Prof. univ. dr. jud. Nicolae POPA s-a stins. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, av. dr. Traian-Cornel Briciu, anunță cu profund regret trecerea la cele veșnice, azi, 26 noiembrie 2024, a celui care a fost prof. univ. dr. jud. Nicolae POPA.
Nicolae Popa s-a născut la data de 1 septembrie 1939 în orașul Govora (județul Vâlcea). A absolvit în anul 1960 Facultatea de Drept a Universității București, obținând apoi și titlul științific de doctor în drept al aceleiași universități în anul 1975.
După absolvirea Facultății, a fost angajat drept cadru didactic universitar la Facultatea de Drept a Universității din București, începând din anul universitar 1960-1961. A urcat pe rând treptele ierarhiei didactice până la cea de profesor universitar. El a predat cursurile de Teoria generală a dreptului și de Sociologie juridică.
A absolvit apoi Seminarul internațional de drept și instituții legale americane de la Salzburg (Austria). A îndeplinit de asemenea și funcțiile de membru în Consiliile profesorale ale Facultății de Drept a Universității București și a Facultății de Drept „Nicolae Titulescu” din București. Din anul 2003, a fost Doctor Honoris Causa al Universității București.
În anul 1996, Nicolae Popa a fost numit de către Președintele României în demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României. În perioada 2001-2004, Nicolae Popa a deținut funcția de președinte al Curții Constituționale.
În anul 2000, a fost decorat de către președintele României, Emil Constantinescu, cu Ordinul „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce.
La data de 12 iulie 2004, Nicolae Popa a fost ales ca președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, mandat care s-a sfârșit la 14 septembrie 2009.
Prof. univ. dr. jud. Nicolae Popa va rămâne în amintirea profesionaliștilor dreptului ca o adevărată personalitate a lumii juridice din România dar și profesor şi îndrumător al multor generații de studenți, plecarea sa dintre noi lăsând un mare gol în cultura juridică românească.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate !
Dumnezeu să-l odihnească în pace!