PROCES VERBAL din data de 26 septembrie 2024 privind soluționarea contestațiilor la barem, formulate de candidații care s-au prezentat la proba de examen din data de 22 septembrie 2024

PROCES VERBAL din data de 26 septembrie 2024 privind soluționarea contestațiilor la barem, formulate de candidații care s-au prezentat la proba de examen din data de 22 septembrie 2024

26 septembrie 2024

EXAMENUL DE PRIMIRE ÎN PROFESIA DE AVOCAT CA AVOCAT STAGIAR
ŞI A PERSOANELOR CARE S-AU DEFINITIVAT ÎN ALTE PROFESII JURIDICE
SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Comisia Națională de Examen

PROCES VERBAL
din data de 26 septembrie 2024 privind soluționarea contestațiilor la barem, formulate de candidații care s-au prezentat la proba de examen din data de
22 septembrie 2024

Comisia națională de examen,

În conformitate cu prevederile art. 22 din Regulamentul – cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice,

Analizând contestațiile la baremul de evaluare la examenul din data de 22.09.2024, precum și opiniile formulate de membrii Comisiei de soluționare a contestațiilor la barem, organizată pentru fiecare disciplină („Comisia”),

DISPUNE URMĂTOARELE:

1. În baza opiniei unanime a membrilor comisiei de soluționare a contestațiilor la baremul de evaluare la testul tip grilă de la examenul pentru obținerea titlului de avocat stagiar, se admite contestația la următoarea întrebare de la disciplina „Drept civil” de la proba scrisă pentru obținerea titlului de avocat stagiar: Grila 1 (32), Grila 2 (29), Grila 3 (23), Grila 4 (40).

Drept urmare, potrivit art. 22 alin. (4) al Regulamentului-cadru de examen, întrebarea menționată este anulată și punctajul corespunzător întrebării anulate se acordă tuturor candidaților.

2. Se resping celelalte contestații la baremul de evaluare, formulate de candidații care s-au prezentat la proba de examen din data de 22 septembrie 2024 (stagiari).

3. Baremul de evaluare la testul tip grilă de la examenul pentru obținerea titlului de avocat stagiar, modificat potrivit prevederilor art. 1, devine barem final.

4. În baza opiniei unanime a membrilor comisiei de soluționare a contestațiilor la baremul de evaluare la testul tip grilă de la examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, se resping toate contestațiile la baremul de evaluare, formulate de candidații care s-au prezentat la proba de examen din data de 22 septembrie (definitivi).

5. Baremul de evaluare la testul tip grilă de la examenul pentru obținerea titlului de avocat definitiv, astfel cum a fost publicat acesta la data de 22 septembrie 2024, devine barem final.

6. Se validează baremul de evaluare menționat la art. 3 și, respectiv, art. 5.

7. Se republică baremul final de evaluare la testul tip grilă pentru toți candidații la examenul de primire în profesia de avocat – stagiari și definitivi – care s-au prezentat la proba de examen din data de 22 septembrie 2024.

8. Prezentul proces verbal se publică pe paginile web ale I.N.P.P.A. și U.N.B.R. și se comunică vicepreședintelui Comisiei de examen.

Comisia națională de examen


Descarcă Procesul Verbal fișier DOCX / PDF