Baroul Dolj

Rezumat: Ordinul de protecţie se materializează într-o hotărâre judecătorească dată în regim de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, prin care persoanele care sunt victime ale violenţei în familie pot beneficia de protecţie în scopul garantării integrităţii şi libertăţii personale, atât fizice cât şi psihice, faţă de agresor. În acest caz, cercul în care victima şi agresorul se încadrează este unul prestabilit, calificat de legiuitor sub noţiunea de „membru de familie”, fără însă a stabili limitativ aplicabilitatea ordinului de protecţie la cadrul familial aşa cum a fost stabilit de legea civilă în genere, ci la un cadru extins ce are în vedere persoane care convieţuiesc. Procedura este una specială, de urgenţă.

Introducere

În temeiul dispoziţiilor capitolului IV din Legea nr. 217 din 22 mai 2003[1], astfel cum aceasta a fost modificată şi completată recent prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012 poate fi solicitat ordinul de protecţie, acesta reprezentând o măsură aflată la dispoziţia victimei violenţei în familie. Odată cu intrarea în vigoare a legii de modificare, adică începând cu data de 12 mai 2012, persoanele care sunt victime ale violenţei în familie pot uza de această măsură juridică în scopul protejării integrităţii lor fizice sau psihice ori a libertăţii personale faţă de agresor.

Ordinul de protecţie se materializează într-o hotărâre judecătorească emisă în regim de urgenţă prin care sunt luate măsuri imediate şi necesare în scopul de a proteja integritatea fizică şi psihică a victimei unui act de violenţă în familie.

Prin caracterele care le putem cu uşurinţă extrage din definiţia conferită de textul de lege, dar în special prin prisma condiţiile de admisibilitate şi a întregii proceduri ce trebuie îndeplinită pentru a putea fi emis, ordinul de protecţie se configurează ca o varietate a procedurii speciale a ordonanţei de urgenţă.

1. Condiţii de admisibilitate a emiterii ordinului de protecţie

Din textul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 117/2003, în vederea emiterii ordinului de protecţie trebuie să existe următoarele condiţii:

a)      Existenţa cererii persoanei a cărei viaţă, integritate fizică ori psihică sau a cărei libertate este pusă în pericol;

Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie poate fi introdusă atât de victimă personal, cât şi prin reprezentantul legal.

Potrivit alin. (3) al art. 25 din lege, cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de procuror, de reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei în familie, ori de către reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei.

b)    Să existe o stare de pericol;

Considerăm că existenţa cererii trebuie să se întemeieze pe însăşi existenţa stării de pericol ce poate aduce atingere vieţii, integrităţii fizice ori psihice sau a libertăţii persoanei ceea ce justifică urgenţa ca şi condiţie de admisibilitate în materia ordonanţei preşedinţiale.

Caracterul de urgenţă – condiţie care justifică utilizarea ordinului în discuţie, procedura de judecată fiind una mai sumară şi caracterizată de celeritate. După cum legiuitorul dispune, emiterea ordinului se face strict în vederea înlăturării stării de pericol. Şi în reglementarea art. 581 alin. (1) CPC, cât şi în cea a art. 996 alin. (1) NCPC s-a reţinut că este îndeplinită această condiţie când măsura provizorie este necesară “pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara […] ori […] pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

c)     Starea de pericol să fie reprezentată de existenţa unui act de violenţă;

Legea defineşte în art. 2 alin. (1) înţelesul juridic al conceptului de violenţă în familie ca reprezentând „orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”, pentru ca în alin. (2) al aceluiaşi articol noţiunea să se completeze dispunându-se că reprezintă violenţă în familie şi „împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale”.

Violenţa în familie se manifestă sub următoarele forme:

a) violenţa verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;

b) violenţa psihologică – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

c) violenţa fizică – vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

d) violenţa sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;

e) violenţa economică – interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

f) violenţa socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

g) violenţa spirituală – subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.

Observăm că modificările recente aduse prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012 includ o enumerare a formelor sub care se manifestă violenţa în familie printre acestea regăsindu-se şi acţiuni sau inacţiuni cu caracter psihologic, social şi spiritual.

d)    Starea de pericol să fie provocată de un membru al familiei;

Pentru a avea acces la această măsură este necesar ca solicitantul să îndeplinească şi să probeze calitatea de victimă a violenţă în familie.

În textul art. 5 legiuitorul defineşte noţiunea de membru de familie conferindu-i un înţeles special şi extensiv faţă de legea civilă în general, cuprinzând în scopul aplicării acestei legi:

• ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;

• soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie;

• persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;

• tutorele sau altă persoană care exercită în fapt sau în drept drepturile faţă de persoana copilului;

• reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală sau handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.

Din punct de vedere etimologic, termenul de familie provine din limba latină, familia-ae şi desemna la origini toate persoanele care trăiau sub acelaşi acoperiş sub puterea aceluiaşi pater familias[2].

Cu toate acestea, în prezent, din punct de vedere juridic noţiunea de familie a cunoscut atât o definiţie lato sensu – „familia este o realitate biologică, prin uniunea ce se realizează între bărbat şi femeie, precum şi prin procreaţie; ea reprezintă cadrul comunităţii de viaţă şi de interese a celor ce o compun, uniţi prin esenţa morală a căsătoriei şi prin descendenţă într-un model unic al solidarităţii umane”[3] – cât şi o definiţie stricto sensu – „familia reprezintă o realitate socială ce se realizează prin comunitatea de viaţă între soţi, între părinţi şi copii”[4] – fiecare dintre ele având ca fundament relaţiile de rudenie ori afinitate stabilite între membrii acesteia.

Observăm astfel că legiuitorul extinde noţiunea de membru de familie chiar şi asupra unor persoane care nu au astfel de legături cu victima, tocmai în vederea conferirii unei protecţii sporite faţă de toţi cei care convieţuiesc cu sau fără existenţa unor raporturi de rudenie ori afinitate.

Cu toate că în dreptul nostru, de regulă, nu se conferă efecte juridice relaţiilor care nu îmbracă o formă prevăzută de lege (căsătorie, rudenie), aşa cum rezultă şi din cuprinsul art. 277 NCC care interzice şi nu echivalează alte forme de convieţuire în afară de căsătorie, ordinul de protecţie se referă şi la aceste categorii de persoane. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Onului care, în interpretarea art. 8 din Convenţie referitor la viaţa privată, recunoaşte nu numai relaţiile de natură biologică ci şi relaţiile de ordin afectiv în baza cărora se creează raporturi asemănătoare celor de familie.

În acelaşi sens şi jurisprudenţa este relevantă Judecătoria Piatra Neamţ reţinând într-una din sentinţele sale că, potrivit art. 5 din Legea nr. 217/2003, republicată, prin membru de familie se înţelege şi „persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc”. Instanţa apreciază că relaţia de concubinaj dintre părţi se încadrează în art. 5 lit. c din Legea nr. 217/2003, republicată, aceştia având o relaţie asemănătoare aceleia dintre soţi.

 e)     Ordinul de protecţie să aibă caracter provizoriu;

Dat fiind caracterul vremelnic şi urgent al măsurii, condiţiile speciale de admisibilitate ale ordinului sunt considerate a fi similare procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale[5], de aici şi afirmarea ordinului ca formă particulară a acesteia din urmă:

– măsura dispusă să aibă caracter vremelnic – măsurile încuviinţate nu sunt de natură să conducă la rezolvarea fondului ci sunt de natură să menţină o situaţie de fapt până la soluţionarea celui dintâi, aşadar – sunt limitate în timp până la soluţionarea în fond a litigiului.

            Caracterul vremelnic este definit chiar de lege în sensul că ordinul se emite pentru o durată de maxim 6 luni cu posibilitatea de prelungire pentru aceeaşi perioadă (potrivit art. 33 din Lege).

– condiţia de a nu prejudeca fondul – cu titlu de noutate, este expres reglementată în NCPC (art. 996 alin. 5). Chiar dacă aceasta condiţie nu era expres reglementată, ea există şi în reglementarea CPC, necesitatea acesteia fiind consacrată în doctrină şi dedusă din prima condiţie (caracterul vremelnic). S-a reţinut[6] că, datorită faptului că ordonanţa presupune urgenţă şi adoptarea unor măsuri vremelnice, instanţa nu are căderea să prejudece fondul dreptului dar – pentru ca totuşi soluţia sa să nu fie arbitrară – este datoare să cerceteze aparenţa dreptului, să pipăie fondul.

În cazul ordinului de protecţie nu este necesară existenţa unui alt dosar care să aibă ca obiect fondul dreptului, pentru admisibilitatea cererii.

 f) ordinul de protecţie să fie emis în vederea înlăturării stării de pericol.

Potrivit art. 24 din lege durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului. Prin acest ordin sunt dispuse măsuri în vederea înlăturării stării de pericol. Astfel, preluând din practica şi legislaţia statelor occidentale în materia combaterii violenţei în familie, legea română permite judecătorului să dispună, potrivit art. 23 alin. (1), una dintre următoarele măsuri:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei parţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

De asemenea, prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi:

– suportarea de către agresor a chiriei şi a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială [art. 23 alin. (2) L. 217/2003];

– obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie, sau poate recomandă luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării [art. 23 alin. (3) L. 217/2003].

Ordinul de protecţie poate fi dispus numai în cazul acelor proceduri care „pot face posibilă restabilirea situaţiei anterioare”, aşa cum de altfel este prevăzut şi în cazul art. 996 alin. (5) NCPC.

În acest sens constatăm şi existenţa unei jurisprudenţe din ce în ce mai bogate (chiar dacă au existat şi hotărâri[7] ale instanţelor ce au creat anumite controverse prin reticenţa de a acorda ordinul de protecţie), fiind soluţionate în temeiul acestei legi o serie de solicitări venite de la persoane ce se confruntă cu violenţă manifestată în diverse moduri din partea celui cu care au convieţuit sau convieţuiesc. Astfel, cu titlu de exemplu putem da Hotărârea[8] Tribunalului Dolj, potrivit căreia, se reţine că pârâtul a manifestat faţă de reclamantă violenţă verbală şi fizică, astfel cum sunt aceste noţiuni definite de art. 4 lit. a şi c din Legea 217/2003, iar faţă de copiii minori violenţă verbală, motiv pentru care va admite cererea şi va emite un ordin de protecţie prin care va dispune, pe o durată de trei luni, măsurile prevăzute de art. 23 lit. d din Legea 217/2003. Aşadar, i se va interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta, pentru o perioadă de 3 luni de la pronunţarea hotărârii şi va fi obligat să păstreze faţă de aceasta o distanţă minimă de 50 m, pentru aceeaşi perioadă. De asemenea, (în acest recurs prin care se modifică sentinţa dată de Judecătorie) pe fondul relaţiilor conflictuale dintre foştii soţi concretizate în comportarea violentă a recurentului faţă de intimată, tribunalul apreciază că obligarea acestuia de a urma consilierea psihologică, prevăzută în art. 23 alin. 3 din Legea nr. 218/2003 este justă şi nu afectează cu nimic demnitatea, deoarece această măsură poate ajuta la normalizarea relaţiilor dintre soţi.

În acelaşi sens este şi Hotărârea[9] pronunţată de Judecătoria Craiova prin care instanţa dispune emiterea unui ordin de protecţie a reclamantei faţă de pârât pe o perioadă de 6 luni, în sensul obligării pârâtului să păstreze o distanţă minimă de 50 metri de reclamantă, de 50 metri faţă de locul de muncă al reclamantei – Laboratorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, de 50 metri de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova ( unde victima este studentă), să nu mai ia contact cu victima în nici un fel: telefonic, corespondenţă sau în orice alt mod; să se prezinte la consiliere psihologică şi tratament psihoterapeutic pentru ameliorarea comportamentului său agresiv şi în vederea prevenirii şi combaterii oricăror alte forme de violenţă din partea acestuia, asupra reclamantei.

2. Procedura de emitere a ordinului de protecţie.

Cererea prin care se solicită emiterea unui ordin de protecţie este supusă unei condiţii de formă prezentate într-un formular definit în Anexa la Legea nr. 25 din 9 martie 2012 publicată în Monitorul Oficial I nr. 165 din 13.03.2012 şi este scutită de taxa judiciară de timbru (potrivit art. 26). Competenţa pentru emiterea ordinului de protecţie revine judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 217/2003 ordinul se emite de către instanţa de judecată în camera de consiliu cu respectarea procedurii de citare a părţilor în cauze urgente. Victima poate renunţa la judecata cererii, inclusiv atunci când nu a fost introdusă de ea însăşi, legiuitorul lăsând în cele din urmă la aprecierea victimei dacă doreşte să fie emis sau nu ordinul de protecţie în favoarea sa.

Ordinul de protecţie este executoriu, iar la cererea victimei sau din oficiu atunci când împrejurările cauzei impun astfel, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen (potrivit art. 29).

În caz de urgenţă deosebită, legea permite instanţei de judecată să emită ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor.

Hotărârea este supusă numai recursului în termen de 3 zile de la pronunţare dacă s-a dat cu citarea părţilor şi de la comunicare dacă s-a dat fără citarea părţilor. Potrivit art. 30 alin. (2), executarea poate fi suspendată până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către instanţa de recurs.  Atât în primă instanţă cât şi recurs, participarea procurorului este obligatorie.

3. Punerea în executare. Consecinţa nerespectării.

Potrivit art. 31, ordinul de protecţie se comunică Poliţiei Române în a cărei rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului şi se pune în executare de îndată de către sau, după caz, sub supravegherea poliţiei. Trebuie menţionat că prin art. 31 alin. (3) din Lege, legiuitorul a permis ca pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul să poată intra în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.

În cazul în care ordinul judecătoresc nu este respectat de către cel împotriva căruia s-a emis poliţia are obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti situaţie în care agresorul va putea fi condamnat de către instanţa penală la o pedeapsă cu închisoarea între o lună şi un an fără posibilitatea de suspendare a executării.

4. Revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.

Agresorul poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse, cererea sa soluţionându-se cu citarea părţilor şi a unităţii de poliţie. Revocarea se poate dispune de către instanţă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

• agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse;

• agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranţă, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii;

• există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia.

Concluzii:

Fapt afirmat de numeroasele cazuri în instanţele naţionale, dar şi de legislaţia care încearcă să reglementeze cât mai bine posibil protecţia acestui domeniu extrem de labil, violenţa în familie este prezentă destul de frecvent şi este cunoscută sub diverse forme chiar şi în societăţile contemporane cele mai evoluate. Acest lucru este recunoscut chiar în Preambulul Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice în care se spune:

„Recunoscând faptul că femeile şi fetele sunt expuse unui risc mai mare de violenţă de gen decât bărbaţii;

Recunoscând faptul că violenţa domestică afectează femeile în mod disproporţionat şi faptul că şi bărbaţii pot fi victime ale violenţei domestice;

Recunoscând faptul că copiii sunt victime ale violenţei domestice, inclusiv în calitate de martori ai violenţei în familie.”[10]

Diminuarea fenomenului este extrem de dificilă, iar această dificultate este susţinută şi de prezenţa a două elemente ce caracterizează viaţa de familie şi raporturile pe care ea le presupune: secretul care înconjoară şi protejează viaţa privată de familie şi de cuplu şi acceptarea tradiţională pe de-o parte a rolurilor inegale ale membrilor familiei, iar pe de altă parte a exercitării autorităţii în familie prin violenţă de orice fel. Indiferent de principiile, structura şi conţinutul lor, demersurile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie trebuie să îşi asume o prioritate a valorilor şi să acţioneze consecvent în conformitate cu ea.[11]

În acest sens, legiuitorul încearcă şi, considerăm noi, reuşeşte prin reglementarea ordinului de protecţie în cadrul Legii nr. 217/2003 republicată, să creeze pârghiile necesare pentru punerea la dispoziţia persoanelor ce se constituie victime ale violenţei în familie, a unor mecanisme, caracterizate prin celeritatea pe care numai o procedură de urgenţă o presupune, prin care să poată cel puţin temporar să îşi garanteze protejarea integrităţii lor fizice sau psihice ori a libertăţii personale faţă de agresor.

*

*   *

[1] Republicată în temeiul dispoziţiilor art. IV din Legea nr. 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 13 martie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare, în această formă republicată fiind reglementat şi ordinul de protecţie căruia i se acordă întreg Capitolul IV al acestei legi.

[2] M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 5.

[3] E. Florian, Dreptul familiei, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, 2011, p. 2; I. Albu, Dreptul familiei, E.D.P., Bucureşti, 1975, p. 7; I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All, Bucureşti, 1998, p. 2.

[4] Al. Bacaci, Viorica Dumitrache, Codruţa Hageanu, Dreptul familiei, ed. a III-a, Editura AllBeck, 2002, p. 1

[5] A se vedea Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II – Procedura contencioasă în faţa primei instanţe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 745 şi urm.

[6] Idem., p. 754.

[7] Tribunalul Hunedoara, Secţia civilă, dec. nr. 778/R/2012, publicată în Revista „Hunedoara Juridică”, nr. 1/2013, p. 138-141, http://portal.just.ro/215/SitePages/prezentare.aspx?id_inst=215.

[8] Hotărâre nr. 94/2013 din  02.07.2013 a Tribunalului Dolj prin care se modifică sentinţa civilă nr. 7682/16.05.2013 a Judecătoriei Craiova, http://portal.just.ro/215/SitePages/prezentare.aspx?id_inst=215.

[9] Hotărâre  nr. 2302/2013 din 12.02.2013 a Judecătoriei Craiova, http://portal.just.ro/215/SitePages/prezentare.aspx?id_inst=215

[10] Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, Istanbul – 11.05.2011, www.coe.int/conventionviolence.

[11] Studiu la nivel naţional cu privire la implementarea ordinului de protecţie – Legea 25 din 2012, Open Society Foundation, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen FILIA, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului.