PROBLEMATICA CELEI DE-A 18-A CONFERINŢE A AVOCATURII EUROPENE BERLIN, GERMANIA

06 – 10.11.2018

La data de 9.11.2018 delegaţia U.N.B.R., compusă din dl. avocat Ioan Chelaru – Vicepreşedinte U.N.B.R., dl. avocat Ion Turculeanu – Vicepreşedinte U.N.B.R. şi dl. avocat Dan Oancea – Membru al Consiliului U.N.B.R. a participat la Conferinţa Avocaturii Europene, eveniment tradiţional organizat anual în luna noiembrie de Uniunea Avocaţilor din Berlin, componentă a Uniunii Avocaţilor din Germania (Deutscher Anwaltsverein – DAV), eveniment aflat la a 18-a ediţie.

Importanţa participării U.N.B.R. la această manifestare este confirmată de utilitatea informaţiilor culese an de an de la această Conferinţă, care la fiecare ediţie îşi propune să abordeze o temă diferită, de interes pentru avocatura continentală, temă cu privire la care toate delegaţiile participante sunt solicitate să răspundă în prealabil la un chestionar, urmând ca răspunsurile colectate de organizatori să fie publicate într-o culegere ce este distribuită participanţilor la Conferinţă.

Tema Conferinţei din acest an a fost „Profesia de avocat – este încă o profesie de vis pentru generaţiile următoare?”, titlu tradus din limba engleză (Lawyer – still a dreamjob for the next generations?).

Versiunea în limba germană a titlului Conferinţei a fost mai percutantă: „Avocatul – model pe cale de a ieşi din uz sau profesie de vis?” (Rechtsanwalt – Auslaufmodell oder Traumberuf?).

Punctul central al Conferinţei, desfăşurată la sediul reprezentanţei din Berlin a Comisiei Europene, l-a reprezentat prezentarea contribuţiei avocaţilor germani la tema Conferinţei, realizată de dl. avocat Thomas Krümmel din Berlin, pe care o prezentăm pe larg în continuare, întrucât aspectele degajate din aceasta au format obiectul discuţiilor în cadrul Conferinţe:

Evaluarea atractivităţii profesiei de avocat în Germania a necesitat mai întâi realizarea unei analize a datelor oferite de statistică. În anul 2016 un număr de 27.232 de persoane au început studiile juridice la o universitate de din Germania, cifre asemănătoare fiind valabile şi pentru anii precedenţi. Aproximativ 1/3 a acestora (7.460 de persoane) au promovat în anul 2016 cel de-a doilea examen de stat, promovare care reprezintă premiza pentru orice profesie juridică clasică (judecător, avocat, procuror). Cu începere din anul 2010 acest număr de absolvenţi s-a aflat într-o continuă descreştere.  În anul 2013 un număr de 4.583 de noi avocaţi au fost autorizaţi să practice această profesie. Numărul total al avocaţilor germani, care a avut o tendinţă de creştere până în anul 2016, a înregistrat pentru prima oară o uşoară scădere în anul 2017.   În anul 2017 existau în Germania 163.436 de avocaţi înregistraţi, cu 0,2% mai puţini decât în anul precedent. Dintre aceştia, un procent de 4,5% lucrau în cele 30 mai mari societăţi germane de avocatură. Proporţia avocaţilor femei a înregistrat anual, cu începere din anul 2010, o creştere de cca. 0,3%. Prin raportare la numărul populaţiei, există un avocat la circa 500 de cetăţeni.  Potrivit unei statistici din anul 2012, veniturile anuale brute la început de profesie s-au cifrat în medie la suma de 43.000 Euro; avocaţii din cabinetele individuale au realizat venituri medii de 28.300 Euro iar cei din societăţile de avocatură de 45.200 Euro. Timpul mediu de lucru al unui avocat este de 42,3 ore. 25,7% din avocaţii intervievaţi lucrează 50 de ore săptămânal iar 12,8% lucrează mai mult de 60 de ore pe săptămână. Timpul mediu de concediu este de 19,5 zile pe an, mai puţin decât în orice altă profesie liberală. Acest volum de muncă generează anual o cifră medie de afaceri de 244.000 Euro (264.000 Euro în landurile din Vest, faţă de numai 176.000 Euro în landurile din Est – fosta R.D.G.). Venitul personal anual al avocatului (înainte de deducerea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la sistemul de pensii) se ridică în medie la suma de 134.00 Euro (142.000 în Vest, 109.000 în Est, 145.000 Euro bărbaţii şi 88.000 Euro femeile). Titularii de cabinete individuale realizează în medie o cifră anuală de afaceri de 164.000 Euro (183.000 bărbaţii şi 123.000 femeile), ceea ce corespunde unui venit mediu anual pe cabinet de 73.000 Euro (80.000 Euro în Vest şi 55.000 în Est). Cât priveşte satisfacţia privind profesia, în anul 2016 70% dintre respondenţi au declarat că anul s-a desfăşurat conform aşteptărilor iar 15% că aşteptările lor au fost depăşite. Pentru anul 2018, 60,5% au declarat că aşteptările lor sub aspect economic s-au realizat iar 30% dintre bărbaţi şi 25% dintre femei au declarat că aceste aşteptări au fost depăşite. Cu opţiunea lor pentru această profesie s-au declarat mulţumiţi 60% dintre respondenţi, 23,5% au declarat că sunt mai degrabă mulţumiţi iar 17% apreciază „critic” această opţiune.

Aparent, imaginea este una stabilă şi pozitivă. În esenţă, unele valori sunt evident negative, de natură a influenţa în mod decisiv o persoană în opţiunea sa pentru această profesie. În primul rând, la aproape 30 de ani de la reunificarea Germaniei, persistă diferenţe semnificative privitoare la cifra de afaceri şi venit în Vestul şi în Estul ţării. Mai important este faptul că bărbaţii realizează din activitatea profesională avocaţială în mod evident venituri mai mari decât femeile. Diferenţa semnificativă de venituri, de 24%, între sexe are drept consecinţă o pensie mult mai redusă a femeilor în raport cu aceea a bărbaţilor. În al doilea rând, provoacă îngrijorare durata timpului de lucru. Este foarte mare procentul avocaţilor cu peste 60 de ore de lucru pe săptămână. Consecinţa este că sfera vieţii personale se restrânge dramatic. În aceste condiţii, caracterul liberal al profesiei avocatului constă în aceea că el are voie să facă „liber” ceea ce i se impune ca urmare a presiunii exercitate de către concurenţă şi de către clienţii care devin din ce în ce mai pretenţioşi. Aceste împrejurări sunt în mod evident descurajante pentru cei interesaţi să îmbrăţişeze profesia de avocat.

În Germania, în ultimii 20-25 de ani niciun serviciu de înaltă calificare nu s-a modificat atât de dramatic şi fundamental precum profesia de avocat. Cauzele se află în trecut, când avocatul era obişnuit să privească volumul de muncă ca pe o fatalitate şi să considere că rezolvarea problemelor profesionale are prioritate absolută asupra sferei private şi aceasta într-o asemenea măsură, încât deseori chiar şi veniturile realizate din profesie aveau o importanţă secundară. Satisfacţia atingerii culmile artei avocaţiale reprezenta punctul central şi absolut al vieţii, care prevala asupra foloaselor economice rezultate.  Este evident faptul că de la mijlocul anilor 90 şi pînă în zilele noastre piaţa avocaturii din Germania s-a comercializat într-o manieră dramatică. În aceste condiţii, asocierea dintre piaţa avocaturii şi valorile autoimpuse, menţionate mai sus, nu a făcut bine avocaţilor. Foarte mulţi au fost aceia care nu au dat curs impulsului de a lucra raţional, economic şi cu drămuirea resurselor, ci, dimpotrivă, au înţeles dezvoltarea ca însemnând necesitatea creşterii şi mai mult a efortului profesional, expunându-se unei presiuni extreme a muncii şi asumându-şi noi şi noi sarcini profesionale. În aceste împrejurări, mulţi avocaţi cunoscuţi şi formele lor de exercitare a profesiei nu au făcut faţă acestei presiuni şi au intrat în grave crize personale sau economice.

În ultimii ani a avut însă loc o schimbare remarcabilă de generaţii şi valori. Generaţia „Baby-Boomer” a fost înlocuită, prin mai multe etape intermediare, de către reprezentanţii „Generation Y” sau „Milennials”, persoane care s-au născut în perioada 1980 – 2000, perioadă cu natalitate scăzută,  şi care au, printre altele, obiceiul de a nu considera fenomene sociale sau profesionale ca fiind subînţelese şi care caută să le înţeleagă mai întâi semnificaţia. Avocaţilor din această generaţie nu li se poate impune să accepte că trebuie să lucreze o viaţă într-un anumit cabinet şi, cu atât mai puţin, că modalitatea de a practica avocatura într-o manieră extremă, ca în trecut, este singura modalitate de exercitare a profesiei. Cine caută astăzi să-şi împrospăteze personalul avocaţial în forma de exercitare a profesiei se confruntă în interviul de angajare, de regulă, cu pretenţii mari de remunerare, pretendenţii fiind conştienţi de faptul că ei reprezintă o resursă limitată pe o piaţă cu cerere mare. Aceşti tineri nu au nimic împotrivă să muncească, dar doresc ca după ora 17.00 şi la sfârşit de săptămână să se poată dedica altor lucruri care sunt, de asemenea, interesante. Odată cu ivirea acestei generaţii, în rândurile personalului avocaţial din formele de exercitare a profesiei au crescut mult disponibilitatea şi tendinţa de schimbare locului de muncă chiar şi pentru condiţii de muncă şi de venit doar cu puţin mai bune. Nu în ultimul rând, aceşti tineri avocaţi nu se sfiesc să formuleze pretenţii care mai înainte ar fi fost de neconceput, căci nu puţine sunt discuţiile la angajare în care subiecte precum pregătirea continuă şi perspectivele profesionale sunt puse într-un plan secund de alte teme, precum funcţionarea aparatelor de aer condiţionat, oferta de apă şi răcoritoare a angajatorului, curăţenia lifturilor ori politeţea şi ţinuta personalului. Acestea sunt, desigur, consideraţii din perspectiva avocaţilor sau firmelor care angajează tineri avocaţi, dar ele ilustrează totdată o dificultate cu care se confruntă noii intraţi în profesie: faptul că ei vor interacţiona cu angajatori şi cu colegi care nu consideră ca fiind fireşti şi acceptabile pretenţii precum un raport mai bun între muncă şi viaţa personală, o activitate care să aibă cât mai mult sens şi o cât mai mare libertate individuală în afara activităţii avocaţiale, aşa cum sunt formulate acestea astăzi în mod curent. De curând se constată o schimbare pe piaţa avocaturii din Germania, în sensul că unor asemenea dorinţe ale noilor intraţi în profesie li se dă curs în mod voluntar. De aceea, cel care se decide astăzi să îmbrăţişeze profesia de avocat trebuie să se înarmeze cu rezistenţă la conflict şi cu flexibilitate.

Comparativ cu anii 90, s-au modificat şi scopurile profesionale ale avocaţilor angajaţi în societăţile avocaţiale. Speranţa şi intenţia de a deveni partener în acestea s-au redus semnificativ. Dacă în anii 90 un procent de 58% îşi declara acest scop, astăzi procentul este de numai 42%. Analizele statistice identifică drept cauză nu numai fenomenul „Generation Y”, dar şi perspectivele mai reduse de a deveni partener în societăţile mai mari. În general, există percepţia că perspectiva de a deveni partener şi, prin aceasta, aceea de a  prelua responsabilitate antreprenorială proprie, şi-a pierdut din atractivitate.  Mulţi avocaţi pot confima aceasta prin prisma experienţei proprii. „A deveni partener, cu orice preţ” nu mai este demult un scop urmărit  în mod activ de către avocaţii angajaţi. Există senzaţia că la aceasta contribuie uneori faptul că angajamentul antreprenorial semnificativ, pe care trebuie să-l aducă un partener într-o societate avocaţială reprezintă un factor demobilizator, aflat cu mult în afara „zonei de confort”. La aceasta se adaugă observaţia că pentru noii intraţi în profesie autonomia nu numai că nu este un scop primar, dar este uneori chiar privită ca un factor disturbator. O explicaţie ar putea-o reprezenta modalitatea în care sunt realizate astăzi studiile juridice în Germania: Se pune accentul în principal pe promovarea raţională a examenelor, în baza unei investiţii de efort uşor de gestionat; studiile juridice „orientative”, care depăşesc sfera strict profesională şi care nu întotdeauna sunt implementabile 100% în practică, au trecut în mod evident într-un plan secundar.  În consecinţă, avem în foarte multe cazuri de-a face cu avocaţi stagiari bine calificaţi, dar lipsiţi în mod evident de autonomie, care au nevoie să fie dirijaţi şi instruiţi. Suntem puşi, mai mult ca niciodată, în situaţia de a le indica tinerilor avocaţi în mod exact ceea ce trebuie să facă. Pentru un tânăr, intrarea în profesia aduce cu sine aşadar un potenţial semnificativ de dezamăgire şi poate de frustrare. Aceasta este de natură să explice şi „dezertările” în alte activităţi, precum cele în entităţi bugetare sau în întreprinderi în calitate de jurisconsult.

Responsabilitatea profesională a avocatului a crescut semnificativ în ultimul timp, această tendinţă fiind amplificată de creşterea complexităţii legislaţiei şi a raporturilor economice şi sociale, precum şi a vitezei comunicaţiilor. Astăzi, la preluarea unui nou caz, se pune din ce în ce mai mult problema potenţialului de responsabilitate profesională pe care acest caz îl implică, dacă asigurarea de răspundere existentă este suficientă şi cât de mare este probabilitatea ca noul client să-l ţină răspunzător pe avocat pentru orice deviere de la o conduită profesională ideală. Problema se pune cu atât mai mult, cu cât în condiţiile comunicaţiilor electronice moderne, există tot mai puţin timp pentru ca avocatul să se dedice în linişte unei analize detaliate a cazurilor de care se ocupă. La aceasta se adaugă şi tendinţa clientului de a-i transmite avocatului, de cele mai multe ori prin email, absolut toate toate documentele şi informaţiile privind cazul său, relevante sau nu, ordonate sau nu, atenţionându-l în acelaşi timp asupra urgenţei cazului, urgenţă care de cele mai multe ori este imputabilă însuşi clientului. În aceste împrejurări, se impune ca avocatul să facă dovada unei discipline şi responsabilităţi ieşite din comun, pentru a putea face faţă unei asemenea presiuni şi pentru a putea să detecteze, din noianul de date şi informaţii primite, care sunt aspectele generatoare de riscuri semnificative. Chestiunea devine şi mai complicată atunci când avocatul este solicitat să analizeze date şi documente aflate într-o arhivă virtuală („data room”). Este de aşteptat ca această tendinţă de expunere a avocaţilor sub aspectul răspunderii profesionale să se amplifice în viitor şi ar fi onest ca tinerii intraţi în profesie să fie atenţionaţi asupra acestei evoluţii.

În contextul descris mai sus, este lesne de înţeles de ce a luat amploare Legal Tech şi sunt oferite pe piaţă tot mai multe aplicaţii informatice, produse digitale, care să preia procesarea măcar a acelor aspecte ale muncii avocatului care sunt standardizabile. Tendinţa digitalizării în domeniul juridic a devenit însă o obsesie care îşi ignoră limitele. Aceste limite se află acolo, unde clientul nu are nevoie de un avocat anonim, ascuns în spatele unei interfeţe informatice, ci de unul a cărui activitate profesională este conformă valorilor clasice ale profesiei: independenţa, confidenţialitatea, inexistenţa conflictelor de interese şi, mai ales, capacitatea şi disponibilitatea de a trata cauza unui client într-o manieră individuală, eficientă, flexibilă şi creatoare. Nimeni nu poate nega avantajele digitalizării, dar cine intră astăzi în profesia de avocat trebuie să fie conştient de faptul că această profesie presupune, în esenţa ei, o muncă desfăşurată într-un mediu „nevirtual”, în folosul unor clienţi reali, vizibili şi de cele mai multe ori complicaţi, care nu pot fi înlăturaţi prin apăsarea butonului „Cancel”.

Profesia de avocat este una de vis numai pentru un entuziast. Acest tip de om a existat dintotdeauna şi va continua să existe şi este indiscutabil că profesia ar avea nevoie de tot mai mulţi avocaţi de acest gen. Toţi ceilalţi trebuie însă să ştie că nu ar trebui să viseze, pentru că ar sosi momentul trezirii iar aceasta ar fi una brutală. Activitatea avocatului este astăzi, mai mult ca niciodată, una solicitantă, costisitoare şi conflictuală, care implică o prudenţă permanentă, evaluare şi decizie, care presupune disciplină şi nu procură garanţii de satisfacţie, cu perspective economice extrem de variabile. Cine îmbrăţişează astăzi această profesie, trebuie să fie conştient că este una expusă pericolelor, că în activitatea cotidiană aproape nimic nu este de la sine înţeles sau se întâmplă aşa cum ar dori. De aceea, mai mult decât în cazul altor activităţi liberale, cea a avocatului permite în foarte mică măsură visarea; dimpotrivă, ea presupune o atenţie perpetuă, alături de rezistenţa la durere şi la efort.

Pe de altă parte, cu certitudine avocatul nu este nici un model pe cale de a ieşi din uz. Nu există nici un argument sau indiciu pentru care să se poată afirmă că în vreun viitor apropiat avocaţii nu ar mai fi necesari. Un stat democratic nu a fost şi nu este de conceput fără avocaţi.

Sigur este numai ceea ce ar trebui spus oricărei persoane, care întreabă ce ar însemna alegerea profesiei de avocat: Trebuie să-ţi doreşti cu adevărat acest lucru.

*

*     *

Participanţii la Conferinţă au dezbătut, prin luări de cuvânt, pe parcursul a trei ore, aspectele legate de tema acesteia, inclusiv prin raportare la aspectele prezentate în contribuţia avocaţilor germani şi care au relevat experienţe similare cu care profesia de avocat s-a confruntat şi în alte state europene.

Conferinţa a beneficiat şi de intervenţia delegatului reprezentanţei Comisiei Europene de la Berlin, gazda Conferinţei, care a realizat o trecere în revistă a proiectelor legislative europene cu incidenţă în profesia de avocat.

Dan Oancea
Avocat
Consilier UNBR

Download DOCX / PDF