Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a celui ce a fost avocat Ioan IOANOVICI din Baroul Vrancea, fost membru al Comisiei Permanente și al Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, fost Decan al Baroului Vrancea
S-a născut în 14 decembrie 1935. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza Iasi. La începutul lunii ianuarie 1989 a fost primit în avocatură în Baroul Vrancea ca avocat definitiv. A practicat profesia neîntrerupt timp de aproape 36 de ani, fiind ales Prodecan și apoi Decan al Baroului Vrancea și membru al Comisiei Permanente și al Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România.
În calitate de avocat, membru în organele de conducere ale profesiei, domnul Ioan IOANOVICI a avut o activitate profesională remarcabilă, luptând pentru dezvoltarea profesiei.
Pentru meritele dovedite în perfecționarea activității barourilor și a Uniunii Naționale a Barourilor din România, i-a fost conferită diploma și medalia jubiliară „1990–2010, douăzeci de ani de profesie independentă și cu organizare autonomă”.
Este o zi tristă pentru profesia de avocat și pentru toți cei care l-au cunoscut!
Condoleanțe familiei îndurerate!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!