Mulțumesc, domnule președinte, pentru generozitatea dumneavoastră, și tuturor celor aflați în sală, pentru răbdarea de a mă asculta și pe mine câteva minute.

Este o onoare și o bucurie să mă aflu, azi, din nou în fața dumneavoastră și vă felicit, în primul rând, pentru tema aleasă. Și nu doar datorită importanței ei pentru respectarea dreptului la apărare, ci pentru că această temă, la data la care a fost discutată, în 2016, a stârnit foarte mari dezbateri referitoare dacă este necesară, de ce este necesară și, mai mult, nenumărate voci – din presă, din societatea civilă, chiar din clasa politică – au acuzat această confidențialitate client-avocat ca fiind o așa-numită super-imunitate. Și m-am gândit atunci – și vă exprim și dumneavoastră această dilemă a mea – că pentru foarte mulți dintre noi drepturile fundamentale ale omului au rămas concepte teoretice și carcase goale, ușor de lepădat, iar prețul desconsiderării acestor drepturi este unul pe care-l vom plăti în viitor, fiecare dintre noi, ca indivizi, în raporturile cu statul, dar și ca stat în raport cu celelalte state.

Pentru că este anul Centenarului, vreau să vă întreb pe dumneavoastră ce ne unește, până la urmă, pe noi? Pe fiecare dintre noi. Pe mine, ca ardelean, cu dumneavoastră ca moldovean sau muntean. Ce ne unește și ce ne-a adus împreună în istorie? Pentru asta trebuie să ne întoarcem în trecut, pentru că, înainte de a exista un stat român, a existat o națiune. Iar o națiune nu înseamnă doar suma unor indivizi care împărtășesc împreună un teritoriu și o limbă comună, ci și valori comune. În Petițiunea Națională adoptată la Blaj în 1848 se vorbea despre națiunea română ca ajungând la conștiința drepturilor individuale. Și iată, deci, că o națiune devine puternică atunci când cei ce o formează ajung la conștiința drepturilor individuale ale fiecăruia dintre noi. Același fundament îl regăsim în discursul episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, de la 1918. Iar noul stat român s-a fundat exact pe respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale fiecărui cetățean român, indiferent de etnie și confesiune religioasă. Deplină libertate națională și religioasă, regim democratic, drept de vot, libertatea conștiinței, a presei și de asociere, acestea au fost doar câteva din principiile fundamentale pe care s-a clădit România Mare.

După, noul stat, clădit de comuniști, a fost, însă, unul în care aceste drepturi și libertăți fundamentale ale omului nu mai valorau nimic, statul având întâietate și supremație asupra cetățenilor, pe care i-a dezgolit de orice drepturi. La 27 de ani de la căderea comunismului, când încă nu ne-am rupt de metehnele trecutului, e bine ca măcar în anul Centenarului să privim înapoi și să citim actul Unirii de la 1918, pentru a ne aduce aminte care a fost fundamentul constituirii noului stat român – unul în care drepturile fiecărui cetățean român să fie respectate și protejate.

Iată de ce rolul fiecăruia dintre noi – și în special al dumneavoastră, al avocaților – este mai important ca oricând. Am spus și anul trecut, cu prilejul congresului, că avocații sunt primii promotori ai statului de drept și ai drepturilor omului. Iar acest an, al Centenarului, trebuie să fie un an al adevărului, în care să avem puterea de a ne rupe de tarele trecutului și să începem reconstruirea pe valori ce aparțin cu adevărat statului de drept. În acest an, așa cum a spus deja colega mea, temerile noastre, exprimate încă din 2015, legate de influențele serviciilor secrete în actul de justiție, s-au dovedit pe deplin justificate. Toate aceste hotărâri și protocoale secrete, ce au afectat desfășurarea procedurilor judiciare, au fost bombe așezate la fundamentul statului de drept.

Vreau, însă, să mulțumesc că, de data aceasta, vocea avocaților s-a făcut auzită; cel puțin, pentru început, prin vocea Baroului Cluj, pe care țin să-l felicit, precum și prin vocea altor barouri care i-au succedat. Ca o societate tot mai interesată de chestiuni ce privesc justiția, este esențial ca vocea avocaților să se audă tot mai puternic.

Și, revenind la tema Congresului Avocaților, în 2016 a mai fost o modificare la lege, care, însă, a fost eliminată în Senat. Și se referea exact la eliminarea interdicției avocaților de a fi agenți acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor secrete, așa cum este și cazul avocaților. O astfel de incompatibilitate este una absolut necesară pentru a proteja, în primul rând, exact secretul profesional și statutul avocaților. Ce garanții efective ale dreptului la apărare sunt, dacă avocatul ar putea fi, în același timp, și ofițer al unui serviciu de informații? Și este, de aceea, rolul dumneavoastră de a cere Guvernului și Parlamentului reglementarea interdicției ca un avocat să fie acoperit sau lucrător al unui serviciu de informații.

Îmi doresc ca anul Centenarului să fie anul adevărului și al întoarcerii la valorile care ne-au unit ca neam și ne-au condus pentru a avea, în prezent, un stat.

La final aș vrea doar să reamintesc că, în procesul memorandiștilor de la Cluj, din 1884, Ion Rațiu a afirmat: „Ceea ce se discută aici, domnilor, este însăși existența poporului român. Existența unui popor nu se discută, se afirmă”. Parafrazându-l, spun și eu, în încheiere: Drepturile cetățenilor români nu se discută, se afirmă și se apără; de judecători și procurori, dar și de avocați deopotrivă. Vă mulțumesc.