Comunicat privind poziția UNBR față de incidentul din stațiunea Mamaia privind agresarea unui avocat de către un polițist
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a luat act cu îngrijorare de faptul că un avocat care își reprezenta clientul la sediul Poliției Stațiunii Mamaia a fost agresat fizic de un polițist, care, la rândul său, era în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
UNBR îi susține pe dl. Avocat Adrian Gheorghiță, precum și pe reprezentanții Baroului Constanța în demersurile către IPJ Constanta și IGPR București, respectiv către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a Camerei Deputaților.
La data de 04.09.2019, Baroul Constanța a adresat un protest către autoritățile enunțate mai sus, prin care a expus situația extrem de gravă determinată de vătămarea unui avocat în incinta unui post de poliție și a solicitat să se efectueze cercetări cu maxima urgență pentru tragerea la răspundere a polițistului agresor.
La data de 05.09.2019, Comandantul IPJ Constanța a comunicat Baroului Constanța că, față de polițistul agresor, s-a dispus declanșarea cercetării disciplinare conform prevederilor Statutului Polițistului precum și și-a exprimat regretul cu privire la aceasta situație, solicitând menținerea relațiilor de bună colaborare instituțională.
Dl. Av. FILISAN Cătălin Gabriel, decanul Baroului Constanța a apreciat că organele abilitate au răspuns cu promptitudine și fermitate pentru cercetarea acestui caz de agresiune împotriva unui avocat, iar poziția colegilor avocați din cadrul Baroului Constanta a fost de unitate și de sprijinire a dlui. Avocat Gheorghiță Adrian.
Reamintim că potrivit art. 4 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, în exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta, avocatul este protejat de lege.
Potrivit expunerii de motive la Recomandarea Rec (2001)10 a Consiliului UE, se precizează cu privire la aplicarea art. 10 din recomandare:
„Art. 10 subliniază faptul că poliția trebuie să respecte rolul avocaților apărării în procesele de justiție penală. Acest lucru implică, printre altele, ca poliția să nu se amestece în mod nejustificat în activitatea lor, și nici să-i supună vreunei forme de intimidare sau de constrângere. În plus, poliția nu va face o asociere între avocații apărării și clienții lor.
În Practica sa, CEDO a evidențiat statutul special al avocaților care, în calitate de intermediari între justițiabili și instanțe, ocupă o poziție centrală în administrarea justiției [Morice împotriva Franței (MC), nr. 29.369/10, pct. 132—133, 23 aprilie 2015]. A reamintit, totodată, că avocații beneficiază de drepturi și privilegii exclusive, care pot varia de la o jurisdicție la alta; Curtea a recunoscut astfel avocaților o anumită marjă de manevră în privința declarațiilor pe care le fac în fața instanțelor (Casado Coca împotriva Spaniei,24 februarie 1994, pct. 46, seria A, nr. 285-A, și Steur împotriva Ţărilor de Jos, nr. 39.657/98, pct. 38, CEDO 2003-XI). Aceste principii trebuie să se aplice cu atât mai mult atunci când este vorba despre a recunoaște avocaților dreptul de a-și exercita profesia protejați de orice rele tratamente.
Curtea constată că poliției îi revine așadar obligația să respecte rolul avocaților, să nu intervină în mod nejustificat în activitatea lor și nici să-i supună vreunei forme de intimidare sau de constrângere (a se vedea supra, pct. 29 și 30 și art. 10 din Codul european de etică al poliției și expunerea sa de motive) și, prin urmare, la rele tratamente de vreun fel. Această obligație trebuie să se aplice cu atât mai mult pentru a asigura protecția avocaților care acționează în calitatea lor oficială, împotriva relelor tratamente. – CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI – HOTĂRÂREA din 5 aprilie 2016, Cazan împotriva României (Cererea nr. 30.050/12).
Având în vedere aceste aspecte, UNBR solicită autorităților să ia toate măsurile adecvate pentru a preveni apariția pe viitor a unor astfel de incidente care încalcă atât drepturile avocatului cât și pe cele ale justițiabilului.
Av. Dr Traian Briciu
Președintele UNBR