Decizia ÎCCJ nr. 9 din 17 aprilie 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor probleme de drept: „1. dacă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal.”

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 9 iunie 2015

Prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că:

1. în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare;

2. încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

Puncte de vedere exprimate în jurisprudență:

Într-o primă opinie, majoritară, s-a apreciat că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, care poate interveni oricând până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În opinia minoritară, s-a arătat că medierea este o modalitate a împăcării, ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale, şi, pentru a se putea dispune încetarea procesului penal în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, poate interveni până la citirea actului de sesizare.

În practică, a existat și o a treia opinie, ce a Curții de Apel Bacău, potrivit căreia medierea nu reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală, dar constituie o posibilitate legală de stingere a unor conflicte de drept penal.

În considerentele acestei hotărâri, Înalta Curte face o diferențiere detaliată între mediere și împăcarea părților, instituții insuficient înțelese și delimitate până acum, sub aspectul naturii juridice a acestora, al momentulului și al condițiilor în care pot interveni, precum și al efectelor acestora.

1. 1.      Dezlegarea primei chestiuni de drept: dacă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art. 159 din Codul penal.

În dezlegarea primei chestiuni de drept referitoare la natura juridică a încheierii acordului de mediere, Curtea a considerat că este relevant a se face distincţiile între cauzele care înlătură răspunderea penală în concepţia Codului penal, referitoare la retragerea plângerii prealabile şi împăcare, cauze ce se exclud, şi modul în care este incidentă medierea.

În acest scop, Înalta Curte face o analiză detaliată a celor trei instituții de drept, evidențiind deosebirile ce privesc sfera infracținilor, momentul temporal pînă la care acestea operează și consecințele acestora.

1. a.      Sfera infracţiunilor la care se aplică cele două instituţii este diferită

Art. 67, alin. (2) din Legea nr. 192/2006   delimitează sfera de aplicare a medierii, în latura penală a procesului, în mod exclusiv în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Retragerea plângerii prealabile este o cauză de înlăturare a răspunderii penale numai în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile (art. 158, alin. 1, Cod penal)

În ceea ce privește împăcarea, această instituție poate interveni numai putând interveni numai în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres (art. 159, alin. 1, Cod penal)

Or, sfera infracțiunilor pentru care acțiunea penală se poate pune în mișcare la plângerea prealabilă este diferită de cea la care se face din oficiu.

Din prezentarea celor două cauze distincte de înlăturare a răspunderii penale, respectiv retragerea plângerii prealabile şi împăcarea, rezultă că sfera infracţiunilor care intră sub incidenţa acestor două instituţii este diferită, aşa încât medierea nu poate fi considerată o modalitate a împăcării, ci este o cauză sui-generis, care înlătură răspunderea penală, reglementată prin Legea nr. 192/2006, şi care operează atât cu privire la categoria infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, cât şi referitor la cealaltă categorie a infracţiunilor, pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală.

1. b.      Diferențe referitoare la momentul temporal în care pot avea loc cele două proceduri

Un argument asupra naturii acordului de mediere, ca şi cauză distinctă de înlăturare a răspunderii penale, este dat de norma de la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 ce cuprinde procedura de mediere înainte de începerea procesului penal, această ipoteză fiind exclusă în cazul împăcării părţilor sau subiecţilor procesuali.

În conţinutul alin. (1) al art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt arătate condiţiile referitoare la momentul temporal în care are loc medierea cu privire la latura penală, care se situează „după începerea procesului penal”, ceea ce conduce la posibilitatea suspendării urmăririi penale sau, după caz, a judecăţii, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere, iar în cel de-al doilea alineat al aceleiaşi norme se statuează cu privire la durata suspendării.

În ce privește împăcarea, aceasta poate interveni doar până la citirea actului de sesizare (art. 159 alin.3,  Cod penal)

1. c.       Diferențe referitoare la garanţii procesuale

În ipoteza în care procedura încheierii unui acord de mediere are loc după începerea procesului penal, mediatorul este ţinut prin dispoziţiile art. 68 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, referitoare la garanţii procesuale, în sensul ca „să fie respectate drepturile fiecărei părţi ori subiect procesual la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret”, aceste condiţii nefiind reglementate în cazul instituţiei împăcării.

1. d.      Modul în care se ia act de existenţa acordului de mediere este diferit de cel prin care se ia act de împăcarea părţilor

O altă distincţie între cele două cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv încheierea unui acord de mediere şi împăcare, este dată de modul în care se ia act de existenţa acordului de mediere, care este diferit de cel prin care se ia act de împăcarea părţilor, distincţia fiind reglementată de dispoziţiile art. 70 alin. (5) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator: ”Pentru soluţionarea cauzelor penale în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii, mediatorul este obligat să transmită organului judiciar acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic dacă părţile au ajuns la o înţelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situaţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) şi c)”.

În ceea ce privește modul în care se ia act de împăcarea părților, legea nu prevede expres și nici instanța nu face precizări în cuprinsul Deciziei nr. 9/2015. (n.n. A se vedea în acest sens Decizia ÎCCJ nr. 27 din 18 septembrie 2006, potrivit căreia ”în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală poate fi dispusă de instanţa numai atunci când aceasta constata nemijlocit acordul de voinţa al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice”)

1. e.      Noţiunea de „înţelegere” utilizată în cuprinsul legii medierii este diferită de noțiunea de „împăcare

În conţinutul dispoziţiilor Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator legiuitorul foloseşte noţiunea de „înţelegere”, şi nu aceea de „împăcare”, conferind încheierii acordului de mediere un caracter distinct, ca modalitate de soluţionare amiabilă a conflictului de drept penal, în raport cu cealaltă cauză de înlăturare a răspunderii penale, respectiv împăcarea.

Chiar dacă sensurile celor două noţiuni sunt sinonime în limbajul uzual, legiuitorul le-a conferit distincţie juridică prin reglementarea specială a încheierii acordului de mediere în cuprinsul legii mai sus arătate, această concluzie susţinându-se şi prin conţinutul dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, potrivit cărora, atunci când părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se poate redacta un acord scris care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată, iar în alin. (2) se stipulează că înţelegerea părţilor nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii şi ordinii publice.

Pe de altă parte, în conţinutul dispoziţiilor art. 45-47 din acelaşi act normativ, legiuitorul a prevăzut expres elementele contractului de mediere. Altfel spus, încheierea scrisă a acordului de mediere sub forma contractului consacră înţelegerea părţilor aflate în conflict prin evidenţierea tuturor clauzelor consimţite de acestea, ceea ce îi conferă un caracter distinct, autonom – indiferent de terminologia folosită -, în raport cu instituţia juridică a împăcării, prevăzută în dispoziţiile art. 159 din Codul penal.

1. f.        Medierea este o cauză distinctă care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale

De asemenea, un alt argument în sensul celor sus menţionate este conferit de art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, care reglementează cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, stabilind că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, dacă „a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea, ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii”. În aceste dispoziţii legiuitorul reglementează încheierea unui acord de mediere în mod diferenţiat de retragerea plângerii prealabile şi de împăcare, aşa încât dobândeşte caracterul de caz distinct care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale.

Or, cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală au corespondent în planul dreptului penal, cauzele care înlătură răspunderea penală.

1. g.      Diferențe privind incidența medierii și a împăcării în latura penală și/sau civilă a procesului penal, în care pot interveni

În conţinutul dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, legiuitorul a prevăzut într-un mod clar, previzibil şi predictibil aplicabilitatea medierii, ca modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, în cauze penale, atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă.

Încheierea unui acord de mediere se diferenţiază de împăcare prin faptul că poate interveni şi numai în ceea ce priveşte latura penală a procesului penal, în timp ce împăcarea este condiţionată atât de stingerea acţiunii penale, cât şi de stingerea acţiunii civile, precum şi de faptul că ea trebuie să fie totală şi necondiţionată.

1. 2.      În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept supusă dezlegării: dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal.”

Înalta Curte observă că, pornind de la natura distinctă a încheierii unui acord de mediere în condiţiile legii, o asemenea procedură se poate desfăşura în tot cursul procesului penal, nefiind condiţionată de dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, potrivit cărora împăcarea poate interveni doar până la citirea actului de sesizare.

Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, procedura de mediere se poate desfăşura chiar înaintea începerii procesului penal, ceea ce o distinge de împăcare şi retragerea plângerii prealabile.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate suspenda, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere.

În ceea ce priveşte termenul până la care medierea poate interveni cu privire la latura penală a cauzei, cum textul nu face nicio distincţie cu privire la vreun anumit stadiu al judecăţii, rezultă că acordul de mediere poate fi încheiat oricând în cursul acesteia, până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 367 alin. (3) din Codul de procedură penală prevăd că suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii, fără a limita momentul până la care instanţa poate proceda în acest sens. Ca atare, oricând în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda cauza în vederea desfăşurării procedurii reglementate de dispoziţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Mai mult, textul de lege sus-menţionat, care reglementează suspendarea judecăţii, este inclus în cap. I „Dispoziţii generale” al titlului III „Judecata” din partea specială a Codului de procedură penală, ceea ce face ca dispoziţiile sale să fie aplicabile atât în tot cursul judecăţii în primă instanţă, cât şi în tot cursul judecăţii în apel, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

În concluzie, încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale, şi nu numai până la citirea actului de sesizare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal în materia împăcării.