UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
Consiliul Uniunii
HOTĂRÂREA NR. 243/11-12 MARTIE 2022
pentru aprobarea Regulamentului privind recunoașterea calificării profesionale a avocaților din statele membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori din Confederația Elvețiană, pentru a profesa în România sub titlul profesional din statul de origine sau pentru admiterea în profesia de avocat și practicarea acesteia sub titlul profesional din România
Având în vedere necesitatea simplificării documentației privitoare la recunoașterea calificărilor profesionale, atât în ceea ce privește tipul documentelor, cât şi forma acestora, precum şi necesitatea eliminării oricărei distorsiuni în activitatea de recunoaștere a titlului profesional de avocat,
Având în vedere dispozițiile art. 90-105 din Legea nr. 51/1995 cu modificările şi completările ulterioare,
Văzând dispozițiile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 65 lit. ș) din Legea nr.51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul U.N.B.R., întrunit în ședința din 11-12 martie 2022, a adoptat următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 – Se aprobă Regulamentul privind recunoașterea calificării profesionale a avocaților din statele membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori din Confederația Elvețiană, pentru a profesa în România sub titlul profesional din statul de origine sau pentru admiterea în profesia de avocat şi practicarea acesteia sub titlul profesional din România, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art. 2 – Comisia Permanentă a U.N.B.R. și barourile vor aduce la îndeplinire dispozițiile prezentei Hotărâri.
Art. 3 – Prezenta Hotărâre intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.
Art. 4 – Prezenta Hotărâre şi anexa acesteia se publică pe pagina web a Uniunii Naționale a Barourilor din România (www.unbr.ro) şi se comunică barourilor.
CONSILIUL UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
Descarcă Hotărârea împreună cu Anexa Integral: fișier docx / pdf