propuse de către domnul deputat Ioan Dîrzu[3], care ar deschide calea reinstituirii unor onorarii minimale prin modificarea art. 31 și art. 66 din Legea nr. 51/1995, au căpătat mult mai puțină atenție. Mai bine zis, au căpătat doar suficientă atenție, încât să ofere un prilej suplimentar pentru denigrarea profesiei de avocat și pentru răspândirea repetată a unor idei preconcepute în sfera discursului public.

2. Prin luarea de poziție a Consiliului Concurenței cu privire la aceste amendamente, preluată în presa electronică[4] și atribuită personal președintelui Consiliului (domnul Bogdan Chirițoiu[5]), care încă nu a fost publicată în scris în locația destinată unor astfel de puncte de vedere[6], s-a arătat că instituirea unor onorarii minimale nu ar fi acceptabilă din punct de vedere concurențial și ar constitui o întoarcere la reglementarea din anul 2004. În opinia Consiliului: ”ar reprezenta un regres în ceea ce privește modul de reglementare și de exercitare a profesiei de avocat în România”; ”(…) avocații nou intrați pe piață nu pot practica onorarii mai mici decât limita minimă stabilită, în scopul atragerii de clientelă și câștigării astfel a unei poziții în piață” și ”nu în ultimul rând consumatorul este dezavantajat, neputând beneficia de onorarii mai mici decât cele fixate, fiind astfel obligat să plătească niveluri de preț stabilite arbitrar și care nu sunt rezultatul interacțiunii dintre cerere și ofertă”.

3. Consiliul Concurenței pare consecvent în opoziția sa față de reglementările care instituie onorarii minimale. Încă din anul 2004 a impus modificarea legislației privind exercitarea profesiei de arhitect[7], și a Legii nr. 51/1995[8], în vederea eliminării onorariilor minimale, sub pretextul armonizării[9] normelor române la practicile promovate de Comisia Europeană. ”Succesele” înregistrate în demersurile împotriva onorariilor minimale existente în rândul avocaților, experților contabili, arhitecților, inginerilor geodezi și medicilor veterinari nu au fost însă repetate în cazul profesiilor de notar public și de executor judecătoresc, așa cum recunoaște într-un studiu chiar președintele Consiliului[10], în pofida faptului că aceste profesii, din punct de vedere concurențial, trebuie considerate profesii libere, inclusiv potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene[11].

4. Notarii publici, prin prevederile art. 8 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 46/C/2011[12] sunt obligați sub sancțiunile prevăzute pentru abateri disciplinare, să stabilească și să încaseze cel puțin onorariile minimale stabilite. Aceste onorarii, și metoda de determinare a lor, au fost reglementate cu luarea în considerare a Hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici (în continuare: UNNP) nr. 222 din 3 septembrie 2010 pentru aprobarea proiectului Normelor privind tarifele de onorarii ale notarilor publici, modificată și completată prin hotărârile Consiliului UNNP nr. 261/13.10.2010 și 317/29.11.2010., deci, în urma consultării unei asociații profesionale cu activitate în domeniul profesiilor liberale. Onorariile minimale impuse executorilor judecătorești sunt stabilite prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/C/2006[13]. La emiterea Ordinului, ministerul de resort a luat în considerare solicitarea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (în continuare: UNEJ), care prin Adresa nr. 1.286/2006 a propus actualizarea limitelor pentru onorariile executorilor.

II. Problema

5. În lumina celor arătate mai sus, fundamentarea logică invocată de Consiliul Concurenței pentru opoziția vocală față de instituirea unor onorarii minimale pentru avocați pare compromisă în mai multe locuri:

– normele enunțate, prin care se stabilesc onorarii minimale obligatorii consistente raportat la valoarea actelor îndeplinite de către notarii publici și executorii judecătorești se situează în timp în urma suprimării onorariilor avocațiale minimale;

– aceste onorari minimale au fost stabilite cu considerarea poziției unor organizații profesionale, deci nu pot fi mai puțin ”arbitrare” sau dezavantajoase pentru justițiabil decât cele care s-ar stabili, potrivit amendamentelor propuse, de către Uniunea Națională a Barourilor din România;

– atât pentru profesia de notar public, cât și pentru cea de executor judecătoresc a existat un regim de onorarii minimale obligatorii în vigoare[14] inclusiv la data aderării României la Uniunea Europeană;

– un asemenea regim există în vigoare și în prezent pentru aceste profesii;

– Consiliul Concurenței tolerează existența acestor reglementări presupus anti-concurențiale fără luări de poziție comparabile în vehemență cu cele formulate împotriva amendamentului propus de domnul deputat Dîrzu.

6. Această stare de fapt naște un șir de întrebări, dintre care unele privesc esența activității avocatului, rolul acestuia în societate și în statul de drept. Aceste întrebări se pot rezuma la următoarele:

A. În ce constau diferențele specifice, relevante din punct de vedere concurențial, între profesiile de notar public și executor judecătoresc pe de o parte și profesia de avocat pe de altă parte, care pot justifica existența onorariilor minimale în cazul primelor două și exclud în același timp această posibilitate pentru cea din urmă?

B. Care argumente ar justifica existența unor onorarii minimale (în special în forma unor onorarii minimale de recomandare) în cazul profesiei de avocat?

C. Care este practica relevantă în dreptul comparat, în privința onorariilor minimale pentru avocați, în alte state ale Uniunii Europene?

A.

7. Căutând răspunsul la prima întrebare, lesne se observă că profesiile de executor judecătoresc și notar public prestează, printre altele, și unele servicii cu caracter de autoritate publică. Profesia de avocat în schimb, în reglementarea actuală, nu dispune de astfel de domenii de activitate. Însă, așa cum Bogdan Chirițoiu și Nicoleta Crișan conclud în temeiul practicii CJUE în cauza C-50/08 (Comisia Europeană v. Franța)[15], faptul că unele servicii au acest caracter nu justifică scutirea profesioniștilor care le prestează de sub exigențele concurențiale de drept comun, atâta timp cât prestează și servicii care nu au acest caracter privilegiat.

8. Această jurisprudență a fost confirmată foarte recent de CJUE în Hotărârea[16] din data de 10 septembrie 2015 dată cauza C-151/14 (Comisia Europeană v. Letonia) în care s-a stabilit că fixarea onorariilor notariale prin lege nu înlătură caracterul concurențial al unei profesii libere, și că activitatea notarială trebuie considerată ca fiind exercitată în condiții de concurență (punctele 50 și 51 din hotărârea Curții) în pofida existenței unor onorarii stabilite prin acte normative. Argumentele Curții pot fi aplicate mutatis mutandis și profesiei de avocat, și duc la concluzia că pot exista și alte forme de concurență, decât cea care se manifestă prin stabilirea unor onorarii cât mai mici, cu prețul amenințării calității serviciului prestat, sau periclitării siguranței existențiale a avocatului pe termen lung, pentru a-și păstra o participare în piață.

9. Un alt aspect de sesizat, este că profesiile de notar public și de executor judecătoresc, spre deosebire de profesia de avocat, dispun de un monopol legal extins asupra multor activități atribuite în mod exclusiv în competența lor, fără a exista o suprapunere semnificativă de atribuții cu alte profesii juridice. Aceste monopoluri sunt garantate pe de o parte printr-un regim juridic ce lovește actele specifice acestor profesii cu nulitate absolută ori de câte ori sunt îndeplinite de persoane fără calitatea cerută, iar pe de altă parte de instituțiile abilitate ale statului care reprimă în mod eficient încercările de exercitare fără drept a acestor profesii. În schimb, în cazul profesiei de avocat, în afară, poate, de activitatea de asistare a suspectului sau inculpatului persoană fizică pe parcursul procesului penal[17] și de exercitarea activității de curator special în procesul civil[18], nu există vreun domeniu de activitate, care ar fi rezervat exclusiv avocaților. Mai mult, fenomenul exercitării fără drept a profesiei de avocat în formă organizată, ale cărui începuturi datează la aceeași perioadă ca și suprimarea onorariilor minimale, a demonstrat inabilitatea autorităților de a garanta pentru avocat exclusivitatea domeniului de activitate[19] stabilit prin lege.

10. Dispariția domeniilor de activitate avocațială care ar fi constituit un monopol legal oricât de restrâns pentru profesie este un fenomen relativ neașteptat. Medierea și activitățile fiduciare au apărut pentru prima oară în legislația română ca activități avocațiale exclusive[20], introduse prin actul normativ care a abrogat instituția onorariilor minimale (Legea nr. 255/2004). La momentul respectiv nu se putea prevedea că după doi ani activitatea de mediere urma să fie reglementată printr-o lege specială[21], și deschisă inclusiv persoanelor fără studii juridice, iar avocații obligați să parcurgă etape de pregătire profesională costisitoare pentru a fi primiți în rândul ”noilor” mediatori; sau că activitățile fiduciare vor fi împărțite cu notarii publici, și numeroase alte entități, prin efectul Noului Cod civil[22].

11. Redactarea de înscrisuri, activitate specific avocațială din perspectivă istorică, și care a fost rezervată[23] în mod expres și în favoarea avocaților la prima reglementare modernă a profesiei de notar public în România, a fost atribuită, în cazul actelor care se încheie în formă autentică sub sancțiunea nulității absolute, exclusiv notarilor publici, prin modificările aduse art. 45 din Legea nr. 36/1995[24]. Mai mult, textul expres care prevedea că notarii autentifică acte redactate de avocați dintre cele pentru care forma autentică nu este prevăzută ad validitatem, a fost și el înlăturat[25] prin modificarea art. 8 lit. b) din Legea nr. 36/1995.

12. Asistența juridică ca domeniu de activitate, este împărțită între avocați și consilieri juridici[26], iar reglementarea celor din urmă, ca o profesie liberă propriu zisă, se află în curs[27] de dezvoltare. Activitatea de reprezentare în fața instanțelor de judecată poate fi prestată legal pe lângă avocați și consilieri juridici, de către mandatarii părților, pe baza unei procuri speciale, chiar dacă potrivit textului (mort) al legii, nu le este permisă punerea de concluzii. Activitatea de consultanță juridică este exercitată legal pe lângă avocați și consilierii juridici, de către notarii publici[28], experții contabili[29], auditorii financiari[30] respectiv consultanții fiscali[31].

13. În acest context concurența pe piața serviciilor avocațiale este suficient de aprigă, incluzând nu numai concurența intraprofesională dar și cea interprofesională, domeniile exclusive de activitate rezervate odinioară avocaților prin lege, sau exercitate în mod tradițional de către avocați, fiind astăzi atribuite către numeroase alte profesii prin voința legiuitorului.

14. Mai mult: în timp ce apelarea la serviciile unui notar public sau executor judecătoresc este impusă de lege pentru îndeplinirea valabilă a unor acte (într-un număr care se află în continuă creștere de la intrarea în vigoare a Noului Cod civil), cooperarea exclusivă a unui avocat nu este indispensabilă pentru îndeplinirea oricăror acte juridice civile. Singura încercare în acest sens a legiuitorului, aceea de a impune reprezentarea obligatorie prin avocat la exercitarea recursului în cadrul procesului civil, ca o condiție de exercitare a acestei căi de atac extraordinare, a fost curmată de intervenția Curții Constituționale[32], care a considerat că noua instituție (una obișnuită în alte legislații europene) aduce atingere liberului acces la justiție.

15. Curtea, invocând carențele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008[33], care împiedică accesul celor cu venituri sub 300 lei (!) pe membru de familie la ajutorul public judiciar deplin, a statuat că datorită acestor insuficiențe (sic!) reprezentarea obligatorie prin avocat la exercitarea recursului este neconstituțională. În motivarea deciziei instanța de contencios constituțional a evitat, pe cât posibil, să observe ”elefantul din cameră”, motivând, prin formule contorsionate[34], că taxele judiciare de timbru, indiferent de cuantum, nu pot constitui niciodată un obstacol la accesul liber la justiție, spre deosebire de obligativitatea reprezentării prin avocat, care în contextul actual trebuie neapărat declarat neconstituțional. ”Elefantul” ignorat este că taxele judiciare de timbru opresive, care se ridică în anumite situații, la chiar și 20% din valoarea pretenției, instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013[35] constituie, împreună cu regimul desuet al ajutorului public judiciar, impedimente mult mai importante pentru accesul la justiție decât reprezentarea obligatorie prin avocat, constituționalitatea lor fiind mult mai îndoielnică.

16. În altă ordine de idei, așa-numitul ”impediment” față de accesul liber la justiție în forma reprezentării obligatorii prin avocat, își găsește corespondentul în impedimente similare, care împiedică exercitarea liberă a dreptului de proprietate, prin impunerea formei autentice pentru numeroase acte juridice, și care ”încurajează” încheierea altora în această formă. Totuși, din discursul public actual, nu se pare, că aceste din urmă impedimente ar fi considerate îndeosebi injuste, prin comparație cu singura prevedere din procesul civil, care impunea reprezentarea obligatorie prin avocat. Această stare de fapt relevă, mai bine decât oricare alta, o ostilitate față de avocat, adânc înrădăcinată, care iese la suprafață ori de câte ori este necesară împiedicarea unei măsuri legislative care ar rezulta într-un avantaj, nu neapărat de ordin pecuniar, pentru profesia de avocat.

17. Din perspectiva numărului de profesioniști activi în profesiile juridice liberale la care se aplică onorarii minimale, putem observa că Tabloul executorilor judecătorești[36] pe anul 2015 cuprindea un număr de 875 persoane iar Tabloul notarilor publici pe același an un număr de 2455 de persoane[37]. Numărul avocaților înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, conform bazei de date[38] menținută de Uniunea Națională a Barourilor din România (în continuare: UNBR) stă în acest moment la aproximativ[39] 23.168 (luând în considerare atât avocații definitivi, cât și cei stagiari). Deci, pentru fiecare executor judecătoresc în România își desfășoară activitatea câte 26 de avocați, iar pentru fiecare notar public, câte 9 avocați.

18. În schimb, numărul persoanelor admise în profesia de avocat în calitate de avocat stagiar, la ultimul examen de admitere (sesiunea septembrie 2015), a fost de 578 dintr-un număr total de 3974[40] candidați (2,55% din numărul avocaților înscriși în tablou, fără lua în calcul cei admiși la acest ultim examen), în timp ce în cazul notarilor publici numărul total de locuri disponibile[41] pentru notarii stagiari la concursul de admitere din sesiunea septembrie 2015 a fost de numai 44[42] (adică de 1,78% din numărul notarilor înscriși în tabloul la începutul anului), raportat la un număr total[43] de doar 329 candidați. În rândul executorilor judecătorești stagiari, au fost admiși în profesie, în sesiunea noiembrie 2015, 10 persoane[44], adică 1,14% din numărul executorilor înscriși în tablou, cu un număr total de 80 de candidați participând la examen. Se observă, deci, că din perspectiva examenului de admitere, profesia de avocat respectă exigențele concurențiale atât în ceea ce privește numărul participanților, cât și a persoanelor admise.

19. Caracterul concurențial al profesiei de avocat se manifestă, de la începutul carierei fiecărui confrate: UNBR este obligat prin lege[45] să organizeze cel puțin un examen de admitere anual. Cei care dobândesc acces în profesie prin promovarea acestuia, împreună cu sute de alți confrați, nu beneficiază de garanția accederii pe un ”post” predeterminat, sau care se va determina, prin act administrativ, pe criterii limitative teritoriale și/sau pe baza unui numerus clausus, în așa fel încât să fie feriți de concurență, cum se întâmplă în cazul altor profesii analizate. Competiția profesională este o realitate zilnică pentru fiecare avocat, la care nu trebuie reamintit prin luări de poziție gratuite, cu iz de superioritate morală, ca cele exprimate de Consiliul Concurenței.

20. Considerând situația existentă în unele state de referință ale Uniunii Europene, se poate observa că numărul avocaților în anul 2014 (ultimul an pentru care Consiliul Barourilor Europene dispune de statistici[46] complete), raportat la fiecare 100.000 de locuitori[47] a fost de 67,92 în Austria, de 87,92 în Franța (eternă sursă de inspirație), de 202,15 în Germania, de 310,17 în Spania[48], de 103,68 în Olanda, de 170,10 în Bulgaria și de 126,54 în Ungaria. Prin comparație numărul avocaților în România în anul 2015[49], raportat la populația rezidentă[50] a fost de 119,69, un număr care pare să se încadreze în câmpul normal de densitate pentru această profesie în spațiul european.

21. Produsul intern brut pe cap de locuitor (exprimat în USD, conform statisticilor Băncii Mondiale[51]) în anul 2014 însă a fost de $51.122 în Austria, de $42.725 în Franța, de $47.773 în Germania, de $29.721 în Spania, de $52.138 în Olanda, de $7.851 în Bulgaria și de $14.026 în Ungaria. În schimb, produsul intern brut al României pe cap de locuitor în anul 2014 (ultimul an pentru care Banca Mondială deține date) a fost de $10.000. Se poate observa, deci, că profesia de avocat din România nu se bucură de un statut privilegiat din punct de vedere concurențial, nici în ceea ce privește numărul profesioniștilor, nici raportat la capacitățile economice ale populației. La această constatare mai trebuie adăugate numeroasele domenii exclusive de activitate de care beneficiază confrații din țările de referință, ca spre exemplu reprezentarea obligatorie prin avocat în fața instanțelor de judecată sau la încheierea anumitor acte juridice, care în România lipsesc cu desăvârșire.

22. În ultimul rând, putem indica drept factor ce diferențiază profesia de avocat față de cele de notar public și de executor judecătoresc forma de organizare.

23. ”Privatizarea” avocaturii[52] în anul 1995 a rezultat atât în încetarea ”îndrumării și controlului” administrativ[53] exercitat de Ministerul Justiției, dar și în desființarea oricărei legături benefice profesiei cu administrația centrală. Avocații au fost aruncați în noua realitate concurențială, care pentru ei nu a constituit o noutate absolută, fără orice tranziție. În schimb profesia de notar, în paralel cu propria sa ieșire de sub tutela[54] ministerului de resort, ca rezultat al naturii sale hibride, de exponent al autorității publice și de profesie liberă, a fost reglementată cu păstrarea atribuțiilor administrației centrale în multiple domenii, inclusiv controlul și limitarea accesului în profesie. Acest model normativ, adaptat la un nivel de control și supraveghere mai accentuat[55], a fost utilizat și în cazul profesiei de executor judecătoresc, care se bucură de asemenea de o natură hibridă.

24. Se poate deci concluziona, că dintre cele trei profesii juridice analizate, așa-zis liberale, singura care este organizată fără a beneficia de umbrela protectoare a puterii statale exercitată asupra raporturilor sale concurențiale intraprofesionale și interprofesionale este profesia de avocat.

25. Răspunzând deci, la întrebarea notată cu A. putem arăta că într-adevăr există o diferență relevantă din punct de vedere concurențial între profesia de avocat și cele de notar public și executor judecătoresc. Aceasta constă în natura de profesie liberă prin excelență, care expune avocații la rigorile concurenței pe o piață dens populată, dacă luăm în considerare și capacitățile economice ale populației, pe care accesul nu este limitat prin impedimente de ordin teritorial sau prin restrângerea artificială a numărului de posturi disponibile; o profesie în care sunt admise anual multe sute, și nu câteva zeci, de persoane, din mii și nu sute de candidați, care nu se bucură nici de monopoluri legale generoase instituite prin lege, nici de protecția autorităților, care însoțește exercițiul autorității publice.

26. În lumina celor de mai sus, poziția Consiliului Concurenței expusă în raport cu amendamentele formulate la proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995 ar putea fi întemeiată exclusiv pe raționamentul adagiului ”quod licet Iovi, non licet bovi”. Atâta timp cât în cazul unor profesii liberale mai puțin concurențiale decât cea de avocat, se admite existența unui regim de onorarii minimale, orice opoziție la adresa unor inițiative similare în rândul avocaților pare discriminatorie.

27. Răspunsurile date la întrebările notate cu B. și C., care vor fi expuse în partea a doua a acestei lucrări, vor întări această concluzie, căci în cele ce urmează vom dovedi nu numai că existența unor onorarii minimale este imperios necesară pentru ocrotirea intereselor justițiabililor în fața puterii discreționare, conferită de legiuitor asupra instanței de judecată, pentru reducerea onorariilor avocațiale, dar și că regimuri de onorarii minimale avocațiale propriu zise și de recomandare sunt des întâlnite în alte state ale Uniunii Europene.

[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.
[3] Disponibil aici.
[4] Disponibil aici.
[5] Disponibil aici.
[6] Disponibil aici.
[7] Disponibil aici.
[8] A se vedea art. I. pct. 55 din Legea nr. 255/2004 prin care a fost abrogat art. 63 lit. e) din Legea nr. 51/1995. Abrogarea a avut ca urmare și abrogarea art. 94 din Statutul profesiei de avocat. Ultima listă de onorarii minime a fost adoptată prin Decizia nr. 3564/27.03.1999.
[9] Mihai Berinde: În așteptarea raportului de țară – Capitolul 6. ”Politica în domeniul concurenței”. Progrese. Sarcini realizate. Probleme prioritare. pp. 1, 8-11.
[10] Bogdan Chirițoiu, Nicoleta Crișan: Profesiile liberale și mediul concurențial din România. Revista română de concurență. 2/2013. pp. 10, 12.
[11] Idem.
[12] Ordinul nr. 46/C/2011 al Ministerului justiției pentru aprobarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici (modificat și completat). Publicat în Monitorul oficial nr. 133/22.02.2011.
[13] Ordinul Ministerului justiției nr. 2550/C/2006, privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești (modificat și completat). Publicat în Monitorul Oficial nr. 936/20.11.2006.
[14] Pentru reglementarea aplicabilă executorilor judecătorești a se vedea nota [12] supra, iar pentru notarii publici Ordinul Ministrului justiției nr. 943/C/2005, publicat în Monitorul oficial nr. 263/19.04.2007.
[15] Bogdan Chirițoiu, Nicoleta Crișan: op. cit. pp. 11-12.
[16] Disponibil aici.
[17] A se vedea Decizia nr. XXVII din data de 16 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de soluționare a unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 772/14.11.2007.
[18] A se vedea prevederile art. 58 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010 republicată în Monitorul Oficial nr. 247/10.04.2015.)
[19] Exercitarea fără drept a profesiei de avocat, în formă organizată, un fenomen care a luat amploare în ultimul deceniu, a fost arătată ca fiind contrară prevederilor art. 348 din Codul penal în vigoare, numai recent, prin Decizia nr. 15/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 816/03.11.2015.
[20] A se vedea textul art. 3 alin. (1) lit. f), g) și h) din Legea nr. 51/1995 așa cum a fost modificată de art. I. pct. 3. din Legea nr. 255/2004.
[21] Legea nr. 192/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 441/22.05.2006.
[22] A se vedea art. 776 alin. (2) din Codul civil (Legea nr. 287/2009 republicată în Monitorul Oficial nr. 409/10.06.2011.).
[23] A se vedea textul art. 22 alin. (4) din Decretul nr. 79/1950 pentru organizarea Notariatului de Stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 31/31.03.1950.
[24] Art. 45, din Legea nr. 36/1995 republicată în Monitorul Oficial nr. 444/18.06.2014., așa cum a fost modificat ca urmare a prevederilor art. I. pct. 60 din Legea nr. 77/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 386/08.06.2012.
[25] A se vedea prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 așa cum au fost modificate ca urmare a prevederilor art. I. pct. 6 din Legea nr. 77/2012.
[26] A se vedea art. 4 din Legea nr. 514/2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 867/05.12.2003.
[27] Disponibil aici.
[28] A se vedea art. 2 din Legea nr. 36/1995.
[29] A se vedea art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994, republicată în Monitorul Oficial nr. 13/08.01.2008.
[30] A se vedea art. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/1999 republicată în Monitorul Oficial nr. 598/22.08.2003.
[31] A se vedea art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001 publicată în Monitorul Oficial nr. 538/01.09.2001.
[32] Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 775/24.10.2014. A se vedea, pentru repetarea și extinderea argumentației inițiale, și Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 539/20.07.2015.
[33] A se vedea art. 8 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 51/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 327/25.04.2008.
[34] A se vedea punctul 41. din Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 a Curții Constituționale spre exemplu:”41. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reține că acordarea ajutorului public judiciar se referă la persoane care nu pot face față din punct de vedere financiar cheltuielilor ocazionate de desfășurarea procedurilor judiciare și ale căror venituri se încadrează în limitele de venit prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008. Prin urmare, este evident că ajutorul public judiciar vizează «persoane aflate în dificultate materială» și se acordă «numai în acele situații în care cheltuielile certe sau previzibile periclitează întreținerea solicitantului și a persoanelor aflate în întreținerea sa. Situația materială se apreciază în raport cu sursele de venit ale solicitantului și ale membrilor familiei, precum și cu obligațiile periodice pe care aceștia le au» (a se vedea, în acest sens, nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008). Așadar, Curtea constată că ajutorul public judiciar privește o categorie redusă de cetățeni, având în vedere și faptul că, pe lângă limitele de venit stabilite, se poate beneficia de acest ajutor numai într-o anumită limită în cursul unui an, limită ce se referă la toate formele de ajutor public judiciar, și nu doar la asistența juridică prin avocat necesară pentru îndeplinirea condiției de admisibilitate a recursului. Or, obligativitatea reprezentării și asistării prin avocat în etapa procesuală a recursului se răsfrânge asupra tuturor cetățenilor, chiar și asupra celor ale căror limite de venit nu se încadrează în prevederile ordonanței de urgență și care nu dispun întotdeauna de mijloace materiale pentru a plăti un avocat. Astfel, ajutorul public judiciar nu își găsește incidența și aplicarea în privința cvasi-majorității cetățenilor, ceea ce echivalează cu reducerea corespunzătoare a patrimoniului lor, fără ca această reducere să reprezinte contravaloarea unui serviciu prestat de autoritățile statului. De aceea, ajutorul public judiciar nu poate fi considerat un remediu judiciar capabil să asigure accesul tuturor cetățenilor la calea de atac a recursului. În consecință, ținând cont de cele arătate, Curtea constată că ajutorul public judiciar nu este un instrument apt să surmonteze și să corecteze inechitățile de fapt care pot apărea în urma aplicării textelor legale criticate, din moment ce calea de atac a recursului se închide definitiv pentru acești justițiabili.”
[35] A se vedea spre exemplu prevederile referitoare la acțiunile posesorii, din art. 4 al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 392/29.06.2013.
[36] Tabloul a fost publicat în Monitorul oficial al României Partea I. nr. 319/11.05.2015.
[37] Tabloul a fost publicat în Monitorul oficial al României Partea I. nr. 265bis/21.04.2015.
[38] Disponibil aici.
[39] Baza de date ifep.ro se află încă în curs de dezvoltare, așa cum se specifică în cuprinsul acestuia.
[40] Disponibil aici.
[41] Redăm aici numărul locurilor disponibile și nu a persoanelor admise, fiindcă, spre deosebire de exigențele transparenței urmărite de către Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților în organizarea examenului de admitere, date centralizate nu sunt disponibile în ceea ce privește examenul de admitere în profesia de notar public.
[42] Disponibil aici.
[43] Listele cuprinzând mediile acordate de Comisia de examinare Camera Notarilor Publici Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Mureș, Timișoara.
[44] Disponibil aici.
[45] A se vedea art. 17 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.
[46] Disponibil aici.
[47] Populația fiecărei țări pentru anul 2014 a fost determinat cu utilizarea bazei de date a Băncii Mondiale, accesibil aici.
[48] Pentru calcul a fost utilizat numărul avocaților activi, acesta fiind aproape egal cu numărul celor inactivi, în cazul Spaniei ambele date fiind colectate de către CCBE.
[49] Disponibil aici.
[50] Populația rezidentă pentru efectuarea calculului este considerată ca fiind de 19.870.647 persoane, ultimele date disponibile pentru anul 2015 în baza de date Tempo Online a Institutului Național de Statistică.
[51] Disponibil aici.
[52] Aceasta a avut loc prin desființarea subită a foștilor birouri colective, fără asigurarea unei perioade suficiente de tranziție, sau a unor atribuții profesionale exclusive generatoare de venituri, care să permită adaptarea multor avocați la noile realități.
[53] Acest tip de control administrativ a fost instituit prin art. 3 al Decretului nr. 39/13.02.1950 (publicat în Buletinul Oficial nr. 11/14.02.1950).
[54] A se vedea art. 20 alin. (1) din Decretul nr. 79/1950.
[55] A se vedea art. 4 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești republicată în Monitorul Oficial nr. 738/20.10.2011.

Avocat drd. Janos Szekely – Baroul Satu-Mare

Articol preluat prin amabilitatea JURIDICE.ro