Reforme legislative în domeniul ajutorului de stat: verificările se vor face cu preponderenţă la nivel naţional, Comisia Europeană urmând să realizeze doar un control ex-post

Reforme legislative în domeniul ajutorului de stat: verificările se vor face cu preponderenţă la nivel naţional, Comisia Europeană urmând să realizeze doar un control ex-post

29 decembrie 2014
 

noutati

noutati

  • Reforme legislative în domeniul ajutorului de stat: verificările se vor face cu preponderenţă la nivel naţional, Comisia Europeană urmând să realizeze doar un control ex-post

Ordonanţă de urgenţă nr 77 din 03 Decembrie 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 (Publicată în Monitorul Oficial nr. 893 din 9.12. 2014)

Noua reglementare prevăzută de OUG nr. 77 din 03 Decembrie 2014 a fost adoptată în scopul implementării reformelor legislaţiei comunitare în domeniul ajutorului de stat, în conformitate cu comunicarea adoptată de Comisia Europeană la data de 8 mai 2012, intitulată  „Modernizarea ajutoarelor de stat în UE”, care a fost urmată de o serie de reglementări la nivel european.

Prin reforma europeană în domeniul ajutorului de stat se intenţionează ca marea majoritate a facilităţilor de natura ajutorului de stat să fie verificată, cu preponderenţă, la nivel naţional, Comisia Europeană urmând să realizeze doar un control ex-post al modului în care sunt respectate condiţiile impuse de normele Uniunii Europene în domeniu.

Reforma legislaţiei comunitare în domeniul ajutorului de stat a avut la bază trei obiective de modernizare a domeniului ajutoarelor de stat:

(a) încurajarea creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii pe o piață internă competitivă;

(b) concentrarea controlului ex ante efectuat de Comisie asupra cazurilor cu cel mai mare impact asupra pieței interne, consolidând, în același timp, cooperarea cu statele membre în materie de aplicare a normelor privind ajutoarele de stat;

(c) simplificarea normelor și accelerarea procesului decisional.

Prin noile reglementări prevăzute de OUG nr 77 din 03 Decembrie 2014, majoritatea cu termen de intrare în vigoare la 1 ianuarie 2015, se urmăreşte eficientizarea utilizării ajutorului de stat prin consultare interinstituţională, precum şi convergenţa măsurilor de ajutor de stat aplicate de autorităţile locale şi centrale, astfel:

– Acordarea măsurilor de ajutor de stat sau de minimis se va face în urma unor analize de oportunitate;

– Orice proiect de măsura susceptibilă a fi ajutor de stat sau ajutor de minimis iniţiat de autorităţile publice centrale trebuie să fie însoţit de un Memorandum din partea Guvernului privind încadrarea în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului roman;

– Introducerea unei etape de discuţii prealabile între furnizori şi experţii Consiliului Concurenţei;

– Avizarea inclusiv a măsurilor de ajutor de minimis şi a serviciilor de interes economic general;

– Necesitatea existenţei unei justificări din partea furnizorului în cazul în care nu seţine cont de avizul Consiliului Concurenţei;

– Înfiinţarea Registrului Ajutoarelor de Stat – ReGAS – condiţie pentru a putea accesa fonduri comunitare;

-A se vedea şi  Comunicarea Consiliului Concurenţei din 10.12.2014