Clipa și viitorul

Ionel Hașotti, avocat Baroul Constanța

Am citit cu atenție ultimul mesaj al Președintelui UNBR inserat în newsletter-ul din 7 aprilie curent. Diplomat . Nu e o critică. Îmi închipui cum trebuie să navigheze.

Dacă mă întrebați de ce mă bag în seamă, vă răspund destul de simplu: pentru că îmi pasă. Pentru că am 64 de ani dintre care 40 au fost de avocatura și 30 în structurile profesiei. Pentru că, distanțându-mă de acestea, am dobândit  mai multa obiectivitate. Îmi pasă (încă) de profesie. De natura și independența ei.

Spun mulți avocați că trăim vremuri grele. Ce înseamnă „vremuri grele” ? Grele sunt doar pentru cei în suferință și pentru cei care și-au petrecut morții.

Este pandemia asta ceva mai rău decât zecile de războaie, năvăliri, bejenii, asupriri, răscoale, sărăcii, pușcării și împilări prin care au trecut înaintașii noștri ? Lor li s-a dat ceva ? Le-a dat vreo orânduire ceva?

Și apoi, ce este mai important : clipa  sau viitorul ?

Așadar, în clipa aceasta (nu a trecut nici măcar o lună din starea de urgență pe care unii o tratează ca pe o urgie)  avocații vor și pretind ajutorul statului pentru efectele economice ale pandemiei. E plin internetul de luări de poziție (care mai vituperante, care mai așezate ) despre cum ar trebui să ne ajute Statul și cum trebuie să medieze cei ce conduc profesia aceste pretenții. De asemenea, de dările de seamă și angajamentele solemne cu privire la fel de fel de inițiative.

Toata lumea pretinde câte ceva în aceste zile. Ajutoare , sporuri, indemnizații, scutiri. Toate de la buget. Unii primesc , alții nu primesc. Dacă unora li se dă, imediat răsar alții și cer. Evident că întreprinzătorii și liberii profesioniști  (cei care susțin bugetul Statului) sunt lăsați la urmă sau chiar fără soluții. Că așa este Statul nostru. Numai că noi avocații, atunci când vrem ceva în clipa asta, ar trebui să ne gândim și la viitor.

Nu cred ca s-ar putea obiecta împotriva unor soluții rezonabile care să împartă efectele pandemiei între stat și avocați. Dar nu în forma propusă sau cea reglementată (mai mult sau mai puțin clar) prin diversele acte normative apărute, pentru că ele ascund un pericol cât se poate de serios cu privire la natura și independența profesiei de avocat. Iar aici ar trebui să vă gândiți că până acum am reușit să evitam comercializarea, cu toate consecințele atașate acesteia. Adică ne-am ținut nealterată natura: suntem cu adevărat liber – profesioniști.

Dar mai rămânem așa dacă ne dă Statul ceva? Mai rămânem și independenți dacă acceptăm ajutorul Statului? Sau , dacă forțați de împrejurări , trebuie să acceptăm un compromis, până unde poate merge acesta și sub ce formă s-ar putea manifesta ?

În alte părți , Statul a dat ceva sub forma unei compensații  financiare forfetare. Da, dar acolo avocații de multă vreme sunt considerați comercianți sau asimilați acestora.

Hai să spunem că Statul trebuie să împartă cu noi povara financiară. Cred că în această ipoteză am putea să cerem Statului să facă exact ceea ce am făcut noi, înăuntrul profesiei noastre mult iubite. Cum impozitul pe venit este relativ mic (ia uitați-vă la alte țări din UE) poate că ar trebui să relaxeze puțin fiscalitatea „derivată” (termene, redistribuiri, eșalonări, majorări, anulări de executări silite etc.).

Atât. Pentru că dacă cerem altceva în clipa asta, s-ar putea să sacrificăm viitorul. Dacă Statul ne va „da” ceva acum, în mod sigur în viitor ne va cere ceva. Și s-ar putea să ne ceară (mai bine zis să ne impună) să ne schimbăm natura profesiei (ca să ne poată pretinde alte taxe și contribuții pe care le va lua cu două mâini) și să mai renunțăm la câte ceva din independență. Uite așa, puțin câte puțin.

Închei exprimându-mi speranța că, pe de altă parte, nimeni nu se gândește în mod serios să implice Fondurile Casei în vreo schemă financiară de moment.

S-auzim doar de bine!