Legea insolvenţei persoanelor fizice aduce noutăţi din perspectiva profesiei de avocat. I.N.P.P.A face demersuri pentru pregătirea specialiștilor

Legea insolvenţei persoanelor fizice aduce noutăţi din perspectiva profesiei de avocat. I.N.P.P.A face demersuri pentru pregătirea specialiștilor

25 iunie 2015
 

noutati
newsletter_header

  • Legea insolvenţei persoanelor fizice aduce noutăţi din perspectiva profesiei de avocat. I.N.P.P.A face demersuri pentru pregătirea specialiștilor

La data de 18 iunie 2015 a fost promulgată Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, aceasta urmând a fi publicată în Monitorul Oficial.
În conformitate cu art. 93 din Lege, acest act normativ va intra în vigoare în termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
Scopul acestei legi este instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situaţiei financiare a debitorului persoană fizică, de bună-credinţă, acoperirea într-o măsură cât mai mare a pasivului acestuia şi descărcarea de datorii a acestui debitor.
În conformitate cu art. 9 alin. 2 din Lege – administratorul procedurii este desemnat de comisia de insolvenţă dintre practicienii în insolvenţă, executorii judecătoreşti, avocaţii şi notarii publici înscrişi în Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. 2 din Lege – lichidatorul este desemnat de instanţă dintre practicienii în insolvenţă, executorii judecătoreşti, avocaţii şi notarii publici înscrişi în Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice.
Cu privire la condiţiile impuse de lege pentru a deveni administrator şi lichidator în procedura instituită de prezenta Lege, art. 12 alin. 1 şi 2 prevăd posibilitatea pentru avocat de a avea această calitate, dacă are o vechime de minim 5 ani, cu condiţia definitivării în profesie, dacă a absolvit cursuri de pregătire profesională în domeniul procedurii insolvenţei persoanei fizice şi în alte domenii cu relevanţă pentru administrarea procedurilor de insolvenţă, bună reputaţie, lipsa sancţiunilor disciplinare, dovada sediului şi dacă a fost admis la examenul pentru includerea în Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice.
Fiecare corp profesional organizează cursuri de pregătire profesională în domeniul procedurii insolvenţei persoanei fizice şi în alte domenii cu relevanţă pentru administrarea procedurilor de insolvenţă. Fiecare corp profesional organizează examenul pentru includerea în Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice.
Conducerile celor patru corpuri profesionale vor adopta o curriculă comună şi o metodologie unitară pentru desfăşurarea cursurilor şi a examenului, cu avizul Comisiei de insolvenţă la nivel central (art. 12 alin. 3 din Lege).
Din perspectiva profesiei de avocat, Legea insolvenţei persoanelor fizice, adduce următoarele noutăţi legislative :
(1) posibilitatea avocatului de a fi administrator sau lichidator în procedură ;
(2) obligativitatea avocatului de urma cursuri de specialitate pentru a devein administrator sau lichidator;
(3) necesitatea susţinerii unui examen pentru a obţine această calitate de administrator sau lichidator şi (4) obligaţia corpului profesional de a organiza pregătirea profesională cât şi dobândirea acestor noi calităţi.

*
* *

Având în vedere faptul că potrivit art. 5 din Statutul I.N.P.P.A. principalul scop al I.N.P.P.A. este pregătirea, formarea şi perfecţionarea continuă a avocaţilor, în vederea asigurării exercitării calificate a dreptului de apărare şi a competenţei profesionale a acestora, că I.N.P.P.A. asigură cadrului organizatoric necesar pregătirii continue a tuturor avocaţilor, stabilind formele de pregătire la standarde de competenţă, la nivel naţional, că I.N.P.P.A. elaborează programele de studiu pentru pregătirea profesională continuă (art. 7 din Statut), vă aducem la cunoştinţă că au fost luate măsuri pentru:

1. Elaborarea de către I.N.P.P.A, în colaborare cu specialişti în domeniu şi cu celelalte corpuri profesionale implicate în procedură, a programei de formare profesională continuă în domeniul procedurii insolvenţei persoanei fizice
Notă:
Această programă este necesară deoarece :
(1) va sta la baza organizării cursurilor de pregătire profesională în domeniul procedurii insolvenţei persoanei fizice şi
(2) este justificată în raport de prevederile art. 12 alin. (3) din Lege, care prevede că fiecare corp profesional organizează examenul pentru includerea în Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice.
În acest scop conducerile celor patru Corpuri profesionale ai căror membri sunt implicaţi în procedură adoptă o curriculă comună şi o metodologie unitară pentru desfăşurarea cursurilor şi a examenului, cu avizul Comisiei de insolvenţă la nivel central.
2. Organizarea la nivelul I.N.P.P.A. central sau la nivel teritorial (centre teritoriale ) sub coordonarea Consiliului de conducere al I.N.P.P.A. de cursuri de pregătire profesională în domeniul procedurii insolvenţei persoanei fizice şi în alte domenii cu relevanţă pentru administrarea procedurilor de insolvenţă

Av. dr. Traian BRICIU
Director I.N.P.P.A.