În data de 28 Octombrie 2022, la sediul Uniunii Naționale a Barourilor din România a avut loc o întâlnire între Președintele UNBR, Domnul Avocat dr. Traian Cornel Briciu, însoțit de Domnul Avocat dr. Sergiu I. Stănilă, Decanul Baroului Timiș și membru al Comisiei Permanente și, respectiv, Doamna Procuror Gabriela Scutea, Procuror General al României.
În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte care țin de aplicarea și respectarea Protocolului privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică semnat între Ministerul Justiției, UNBR și Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
În ceea ce privește restanțele înregistrate la plata onorariilor cuvenite avocaților de către unele unități de parchet, în special parchete de pe lângă tribunale și judecătorii, Doamna Procuror General al României Gabriela Scutea a dat asigurări că instituția pe care o conduce tratează cu maximă seriozitate aceste aspecte. În acest sens, a comunicat că restanțele înregistrate până în luna septembrie 2022, inclusiv, vor fi achitate până la finalul lunii noiembrie anul curent, Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție informând Ministerul Justiției și demarând procedura de solicitare de fonduri de la Guvern, cu această destinație. De asemenea, celelalte sume restante vor fi achitate până la finalul anului 2022, după aprobarea rectificării bugetare și virării către Ministerul Public a fondurilor necesare.
Totodată, Doamna Procuror General al României Gabriela Scutea a arătat disponibilitatea instituției pe care o conduce pentru perfecționarea continuă a Protocolului și pentru derularea unor bune relații instituționale cu UNBR, în scopul asigurării drepturilor procesuale ale justițiabililor.