• RIL: Singura modalitate legală de exercitare a profesiei de avocat este cea prevăzută de Legea nr. 51/1995 şi este condiţionată de înscrierea în tabloul unui barou component al UNBR, formă de organizare profesională unică şi exclusivă

Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015 privind examinarea recursului în interesul legii vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal anterior), în ipoteza exercitării activităţilor specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, Publicată în Monitorul Oficial din nr. 816 din 3 noiembrie 2015

Din motivarea soluției de admitere a recursului în interesul legii rezultă fără niciun echivoc că, în temeiul legii nr. 51/1995, există o singură uniune profesională și un singur barou în fiecare județ, astfel încât persoanele care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor barouri paralele cu cele care fiinţează în temeiul legii săvârşesc infracţiunea prevăzută de art. 348 din Codul penal (art. 281 din Codul penal anterior) privind exercitarea fără drept a unei profesii.

Curtea a pornit analiza de la  istoricul reglementărilor privind organizarea profesiei de avocat și a constatat că din succesiunea în timp a acestora rezultă că formele de organizare la nivel teritorial a profesiei de avocat, indiferent de denumirea acestora („barouri”, „colegii”), nu au fost niciodată desfiinţate în România, operaţiunea juridică utilizată de legiuitor fiind aceea a transformării persoanei juridice, în sensul că prin acelaşi act normativ s-a prevăzut desfiinţarea persoanelor juridice existente, concomitent cu înfiinţarea în locul acestora a unor alte persoane juridice, ca succesoare în drepturi şi obligaţii ale celor dintâi.

În acest context, arată Înalta Curte,  Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează forme unice şi exclusive de organizare profesională a avocaţilor în România, în sensul că această profesie poate fi exercitată numai de avocaţi înscrişi în barou (existând şi funcţionând câte un singur barou în fiecare judeţ), component din Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.), ca unică structură naţională a ordinului profesional al avocaţilor din România [a se vedea art. 1 alin. (2), art. 10 alin. (2) şi art. 60 alin. (1) din lege].

Mai mult, deşi acest lucru era de domeniul evidenţei, prin Legea nr. 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, s-a interzis în mod expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a actelor de constituire şi de înregistrare a acestora [a se vedea art. 1alin. (3) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare].

Prin urmare, apare ca fiind evident faptul că singura modalitate legală de exercitare a profesiei de avocat este cea prevăzută de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi este condiţionată de înscrierea în tabloul unui barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, formă de organizare profesională unică şi exclusivă.

Această condiţie nu este îndeplinită în cazul persoanelor care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi paralele cu cele care fiinţează în mod legal şi sunt succesoare în drepturi ale celor existente anterior, chiar dacă aceste entităţi ar utiliza, contrar dispoziţiilor legale exprese, denumiri identice.

În privința persoanelor care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor barouri paralele cu cele care fiinţează în temeiul legii, Înalta Curte a arătat că indiferent dacă acestea au fost/vor fi (fost) constituite după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 ori au existat şi anterior, dar şi-au continuat activitatea ulterior acestei date, au reprezentarea subiectivă a faptului că acţionează dincolo de cadrul legal în vigoare, căci acesta are suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor ei să îl înţeleagă şi să-şi conformeze conduita dispoziţiilor sale, fiind astfel exclusă posibilitatea invocării erorii, ca o cauză de neimputabilitate prevăzută de art. 30 din Codul penal. De asemenea,  este îndeplinită cerinţa exercitării „fără drept” a activităţilor specifice profesiei de avocat, esenţială pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii prevăzute deart. 348 din Codul penal.

De la data publicarii în Monitorul Oficial,  Decizia nr. 15 din data de 21 septembrie 2015 devine obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.