Mihail. I. Ghiga
Avocat pensionar
Str. Ion Brezoianu nr. 44
Bucureşti, România
Sectorul 1, of. p. 15
Cod 010139

4 noiembrie 2014

 Către

        Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România
        Comisia Permanentă a UNBR
        Preşedintele UNBR
        Consiliul Casei de Asigurări a Avocaţilor
 

APEL

pentru respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind asigurarea fondurilor necesare plăţii pensiilor actuale pentru limita de vârstă, ale avocaţilor cu activitate îndelungată în profesie şi pentru asigurarea viabilităţii şi dezvoltării în viitor a sistemului Casei de Asigurări a Avocaţilor

În numele meu şi al confraţilor din generaţia mea, mă adresez Corpului profesional al avocaţilor din România şi tuturor avocaţilor care ocupă demnităţi în organele profesiei de avocat astfel cum aceasta este organizată potrivit Legii, din 1864 până în prezent cu rugămintea de a face ORICE DEMERS permis de lege pentru ca legislaţia privind pensiile şi asigurările sociale ale avocaţilor, organizată distinct de sistemul public de pensii începând din 1931 şi până în prezent să se aplice corect, egal, fără diferenţieri şi cu responsabilitatea prevăzută de lege pentru cei obligaţi să contribuie la menţinerea şi dezvoltarea fondurilor ce permit viabilitatea sistemului.

Pentru a nu insista asupra unor realităţi pe care spaţiul public le consemnează cu privire la demersuri întreprinse pentru slăbirea disciplinei pe care legea o impune cu privire la sistemul de pensii al avocaţilor, cu consecinţa că numeroşi confraţi împărtăşesc temerea că astfel de demersuri vor pune profesia în situaţia de a nu reuşi să asigure funcţionarea normală a sistemului, evoc mai jos câteva argumente care se bazează inclusiv pe propria mea experienţă care mă determină să insist ca apelul pe care îl formulez să fie tratat cu responsabilitate şi cu înţelegerea specifică unei profesii de avocat responsabilă de către cei cărora mă adresez.

 *

 În principiu, mă voi ocupa de legislaţia drepturilor sociale ale avocaţilor numai de când exist ca persoană fizică, data fiind implicit mărturisită. Totuşi, în locul unui moto, voi cita – pentru a ne bucura de evoluţia semanticii limbii noastre – un text – pct. 5 – din „OFISUL DOMNESC (DECRET) NR. 11 AL LUI VODĂ GEORGE BIBESCU din 3 februarie 1847 PENTRU ADVOCAŢI ŞI HOTARNICI”

„Cei care nu vor avea … anumite acte  nu vor putea să uneltească aceste profesii” Subscrisul îmi propun … o ultimă uneltire, încercând să o fac în interesul profesiei.

*

În anul 1928, al faptului juridic mărturisit, era în vigoare REGULAMENTUL LEGII PENTRU ORGANIZAREA ŞI UNIFICAREA CORPULUI DE ADVOCAŢI (Decret nr. 4619 din 12 octombrie 1923 – M. Of. nr. 159 din 17 oct. – anul menţionat).

ORGANELE Corpului erau prevăzute  la pct. 65-104. Spun în treacă, că pct. 105 ocrotea pe avocat, când se afla în exercitarea funcţiunii sale, de ULTRAGIUL care i s-ar fi adus de un particular.

CAPITOLUL X – PCT. 138-158 – DISPUNEA CĂ SE ÎNFIINŢEAZĂ pe lângă Uniune, Casa centrală de ajutor, iar pe lângă fiecare barou, o casă de ajutor administrată de consiliul baroului. Acesta din urmă acorda pensiunile, când avocatul … DIN CAUZĂ DE VÂRSTĂ ÎNAINTATĂ SAU INVALIDITATE, ÎNCETEAZĂ EFECTIV EXERCIŢIUL PROFESIUNII. În bugetele anuale trebuiau trecute numai sumele totale la capitolul respectiv.   

„ONORARIILE ADVOCAŢILOR” au fost stabilite la 30 septembrie 1925; desigur, în perioada marii crize din jurul anilor 1930 au apărut situaţii grele, de care nu cred ca este necesar sa mă ocup aici.

REGULAMENTUL CASEI CENTRALE  de pensiuni ŞI AL CASELOR DE AJUTOR ALE BAROURILOR a apărut apoi, pe baza LEGII PENTRU ORGANIZAREA CORPULUI DE AVOCAŢI publicată în M. Of. nr. 301 din 28 decembrie 1931, cu aplicarea de la 1 ianuarie 1932 şi cuprinzând peste 280 de articole. De la început se prevedea scopul Casei Centrale de a forma un capital, inatacabil pentru un alt scop şi insesizabil, din ale cărui venituri, împreună cu acelea provenite din timbrele de pledoarie şi ale avocaţilor, să se acorde şi să se plătească PENSIUNI DE RETRAGERE în condiţiile regulamentului însuşi.

Sunt convins ca Uniunea şi Barourile au avut venituri şi din LEGATE UNIVERSALE, CU TITLU UNIVERSAL ŞI PARTICULARE, practica anilor dintre anii 1952-1989 îmi furnizează amintiri în acest sens, dar răgazul ultimelor zile în care am … beneficiat şi de o viroză, nu mi-a permis să adâncesc acest aspect, de altfel apt de examinare şi n lumina conflictului între titlurile de proprietate şi a legislaţiei civile promulgate după 1989, precum şi a incidenţelor noilor Coduri.

CA PRINCIPIU, cu art. 13, lit. a şi b puneau – cumulativ – condiţiile vârstei de 65 de ani (fără distincţie de sex), iar în caz de boală cu incapacitate de lucru, de numai 60 de ani, alături de exercitarea efectivă a profesiei timp de cel puţin 20 de ani împliniţi, inclusiv stagiul.

O ultimă perioadă de linişte – iluzorie! – înaintea marii conflagraţii de la mijlocul secolului trecut a cuprins REGULAMENTUL PENTRU EXAMENUL DE AVOCAT din 25 februarie 1939, care poate fi examinat în conexiune cu legea de organizare judecătorească, una FOARTE APRECIATĂ DE MAEŞTRII MEI DIN PERIOADA 1952-1955, elaborată sub privegherea ministrului Iamandi, fiu de ţăran de la Copou, curând asasinat de un comando legionar, în 28-29 noiembrie 1940, la Penitenciarul Jilava.

*

 Casa Centrală de Asigurări a Avocaţilor a fost din nou organizată prin Legea nr. 416 (decret-lege nr. 2574 din 31 iulie 1940). O citez pentru că exprimă clar, prin art. 18, repartizarea şi vărsarea sumei realizate din vânzarea timbrelor de pledoarie: a) 85% Casei Centrale de Asigurări; b) 5% Uniunii Barourilor; c) 10% se ca reţine de la baroul local.

Taxele de contribuţie anuală pentru Casa Centrală de Asigurări erau moderate (art. 289): 1200 lei avocaţii stagiari, 2400 lei avocaţii definitivi şi apărătorii (o rămăşiţă din sisteme anterioare, puţin numeroşi, fără licenţă în drept.)

Îmi amintesc bine că tatăl meu, muzician cu experienţa de atunci de 30 de ani, avea salariu net de 12-13.000 lei lunar şi a mai intrat la Ministerul Muncii, consilier, cu 7000 lei – tot lunar. Eu începeam liceul, care dura 8 ani.

 *

 Problemele s-au mai complicat prin efectul modificărilor succesive ale teritoriului ţării şi – vai! – al persecuţiilor rasiale, înlăturate în ultimul trimestru al anului 1944, iniţiate însă din anul 1940 (legea nr. 440/1940).

În anul 1948, imediat după proclamarea Republicii Populare, sub directa inspiraţie şi chiar gravă presiune a URSS, s-au dat profesiei noastre lovituri de cea mai mare gravitate, cu toate că actul normativ la care mă voi referi imediat pretindea (art. 7 şi 14) că respectă unele drepturi câştigate. În aplicarea Legii nr. 3 PENTRU DESFIINŢAREA BAROURILOR DE AVOCAŢI ŞI ÎNFIINŢAREA COLEGIILOR DE AVOCAŢI DIN ROMÂNIA din 17 ianuarie 1948, au fost eliminaţi din profesie profesorii universitarei A. Văllimărescu, Ovid Sachelarie, Mihai G. Constantinescu, Grigore Dimitrescu, Vermeulen, Constanda, Vlachide (un timp secretar la un Notariat de stat, apoi reînscris prin… examen de admitere), Fintescu, Leon – şi desigur mulţi alţii, de care nu pot pomeni, pentru că nu cunosc situaţia barourilor şi facultăţilor din provincie.

Istrate Micescu şi Ion V. Gruia fuseseră deja eliminaţi, deoarece avuseseră „grava vină” de a fi fost miniştri, deşi NU în cabinete de nuanţă fascistă! Nu mai reţin când au fost îndepărtaţi V. Dongoroz şi M. Eliescu, deoarece a mai urmat, în toamna aceluiaşi an şi reforma învăţământului, cu masuri de acelaşi tip!

Dar acum, în ianuarie 1948, prin Legea nr. 3, toate sarcinile se dădeau Ministerului Justiţiei, care fixa numărul avocaţilor în fiecare colegiu, comisiile interimare, ş.a.m.d., singura cale de atac fiind a unui recurs la noua uniune a Colegiilor – care trebuia să judece FĂRĂ CITAREA PERSOANEI NEMULŢUMITE! Ministrul era Lucreţiu Pătrăşcanu, a cărui soartă intra apoi pe calea descendentă în aprilie 1948, până la UCIDEREA din primăvara anului 1954, pe baza, aşa-zis legală, a sentinţei nr. 49 din 14.04.1954 a Tribunalului Suprem Col. Militar. Completarea Legii, la 10.02.1948, nu a adus nicio restrângere a prevederilor iniţiale, în sensul ABSENŢEI ORICĂREI CĂI DE ATAC ÎN JUSTIŢIE.

Subscrisul am fost admis în profesie în august 1952, ca stagiar, în Colegiul Braşov, atunci denumit „Stalin”, deci pe baza Decretului nr. 39, privitor la profesiunea de avocat, din 13.02.1950, republicat la 08.03.1951; după o întrerupere de numai 6 luni, pentru a mă apropia de părinţii mei în Bucureşti, ca redactor la Editura Ştiinţifică (ocupată doar cu traduceri juridice din autori … sovietici de … prestigiu) şi după 3 luni de stagiu militar, am fost primit stagiar în Bucureşti şi am trecut definitivatul în noiembrie – decembrie 1955, de când am rămas în avocatură până la vârsta de 79 de ani, continuând cu lichidarea proceselor încă 2 ani.

Subordonarea noastră faţă de Ministerul Justiţiei a durat până la 01.01.1990. PRINCIPIILE LUPTEI DE CLASĂ se reflectau şi în dispoziţiile care obligau pe stagiar să execute nu numai sarcinile date lui de avocatul îndrumător ci deopotrivă pe acelea trasate de Ministerul Justiţiei!

Despre „calitatea” intelectuală a unei părţi a conducătorilor, pot aduce dovadă că până şi în profesia noastră, au fost admişi o serie de avocaţi în condiţiile care rezultau din Decretul nr. 370 din 04.10.1952; acesta organiza funcţionarea şcolii juridice de 2 ani pentru cei aparţinând aşa-ziselor pături muncitoare (muncitori agricoli, ţărani săraci) având „vârsta între 28-38 ani şi o pregătire şcolară de minimum 4 clase elementare şi maximum 4 clase suplimentare sau echivalente”.

În profesie am întâlnit puţine cazuri, de multe ori însă am pledat în faţa unor instanţe prezidate de judecători care aveau … destule probleme cu scrierea; iubirea adevărului mă obligă să-mi amintesc însă de judecători care au urmat întâi şcoala juridică, apoi … facultatea, iar liceul şi mai târziu!

În Colegiul Bucureşti, de o vârstă aproximativ egală cu a mea, a funcţionat cu destul tupeu un coleg care nu şi-a trecut niciodată examenul de definitivare, fără a fi apoi îndepărtat din profesie, el în tinereţe lucrase în Ministerul Internelor.

Ca lege de organizare a profesiei a urmat decretul nr. 281 pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în R.P.R. din 21.07.1954. Modificările intervenite pe parcurs au privit doar acordarea în trepte a accesului avocaţilor tineri sau începători, la concluzii în faţa instanţelor superioare; cum am spus însă, tot Corpul a rămas sub controlul Ministerului Justiţiei, până ce din ianuarie 1990, un om de bun-simţ a refuzat să se mai ocupe de chestiunile avocaturii.

Preocuparea mea principală este însă a reliefa pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, materie în care din 10 iulie 1978 s-a emis DECRETUL NR. 251 PRIVIND PENSIILE ŞI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE ALE AVOCAŢILOR. Chiar în expunerea de motive se prevede că avocaţii se pensionează la împlinirea vârstei de 65 ani bărbaţii şi 60 ani femeile, putând fi menţinuţi în activitate, la împlinirea vârstelor arătate, „o perioadă de încă 5 ani”.

Îmi amintesc că personal am fost scandalizat în perioada în care şi avocaţii, cu toate că uneori erau asimilaţi abuziv cu salariaţii, nici nu ştiau CÂT DE MULT PIERD DIN PRODUSUL MUNCII LOR deoarece … impozitul pe venit se aplica întregii unităţi, iar nu fiecărui remunerat.

Mai ţin să amintesc faţă de factori politici, a profesiei noastre, prin sistemul „dirijărilor”. Într-o perioadă de scădere a veniturilor, avocatul putea păstra numai încasări aferente sumei de 500 lei. Apoi trebuia în eşalonul următor, să dea mai întâi o „dirijare” de 200 lei pentru a ajunge la 2000, apoi tot tranşe din ce în ce mai mari pentru a realiza un VENIT BRUT DE 4500 LEI asupra căruia se stabilea cotizaţia socială şi impozitul!

Inechitatea cu care ne privea regimul comunist în acei ani rezultă şi din admiterea unor cote foarte mici care treceau la casa noastră de pensii.

Situaţia a fost mult îmbunătăţită după 1990. Astfel, Decretul nr. 251/1978 a fost MODIFICAT PRIN DECRETUL LEGE NR. 229 DIN 24 APRILIE 1990.

Unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în ţara noastră au fost aduse la 28.02.1990.

Noul regim juridic al avocaturii a fost în sfârşit republicat la 07.06.1995, conform Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Sub egida prestigiului personal al lui N. Cerveni, am ajuns în sfârşit să beneficiem de O COTĂ MARE DIN CEEA CE SE REŢINE DIN VENITURILE NOASTRE, iar avocaţii să aibă şi dreptul de a se organiza nu numai în cabinete individuale dar şi în cabinete asociate sau în societăţi de avocatură, reglementate şi prin voinţa profesioniştilor încadraţi în aceste forme.

Am însă mulţumirea că după aproape o viaţă de muncă în avocatură, în ultimii aproximativ 2 ani, poate mai mult, am încasat pensia mea pentru limită de vârstă, ÎN VALOAREA NETĂ DE 4842 LEI; este indiferentă mica mea pensie de la sectorul asigurărilor de stat, în sumă de 88 lei cât şi pensia de 1 leu, ca indemnizaţie pentru deţinerea mea politică, pentru intimidare, în anul 1947; aceasta din urmă a durat 11 zile din care s-au găsit la penitenciarul Craiova numai 7, în zilele recente dispunându-se şi acordarea unui „coş de alimente” după care încă nu m-am deplasat; mai eficientă este cuprinderea în drepturile mele a anumitor gratuităţi la cumpărarea de medicamente.


                                                     Avocat pensionar
                                                      Mihail Ghiga