Decizia ÎCCJ nr. 28 din 21 septembrie 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131 din Codul de procedură civilă

Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 16 octombrie 2015

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost chemată să se pronunțe  dacă prin interpretarea şi aplicarea art. 478 alin. (4) din noul cod de procedură civilă (NCPC) – conform căruia ”părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe”-  se poate ajunge la schimbarea cadrului procesual, sub aspectul obiectului, în care a soluţionat prima instanţă, contrar art. 478 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă.

Conform art. 478, alin (1) ”prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe”, iar conform alin.  (3) ”în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi”.

Cu alte cuvinte, obiectul sesizării vizează limitele efectului devolutiv al apelului,  respectiv în ce măsură dispoziţiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care dau posibilitatea părţilor să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe, se constituie într-o derogare de la celelalte alineate, referitoare la interdicţia modificării cadrului procesual în etapa jurisdicţională a apelului.

Răspunsul Înaltei Curți a fost acela că explicitarea pretenţiilor implicite în apel nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă.

1. 1.      Analiza regulii fundamentale a devoluțiunii ”tantum devolutum quantum iudicatum”, raportată la dispozițiile NCPC

Pentru a rezolva această chestiune de drept, Curtea a pornit de la analiza celei de a doua reguli fundamentale a devoluțiunii în cadrul apelului, respectiv: tantum devolutum quantum iudicatum, întrucât aceasta interesează în dezlegarea chestiunii de drept semnalate.

Această regulă  înseamnă interdicţia pentru părţi de a schimba cadrul procesual, de a se folosi de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate în primă instanţă, în motivarea apelului ori prin întâmpinare şi, de asemenea, interdicţia schimbării calităţii părţilor, a cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată, precum şi a formulării de pretenţii noi și se regăsește în alin. (1), (2) și (3) al art. 478 din Codul de procedură civilă.

Curtea mai observă că regula  tantum devolutum quantum iudicatum cunoaște o nuanțare față de Codul de procedură civilă anterior, dată de dispoziţiile art. 478, alin. (4), care permit părţilor să expliciteze pretenţiile cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe.

1. 2.      Ce înseamnă pretenții virtuale sau implicite?

Pentru rezolvarea chestiunii de drept supuse judecății, Curtea a analizat și rațiunea textului art. 478 alin. (4) , care, potrivit doctrinei,  se justifică prin două funcţii:

–  corectarea sau precizarea formulărilor incorecte, incomprehensibile, ambigue ori insuficiente cu privire la pretenţii;

–  aducerea în atenţia instanţei a unor cereri secundare, care derivă virtualmente din cererea principală sau din apărările făcute în raport cu această cerere.

Astfel se asigură, pe de o parte, rezolvarea integrală a litigiului şi posibilitatea valorizării efective a drepturilor dobândite prin hotărâre, iar, pe de alta, plenitudinea devoluţiunii, fără a se ignora limitele acesteia.

În privinţa posibilităţii recunoscute părţii de a aduce astfel de lămuriri în calea de atac a apelului, Curtea arată că ele vizează pretenţiile virtuale, adică acelea a căror existenţă, chiar dacă nu şi-au găsit o exprimare expresă în cererea dedusă judecăţii în primă instanţă, putea fi dedusă din modul de formulare a pretenţiei principale (a cărei rezolvare integrală presupunea şi rezolvarea unei pretenţii virtuale sau implicite).  Pentru a exista o cerere implicită sau virtualmente cuprinsă în ceea ce a fost dedus judecăţii în primă instanţă este necesar să existe o legătură strânsă, de aşa manieră încât în absenţa acesteia pretenţia principală să nu îşi poată găsi o dezlegare integrală ori o rezolvare corectă.

Curtea consideră că asemenea cereri virtuale sau implicite nu sunt cereri noi, iar instanţei îi revine obligaţia şi puterea ca, din oficiu ori la solicitarea părţii, după caz, să aprecieze dacă o anumită cerere a fost virtualmente cuprinsă în cererea reclamantului ori în apărarea pârâtului, atunci când legea însăşi nu prevede accesorialitatea sau subsidiaritatea unor cereri.

Aşadar, precizările care pot fi aduse pretenţiilor în faza procesuală a apelului nu înseamnă nesocotirea limitelor devoluţiunii şi deducerea în faţa judecăţii a unor cereri noi. În acelaşi timp, asemenea precizări sau explicitări nu pot fi înlăturate sub motiv că, în absenţa pronunţării primei instanţe asupra respectivelor pretenţii, ele nu ar putea fi analizate pentru prima dată în apel întrucât s-ar încălca principiul tantum devolutum quantum iudicatum.

De asemenea s-a arătat că o asemenea explicitare nu poate fi raportată decât la pretenţiile formulate în cererile sau apărările adresate primei instanţe, o explicitare a unor pretenţii subsecvente judecăţii în primă instanţă fiind inadmisibilă, cu rezerva, bineînţeles, a cererilor vizând dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după pronunţarea hotărârii, care fac obiect de reglementare pentru alin. (5) al art. 478 din NCPC.

1. 3.      Concluzii:

În concluzie, dispoziţiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu pot fi înţelese ca derogând de la prevederile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, scopul reglementării nefiind acela de a schimba cadrul procesual în apel, ci de a supune judecăţii şi cererile virtuale sau implicite, rămase în mod eronat nesoluţionate de către prima instanţă, deşi făcuseră obiectul învestirii acesteia.