Neconstituționalitatea dispozițiilor privind obligativitatea reprezentării prin avocat în recurs. Deși reglementările sunt legitime, fiind în scopul bunei funcționări a justiției, sarcinile financiare excesive impuse prin alte reglementări încalcă drepturile la apărare și la un proces echitabil
Neconstituționalitatea dispozițiilor privind obligativitatea reprezentării prin avocat în recurs. Deși reglementările sunt legitime, fiind în scopul bunei funcționări a justiției, sarcinile financiare excesive impuse prin alte reglementări încalcă drepturile la apărare și la un proces echitabil
- Neconstituționalitatea dispozițiilor privind obligativitatea reprezentării prin avocat în recurs. Deși reglementările sunt legitime, fiind în scopul bunei funcționări a justiției, sarcinile financiare excesive impuse prin alte reglementări încalcă drepturile la apărare și la un proces echitabil
Prin Decizia nr 485 din 23 iunie 2015, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile din Codul de procedură civilă referotoare la obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic sunt neconstituționale.
Această decizie era oarecum previzibilă având în vedere jurisprudența Curții în materia aceleiași obligații în cazul persoanelor fizice, respectiv Decizia nr. 462/2014.
În ambele hotărâri curtea constată că deși reglementarile privind obligativotatea fosrmulării și susținerii cererii de recurs prin avocat sunt legitime în raport cu scopul urmărit, și anume buna funcționare a justiției, reglementările în vigoare impun sarcini financiare excesive justițiabililor. Mai mult, disproporţia dintre scopul legitim urmărit şi sarcinile excesive impuse părţilor prin dispoziţiile criticate, este ”datorată mecanismului defectuos reglementat de legiuitor”.
Astfel, printre argumentele invocate în motivarea deciziei nr 485 din 23 iunie 2015, Curtea a arătat că obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat ar îngreuna accesul la justiție și dreptul la apărare întrucât persoanele juridice nu au nici măcar dreptul la ajutorul public judiciar, pe care îl au persoanele fizice potrivit OUG nr. 51/2008. De asemenea, pe lângă cheltuielile ocazionate de plata taxei judiciare de timbru, persoanele juridice trebuie să suporte şi cheltuielile ocazionate de contractarea unor servicii juridice de consultanţă, ceea ce devine dificil mai ales în situația în care au conturile blocate.
În analiza sa, Curtea a constatat că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea obligaţiei persoanelor juridice de a fi reprezentate de consilier juridic sau de avocat la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea acestuia este unul legitim, fiind reprezentat de impunerea unei rigori şi discipline procesuale, asigurarea unei reprezentări juridice adecvate a părţilor şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a instanţelor de recurs care examinează numai chestiuni de legalitate, respectiv conformitatea hotărârii pronunţate cu legea
De asemenea, Curtea a Constatat că dispozițiile criticate constituie o măsură adecvată pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale şi, prin prisma finalităţii sale, este necesară pentru atingerea scopului urmărit.
Însă, referitor la existenţa justului echilibru între măsura care a determinat limitarea dreptului de acces liber la justiţie şi scopul legitim urmărit, Curtea constată că nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei şi protecţia dreptului la apărare şi a accesului liber la justiţie. Astfel, prin condiţionările impuse realizării interesului general menţionat este afectat în mod iremediabil interesul persoanei care doreşte să recurgă la concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale legitime. Condiţionarea exercitării căii de atac de angajarea sau numirea unui consilier juridic sau de încheierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistenţă judiciară, drept condiţie de admisibilitate a recursului, impune în sarcina persoanei juridice atât condiţii excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului, cât şi costuri suplimentare pentru plata serviciului justiţiei.
Prin Decizia nr. 462/2014 Curtea Constituţională a constatat că deşi obligativitatea reprezentării și asistării persoanei fizice prin avocat în recurs nu contravine, în sine, legii fundamentale, mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale datorită disproporţiei dintre scopul legitim urmărit şi sarcinile excesive impuse părţilor prin dispoziţiile criticate, datorată mecanismului defectuos reglementat de legiuitor.
Curtea a reținut că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor. De asemenea, a constatat că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea dispoziţiilor criticate este legitim, acesta fiind buna administrare a justiției prin creșterea calității actului de justiție în procedura recursului, astfel încât reprezentarea și asistarea prin avocat este, de principiu, conformă acestui scop. De aceea, Curtea a apreciat că opțiunea legiuitorului pentru această măsură, prin prisma finalității sale, este necesară pentru atingerea scopului urmărit şi că in abstracto este adecvată pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale.
Însă, motivul pentru care Curtea a declarat aceste dispoziţii neconstituţionale este acela că, aşa cum au fost reglementate, acestea nu apar ca fiind proporționale cu scopul legitim urmărit din perspectiva relației existente între interesul general invocat și cel individual. Aceasta deoarece condiționarea exercitării căii de atac de încheierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistență judiciară, drept condiție de admisibilitate a recursului, impune în sarcina individului atât condiții excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului, cât și costuri suplimentare și semnificative în raport cu cheltuielile efectuate de cetățean pentru plata serviciului justiției.
De aceea, dacă legiuitorul prevede obligativitatea reprezentării și asistării prin avocat în etapa procesuală a recursului, trebuie să reglementeze un mecanism de natură a permite realizarea scopului legitim urmărit la standardul calitativ propus, fără a impune o sarcină excesivă părților, indiferent de natura acesteia, a arătat Curtea.
Prin urmare, din motivaţia Curţii în ambele decizii reiese că nu obligativitatea reprezentării și asistării prin avocat în recurs a persoanei fizice, respectiv a persoanei juridice contravine legii fundamentale, ci disproporţia dintre scopul legitim urmărit şi sarcinile excesive impuse părţilor prin dispoziţiile criticate.
Considerăm că, față de argumentele Curții în ambele decizii citate mai sus, se impune, de lege ferenda, o regândire a reglementărilor privind ajutorul public judiciar în materie civilă astfel încât acestea să respecte testul proporționlității între reglementarea obligativității reprezentării şi asistării prin avocat în recurs , a cărei legitimitate a fost constatată de Curte, și sarcinile excesive impuse părților prin mecanismele reglementate de stat.
A se vedea
– Decizia Curţii Constituţionale nr. 462/2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3) şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 775 din data de 24 octombrie 2014
– Decizia Curții Constituționale nr. 485 din 23 Iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă Publicată în Monitorul Oficial nr. 539 din 20 iulie 2015