Curtea Europeană a Drepturilor Omului – CEDOHotărârea în Cauza Beraru împotriva României din 18.03.2014,  Publicată în Monitorul Oficial nr. 0944 din 23.12.2014

Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 şi § 3 lit. b), c) şi d) din Convenţie, de o serie de încălcări ale garanţiilor unui proces echitabil, în special:

a) Reclamantul s-a plâns că i-a fost încălcat dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială deoarece la cinci luni de la începutul procesului în faţa Curţii de Apel Bucureşti, completul iniţial format dintr-un judecător unic a fost extins cu un al doilea judecător după ce instanţa examinase deja majoritatea probelor, iar cel de-al doilea judecător a deliberat şi a semnat hotărârea fără să fi examinat personal probele.

b) Reclamantul s-a plâns că instanţele interne nu şi-au respectat obligaţia de a asigura accesul la toate probele şi nu s-au asigurat că avocaţii săi au acces corespunzător la dosar pentru a-i pregăti apărarea.

c) Reclamantul s-a mai plâns că administrarea probelor de către instanţele interne nu a respectat principiul contradictorialităţii şi că normele pentru administrarea probelor fuseseră încălcate de către instanţele interne. Acesta s-a mai plâns că a fost condamnat în baza, în principal, a transcrierilor unor casete audio despre care acesta pretindea că nu ar fi trebuit să fie folosite ca probe la dosar.

Motivarea Curţii cu privire la capetele de cerere admise

a) Compunerea completului de judecată în primă instanţă

Un aspect important al unui proces penal echitabil este posibilitatea pe care o are inculpatul de a fi confruntat cu martorii în prezenta judecătorului care, în cele din urmă, se pronunţă asupra cauzei. Principiul nemijlocirii este o garanţie importantă în procesul penal în cadrul căruia observaţiile făcute de instanţă cu privire la comportamentul şi credibilitatea unui martor pot avea consecinţe importante pentru inculpat. Prin urmare, o modificare adusă compunerii instanţei de judecată ulterior audierii unui martor important ar trebui să determine în mod normal o nouă audiere a martorului respectiv .  În cauza supusă judecăţii, Curtea a observat că judecătorul unic îi audiase pe ceilalţi co-inculpaţi alături de reclamant şi pe martori în februarie şi în martie 2002. După numirea celui de-al doilea judecător, co-inculpaţii şi martorii audiaţi anterior nu au fost audiaţi din nou.

Cu toate acestea, în opinia Curţii, împrejurările legate de disputata modificare a compunerii completului de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti nu pare să fie de natură să-i pună la îndoială imparţialitatea. Pe de altă parte, modificarea respectivă trebuie examinată în raport cu posibilele consecinţe asupra caracterului echitabil al procesului în ansamblu.

b) Accesul avocaţilor reclamantului la documente şi probe

Curtea subliniază că art. 6 § 3 lit. b) din Convenţie asigură oricărei persoane acuzate de o infracţiune dreptul să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale. Accesul nerestricţionat la dosarul cauzei şi folosirea nerestricţionată a notiţelor, inclusiv, după caz, posibilitatea de a obţine copii ale documentelor relevante, constituie garanţii importante ale procesului echitabil. În cauză, Curtea areţinut că avocaţii reclamantului nu au putut obţine acces direct la dosarul cauzei decât într-un stadiu târziu; iniţial, nu li s-a furnizat nicio copie a rechizitoriului . Mai mult, aceştia nu au putut obţine o copie a transcrierilor interceptărilor telefonice sau o copie înregistrată a convorbirilor telefonice interceptate folosite ca probe în dosar. În această privinţă, avocaţii reclamantului au adresat instanţelor interne numeroase cereri pentru încuviinţarea accesului la dosar.

(c) Administrarea şi aprecierea probelor

Curtea reiterează că, în temeiul art. 19 din Convenţie, are datoria de a asigura respectarea angajamentelor asumate de statele contractante ale Convenţiei. În special, aceasta nu are misiunea de a examina erori de fapt sau de drept prezumtiv comise de o instanţă naţională decât în cazul în care şi în măsura în care este posibil ca acestea să fi încălcat drepturi şi libertăţi protejate prin Convenţie. Deşi art. 6 din Convenţie garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu prevede nicio normă privind admisibilitatea probelor ca atare, aspect care trebuie să fie reglementat în principal prin legislaţia naţională. Prin urmare, Curtea nu are rolul de a stabili, ca principiu, dacă anumite tipuri de mijloace de probă – de exemplu, probe obţinute nelegal – pot fi admisibile. Întrebarea la care trebuie să se răspundă este dacă procesul în ansamblu, inclusiv modul în care au fost obţinute probele, a fost echitabil. Iar la  stabilirea caracterului echitabil al procesului în ansamblu, trebuie să se ţină seama dacă s-a respectat dreptul la apărare. Trebuie să se examineze în special dacă reclamantului i s-a acordat posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor şi de a se opune utilizării lor. În plus, trebuie să se ţină seama de calitatea probelor, inclusiv dacă circumstanţele în care au fost obţinute pun la îndoială fiabilitatea sau exactitatea acestora.

Curtea observă că înregistrările au jucat un rol important în seria de probe apreciate de instanţe. Astfel, la începutul procedurii, instanţa de prim grad a considerat că era absolut necesar un raport de expertiză tehnică privind înregistrările şi a dispus întocmirea unui astfel de raport. Mai mult, instanţa de prim grad şi-a întemeiat raţionamentul pe transcrierile înregistrărilor, concluzionând că acestea „nu lasă loc de prea multe îndoieli” în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului, deşi admitea totodată că declaraţiile date de co-inculpaţi nu erau pe deplin fiabile deoarece se putea „considera […] că au o […] doză de subiectivitate” . În ciuda importanţei înregistrărilor în aprecierea probelor, instanţa de prim grad şi-a schimbat poziţia iniţială privind necesitatea întocmirii unui raport de expertiză tehnică pentru a se stabili autenticitatea înregistrărilor. La sfârşitul procesului, a considerat că raportul era inutil şi şi-a revizuit decizia privind propunerea acestei probe.

Curtea a subliniat că instanţele interne nu numai că şi-au întemeiat hotărârile pe înregistrări cu o autenticitate contestată, dar nici nu au răspuns la argumentele reclamantului conform cărora nu i-au fost prezentate transcrierile şi, prin urmare, nu le cunoştea conţinutul.

În concluzie, Curtea a reţinut că niciuna dintre neregularităţile constatate în faza de urmărire penală şi cea de judecată în primă instanţă nu a fost remediată ulterior de către instanţa de apel. Deşi avea competenţă să verifice toate aspectele cauzei atât în fapt, cât şi în drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a efectuat o nouă cercetare judecătorească asupra probelor disponibile şi a argumentelor de fapt şi de drept formulate de părţi. Atât Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au făcut decât să reitereze constatările procurorului şi nu au cercetat plângerile formulate în mod repetat de către pârâţi în legătură cu neregularităţile din cursul procesului.

Având în vedere constatările de mai sus, Curtea a considerat că procesul în litigiu, în ansamblu, nu a respectat cerinţele unui proces echitabil, fiind  încălcat art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. b), c) şi d) din Convenţie.