Mesajul președintelui UNBR de Ziua Avocaților 2019

Mesajul președintelui UNBR de Ziua Avocaților 2019

24 iunie 2019

Dragi colegi,

Astăzi, 24 iunie, este Ziua avocatului român, instituită prin hotărâre a Congresului Avocaţilor din anul 1998. Cu această ocazie, doresc să transmit un gând de bine, plin de speranță  și un apel de a ne corela forțele pentru a face față schimbărilor ce urmează.

Suntem în momente cheie ale evoluţiei profesiei și de noi toți, de confraternitate, depinde cum vom sta peste un an sau în anii ce urmează. În fața tendințelor europene și globale în ce privește avocatura, nu putem să ne erijăm, ci doar să ne adaptăm, protejând în același timp principiile fundamentale ale profesiei.

Avem în față o perioadă de provocări majore în ce privește autoreglementarea profesiei, identitatea profesională în contextul interprofesionalității, dar și pregătirea profesională în perspectiva unei justiții digitalizate, care se mută tot mai mult spre mediul online, atât ca mijloc de soluționare a conflictelor, cât și ca platformă de ofertă a serviciilor juridice.

Tehnologia determină o traiectorie ireversibilă a profesiei spre mediul virtual și nu mai putem gândi organizarea și funcționarea avocaturii exclusiv după criteriile clasice. Pregătirea profesională trebuie să se adapteze noilor cerințe.

În plus, tendințele de dereglementare a profesiei la nivel european sunt evidente, având în vedere noul pachet de directive privind serviciile, sub influența puternică a ideilor care transformă avocatul în furnizor de servicii și clientul în consumator. Relația avocat – client devine una comercială, domeniul clasic rezervat avocaturii dobândeşte graniţe volatile, în concurență cu alte profesii, chiar nejuridice.

Reperele tradiționale privind avocatura se schimbă ori s-au schimbat deja. În acest context, cred că rolul unei organizații profesionale puternice și unite este definitoriu pentru viitorul profesiei. Generația tânără ar trebui încurajată să se implice mai mult în procesul decizional (atât la nivel local cât şi la nivel central), pentru a ajuta profesia să facă față problemelor cu care se confruntă în contemporaneitate. Noul nu poate avea o bază solidă fără cunoaşterea şi valorificarea reperelor conferite de istoria, tradiţiile și principiile fundamentale ale profesiei, motiv pentru care nu trebuie sa vorbim de o schimbare a generaţiilor, ci de o conlucrare între generaţii pentru un viitor demn şi durabil al profesiei de avocat.

De Ziua avocatului român, vă doresc să aveți energie și inspirație !

Av. Dr. Traian C. Briciu
Președintele U.N.B.R.


Download DOCX / PDF