La TVR, în emisiunea Avocatul Dumneavoastră din 20 februarie 2023, jurnalista Angela Avram i-a avut ca invitați pe Daniel Fenechiu, vicepreședintele UNBR și pe Antonio Iordan, membru în Comisia Permanentă a UNBR. Subiectul dezbaterii a fost digitalizarea serviciilor avocațiale.
Daniel Fenechiu, vicepreședinte UNBR: Nimeni nu și-a dorit să ia din sfera avocaturii partea privată a relației avocat-client
Antonio Iordan, membru Comisia Permanentă a UNBR: Astăzi prestăm anumite servicii în format electronic, dar într-o formă arhaică și în mod neunitar
Extrase din cadrul emisiunii:
Daniel Fenechiu, vicepreședinte UNBR:
• Am retras proiectul legislativ lăsând libertatea colegilor care l-au criticat să vină cu unul mai bun. În ciuda faptului că suntem o profesie a oamenilor care cunosc legea, au apărut discrepanțe majore între maniera în care au văzut colegii mei din UNBR redactarea proiectului și cum au văzut anumiți colegi care au ieșit la proteste.
• Nimeni nu și-a dorit să ia din sfera avocaturii partea privată a relației avocat-client. Platforma e-UNBR nu era nimic altceva decât o interfață a avocatului cu acele instituții publice care nu pot oferi acces individual avocatului și care vor ca acela care solicită accesul să intervină prin UNBR, pentru ca UNBR să certifice calitatea de avocat.
• Nimeni nu obliga pe nimeni ca să vină pe o platformă securizată. Pe platforma securizată (e-UNBR) se realiza interfața cu acele servicii pe care statul nu le oferă decât unei platforme securizate. În plus, mai există un lucru foarte important. Discutăm de avocatura ilegală. Dumneavoastră ca și client vă doriți să fiți sigură ca cel cu care discutați este avocat. Faptul că își pune robă, nu îl face avocat. Nici faptul că arată o legitimație pe care a făcut-o pe calculator. În momentul în care noi ne-am dorit ca anumite platforme să fie verificate și autorizate de ADR – Autoritatea privind digitalizarea României – în baza avizului UNBR, ne-am dorit ca cei care sunt la celălalt capăt al relației cu clientul să fie în mod sigur avocați.
• Democrația profesională ne obligă să ținem cont de ce spun colegii din profesie. Chiar dacă noi nu vom vrea să reglementăm acest domeniu, el va fi reglementat. O să reglementeze ministerele, parchetele, instanțele, iar noi în loc să fim cei care ne-am stabilit prestațiile și condițiile, vom avea bucățica pe care ne-o vor da alții. Asta este drama în momentul în care nu-ți faci legea ta.
• Drama a fost că nu am avut ce discuta. S-a declanșat un tsunami, s-a spus nu, trebuie retras proiectul. Am retras proiectul. Știți care este riscul? Riscul este ca alte profesii să facă asta și noi să n-o mai facem.
Antonio Iordan, membru în Comisia Permanentă a UNBR:
• Astăzi prestăm anumite servicii în format electronic, dar într-o formă arhaică și în mod neunitar.
• Toată lumea se întreabă de ce este nevoie de o reglementare în acest sens. Este nevoie de o reglementare pentru ca atunci când lucrurile se vor așeza, când vom fi trecut de pandemie și de heirup-ul din acea perioadă – când oameni de bună credință au fost pionieri în a lansa ședințe de judecată online – vor veni problemele de identitate digitală a avocatului. Astăzi, te loghezi pe Skype la o ședință de judecată, dar cine confirmă că avocatul care se pretinde a reprezenta o parte este într-adevăr avocat? Toate aceste lucruri au nevoie de reglementare.
• Am dorit să asigurăm posibilitatea pentru toți avocații să acceadă la servicii noi în contextul unei legi foarte noi. E vorba de legea privind platforma națională de interoperabilitate, în care mai multe instituții guvernamentale vor fi obligate să-și încarce bazele de date într-un cloud guvernamental. Atunci se va pune problema cu adevărat despre prestarea de servicii avocațiale electronice, când te duci să accesezi, dar nu la registratura instituției respective. Știți că există o glumă: cererile online se depun la ghișeul 2 azi. Noi sperăm ca, în câțiva ani, cererile online să nu se mai depună la ghișeul 2.
• Am vrea ca în câțiva ani, cererile online să se depună printr-o platformă care să se conecteze la platforma națională de interoperabilitate, pentru a putea presta în mod electronic servicii pe care acum le prestezi în mod fizic. În plus, ne dorim blocarea totală la serviciile avocațiale a avocaților clandestini.
• Nu o să abandonăm niciodată proiectul de digitalizare a profesiei de avocat. Cel mai probabil vom continua dezbaterile pe acest proiect în grupul care l-a elaborat, pentru a vedea toate criticile care au fost aduse punctual acestui proiect legislativ.
Video: înregistrarea emisiunii: