Fii avocat în școala ta! – Proiectul UNBR de educație juridică non-formală în școli

Fii avocat în școala ta! – Proiectul UNBR de educație juridică non-formală în școli

08 februarie 2022

FAST #FiiAvocatinScoalaTa

#FAST

#UNBR

 

Fii avocat în școala ta! – Proiectul UNBR de educație juridică non-formală în școli

Comisia Permanentă a UNBR a aprobat în ședința din 4-5 februarie 2022 programul de educație juridică non-formală în școli “Fii avocat în școala ta!” – FAST. În aceeași ședință, Departamentul pentru educație juridică – DEJ, din cadrul UNBR, a fost acreditat să se ocupe de coordonarea unitară a activităților desfășurate de avocați în școlile din România.

Acestea includ susținerea unor ore de educație juridică non– formală, voluntar și neremunerat, la nivel de gimnaziu și liceu, pe baza modulelor care vor fi puse la dispoziție de DEJ. De asemenea, vor putea fi organizate procese simulate, concursuri, dezbateri precum și vizite în cadrul instituțiilor de profil – instanțe, penitenciare etc.

Etapa întâi, cea de sondare a interesului avocaților de a se implica voluntar în proiect, a fost peste așteptări. UNBR mulțumește tuturor avocaților pentru implicarea promptă și numeroasă în completarea chestionarului FAST. Vom reveni cu detalii complete despre rezultatele chestionarului, rezultate ce au stat la baza deciziei de implementare a unui proiect de voluntariat.

“Aceasta ne-a motivat să ne mișcăm repede și să avansăm un plan de acțiuni pe care ne dorim să-l punem în practică până la finalul acestui an școlar. Avem convingerea că un efort conjugat la nivel național, prin intermediul barourilor, al școlilor și al autorităților, poate ajuta elevii să înfrunte provocările generației lor și să se implice ulterior în rezolvarea problemelor societății”, a spus dna. av. Luminița Ioana, coordonatorul proiectului.

Prima etapă a proiectului se va desfășura în perioada 15.03 – 15.06.2022, pe parcursul unui număr limitat de ore în cadrul intervalului arătat, iar colegii avocați care vor face parte din echipele de proiect vor fi selectați de Consiliile barourilor din țară și ulterior repartizați prin raportare la numărul unităților de învățământ incluse în proiect.

Înscrierea avocaților în proiect se va putea face în cadrul barourilor în care vor dori să participe la cursuri, în perioada 09.02 – 20.02.2022.