Expoziție și premii pentru finaliștii concursului de creație grafică „Educația juridică” 2024
București, 3 septembrie 2024
Premierea elevilor și studenților a fost marcată printr-o expoziție a celor 18 lucrări câștigătoare din 500 înscrise în competiție și este deschisă vizionării în foaierul Ministerului Justiției, în perioada 3 septembrie – 4 octombrie 2024.
Evenimentul a fost organizat în prezența doamnei Ministru Alina Gorghiu, a doamnei judecător Grațiela Milu, membru CSM, a domnului Eugen Stoica, Ministerul Educației și a doamnei Angela Galeța, director al Fundației Vodafone România, organizația care a pus la dispoziție premiile din competiție. Inițiativa face parte din planul de acțiuni derulate în baza Protocolului privind educația juridică încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Educației, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Concursul de creație grafică „Educația juridică” 2024 a beneficiat de sprijinul Fundației Vodafone România și al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” București.
Comunicat de presă, Ministerul Justiției: Premierea elevilor și studenților câștigători ai concursului de creație grafică cu tema ”Educația juridică”, București, 3 septembrie 2024
Câștigătorii
Secțiunea afiș
Gimnaziu:
premiul I – TOTHĂZAN IRIS-MARINA, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Satu-Mare, clasa a VII-a;
premiul II – COTOFREA DIANA, Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu”, Tudora, Jud. Botoșani, clasa a VII-a;
premiul III – BOITOR KARINA, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Satu-Mare, clasa a VII-a.
Liceu:
premiul I – CHIAZNA DARIUS ROBERT, Liceul Tehnologic „Decebal” din Drobeta Turnu Severin, clasa a IX-a;
premiul II – BRĂNEANU SIMINA ELENA, Colegiul Național „NICU GANE” Fălticeni, clasa a X-a;
premiul III – BODNAR LAVINIA, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Suceava, clasa a XI-a.
Învățământ superior:
premiul I – BUDEANU MIHALACHE DARIA, Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, anul I;
premiul II – AGAPI MARIA MAGDALENA, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, anul I;
premiul III – CIURPENE MIRUNA-ANDREEA, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, anul I.
Secțiunea simbol grafic (logo)
Gimnaziu:
premiul I – GEANTĂ BIANCA MARIA, Școala nr. 92, București, clasa a VII-a;
premiul II – URDEA CĂLIN NICOLAE, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, clasa a VII-a;
premiul III – NEAG NICOLETA ROXANA, Școala Gimnazială Tureni, clasa a VII-a.
Liceu:
premiul I – CIOBOTARIU FABIAN-VALI, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, clasa a XI-a;
premiul II – SÎRBULESCU ANNE MARIE LUCIA, Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”, clasa a IX-a;
premiul III – NEDELCU ALEXIA-MARIA, Liceul „Traian Vuia”, Craiova, clasa a X-a.
Învățământ superior:
premiul I – BILIBOC RADU-MIHAI-ALEXANDRU, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, anul III;
premiul II – BĂDICĂ – CAVAL MARINELA – GABRIELA, Facultatea de Drept din Craiova, anul IV;
premiul III – NIȚU MIHAI-CONSTANTIN, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova, anul I.