Decizia ÎCCJ nr. 7 din 16 martie 2015privind recursul în interesul legii formulat de către de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea interpretării unitare a dispoziţiilor art. 399 din Codul de procedură penală cu privire la „măsurile preventive aplicabile minorilor, în sensul dacă la momentul soluţionării în primă instanţă, a acţiunii penale prin luarea unei măsuri educative, încetează de drept măsura preventivă dispusă anterior faţă de minor”

Publicată în Monitorul Oficial nr. 234 din 6.04.2015

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis  recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie și a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.399 alin.3 lit.d şi alin.4 Cod procedură penală, ”La momentul soluţionării în primă instanţă a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative, indiferent de natura acesteia, măsura arestării preventive luată anterior faţă de inculpatul minor încetează de drept, iar instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventive”.

Dispoziţia legală supusă dezlegării

Art. 399 din Codul de procedură penală potrivit căruia:

„(1) Instanţa are obligaţia ca, prin hotărâre, să se pronunţe asupra menţinerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat.

(2) În caz de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.

(3) De asemenea, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunţă:

a) o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reţinerii şi arestării preventive;

b) o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere;

c) o pedeapsă cu amendă, care nu însoţeşte pedeapsa închisorii;

d) o măsură educativă.

(4) Hotărârea pronunţată în condiţiile alin. (1) şi (2) cu privire la măsurile preventive este executorie.”

– Dispoziţia legală din Codul de procedură penală din 1969: art. 350 alin.2 şi 3 din Codul de procedură penală:

„În caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.

De asemenea, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci când pronunţă:

a) o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reţinerii şi arestării preventive;

b) o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă;

c) amenda;

d) o măsură educativă.”

Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

Potrivit unei orientări jurisprudenţiale mai frecvent întâlnite s-a considerat că art.399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală prevede o cauză legală de încetare de drept a măsurii preventive ce trebuie valorificată la momentul soluţionării, în fond, a acţiunii penale; altfel, textul devine inaplicabil, întrucât la momentul rămânerii definitive se va proceda la punerea în executare a măsurii educative.

Într-o a doua orientare a practicii judecătoreşti, cu privire la acelaşi aspect s-a considerat că, similar cu situaţia majorului, măsura preventivă poate subzista de-a lungul întregului proces penal, momentul terminus putând fi determinat de punerea în executare a sancţiunii.

Argumentele ÎCCJ

ÎCCJ a înclinat în favoarea  primei orientări jurisprudenţiale, considerând că premisa dezlegării chestiunii de drept este aceea că textul art. 339 alin. (1), alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală a fost preluat din legislaţia anterioară (art. 350 alin. 3), jurisprudenţa fiind constantă în a considera ipotezele enumerate ca determinând încetarea de drept a măsurii şi în consecinţă interpretarea sistematică a alin. (3) al textului actual, respectiv aspectul că toate cazurile enumerate, inclusiv cel de la lit. d), vor determina aceeaşi soluţie a încetării de drept a măsurii preventive.

Caracterul executoriu al punerii în libertate se deduce din sintagma „de îndată”, inclusă în textul alin. (3), chiar dacă legiuitorul a omis enumerarea acestei situaţii în alin. (4).

Aceeaşi soluţie rezultă şi dintr-o interpretare strict literală ori gramaticală, alin. (3) adăugând noi ipoteze alineatelor anterioare, aspect marcat de legiuitor prin menţiunea „de asemenea” în debutul dispoziţiei.

Pe de altă parte, este adevărat că dispoziţiile art. 399 alin. (4) din Codul de procedură penală nu prevăd explicit caracterul executoriu al dispoziţiei de punere în libertate a inculpatului minor arestat preventiv, cu privire la care prima instanţă a pronunţat o măsură educativă, însă caracterul executoriu al acestei dispoziţii rezultă, pe de o parte, aşa cum s-a arătat, din utilizarea sintagmelor „de îndată” şi „de asemenea”; iar, pe de altă parte, din efectele pe care le-ar produce o interpretare contrară.

Astfel, a admite că dispoziţia de punere în libertate a inculpatului minor arestat preventiv cu privire la care prima instanţă a pronunţat o măsură educativă nu are caracter executoriu înseamnă a admite că inculpatul minor cu privire la care prima instanţă a pronunţat o măsură educativă neprivativă de libertate ar putea fi privat de libertate până la rămânerea definitivă a hotărârii şi a admite că inculpatul condamnat la pedeapsa amenzii ar putea fi privat de libertate până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Curtea a arătat că dispoziţiile legale menţionate trebuie corelate cu cele ale art. 241 din Codul de procedură penală, care reglementează cazurile generale de încetare de drept a măsurilor preventive, fără ca legiuitorul să facă o enumerare limitativă a acestora, ci doar stabilind existenţa unor cazuri speciale în alin. (1) lit. d) al aceluiaşi text de lege, respectiv că măsurile preventive încetează de drept „în alte cazuri anume prevăzute de lege.”