FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!, EDIȚIA A II – A, BAROUL TIMIȘ, 31 OCTOMBRIE 2022
31 Oct 2022 – 20:15
În data de 31 Octombrie 2022 a avut loc la sediul Baroului Timiș lansarea Ediției a II – a a Programului FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!, inițiat de Uniunea Națională a Barourilor din România.
La eveniment au participat Domnul Avocat dr. Sergiu I. STĂNILĂ, Decanul Baroului Timiș și coordonatorul Programului FAST, Domnul Avocat Cezar OBÂRȘIE, coordonator FAST, precum și avocați din Baroul Timiș, înscriși în program și care susțin ore de educație juridică la toate școlile din județul Timiș.
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost reprezentat de Doamna Profesor Simona BEJAN, Inspector Școlar General Adjunct și, respectiv, de Domnul Profesor Mihai FILIP, Inspector Școlar Istorie-Discipline Socio-Umane, care au transmis mesajul instituțional la început de drum în anul 2022.
În cadrul evenimentului au fost abordate chestiuni precum programa care va fi aplicată în Ediția a II – a, temele ce vor fi abordate în fața elevilor, toți participanții manifestând același entuziasm ca și la început.
Integral AICI
Galerie foto: