MESAJUL PREŞEDINTELUI U.N.B.R. rostit la deschiderea lucrărilor Congresului avocaţilor care se desfăşoarã în zilelele de 28 – 29 martie 2014 la Bucureşti.
Stimaţi invitaţi,
Stimaţi colegi,
Mulțumim reprezentanților autorităţilor şi personalităţilor din domeniul vieții juridice care onorează cu prezența lor deschiderea lucrărilor Congresului avocaților din anul 2014.
Congresul avocaţilor se desfăşoară în condiţiile specifice ale aplicării efective a Noilor Coduri. Experiența aplicării noii legislații confirmă aprecierea Corpului profesional al avocaților potrivit căreia schimbarea mentalităţilor în societate, în lumea avocaţilor, în Justiţie este un proces mai dificil decât schimbarea legilor sau înfiinţarea unor instituţii noi.
Pentru a avea şi un proces modern de aplicare a legilor, după standarde europene este necesar, cu prioritate, să avem un sistem de bune practici. Cheia problemei rezidă în dezideratul ca normele deontologice asumate de toate corpurile profesionale implicate în asigurarea securităţii pe bază de lege a persoanelor, instituţiilor, entităţilor, inclusiv a autorităţilor statului să fie cunoscute, conştientizate şi aplicate efectiv cu bună-credință de către fiecare actor instituţional implicat în activitatea de interpretare şi aplicare a legii, potrivit limitelor legale şi rolului care îi revine într-un stat de drept.
În majoritatea lor, avocaţii au înţeles şi înţeleg că numai dacă dau dovadă de profesionalism şi performanţă pot să-şi exercite corect dreptul la existenţă profesională bazată pe onorarii. Numeroși avocați traversează perioade de constrângeri financiare considerabile. Din impozitele încasate de stat, în mare parte provenite din onorariile încasate de avocaţi, în condiţiile art. 47 din Ordonața de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt remunerate un număr apreciabil de prestaţii profesionale constând în apărarea din oficiu în cauzele penale, apărarea în procesele civile a persoanelor defavorizate economic, care, potrivit legii, sunt îndreptăţite la ajutor public judiciar.
În condiţiile în care accesul pe piaţa serviciilor profesionale de avocat este extrem de dificil iar avocatura clandestină este încă “la modă” şi încurajată incorect de unele autorităţi şi formatori de opinie în viaţa publică, pentru tineri avocaţi, adesea soţ-soţie, onorariile din oficiu sunt singura lor sursă de venit. Prea des onorariile din oficiu cuvenite avocaților pentru o muncă deja depusă sunt achitate efectiv avocaţilor cu întârzieri apreciabile, nescuzabile, de către ordonatori de plăţi din sistemul judiciar, care este chemat, cu prioritate, să dea exemplu de respectare a legii, inclusiv în raporturile cu avocaţii.
Nu poate fi negată percepţia că există şi o concurenţă profesională neloială promovată de avocați care nu au o conduită conformă cu Legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Organele profesiei, care au responsabilităţi legale pentru protecţia demnităţii şi prestigiului profesiei nu au reacţionat prompt, iar opinia publică nu iartă și stigmatizează, fără temei, toți avocații. Pregătirile pentru Congres au demonstrat că avocaţii sunt decişi să nu tolereze abaterile de la regulile ce vizează demnitatea, independența şi integritatea profesiei de avocat.
Avocaţii sunt decişi să nu tolereze abuzuri sau încălcări ale dreptului la securitatea cetăţeanului pe bază de lege şi a dreptului la securitate juridică realizată printr-o justiţie bazată exclusiv pe lege.
Avocaţii îşi doresc magistraţi bine pregătiţi, de bună-credință şi corecţi.
Avocaţii sunt conştienţi că actul de justiţie este încă afectat de volumul mare de muncă. S-a sprijinit şi se sprijină efortul ca magistraţii să beneficieze de protecţie faţă de presiunile de orice fel, inclusiv politice, iar condiţiile materiale în care aceştia lucrează să fie îmbunătăţite.
Avocaţii nu pot tolera însă ca neajunsurile din sistemul justiţiei, inclusiv cele privind insuficienţa spaţiilor, să fie rezolvate cu încălcarea drepturilor avocaţilor, uneori consacrate de constante ale relaţiilor dintre avocaţi şi magistraţi, care durează de mai mult de o sută de ani.
Avocaţii nu pot tolera „preferinţa”, inclusiv a puterii legislative, pentru o anumită categorie de jurişti profesionişti. Nu este de acceptat ca interese de grup, de orice natură, să sacrifice constante ale competenţei legale rezervate avocatului profesionist, să diminueze garanţiile apărării secretului profesional sau să limiteze dreptul la alegerea avocatului, inclusiv prin practici de ”dublare” incorectă a avocatului ales cu un avocat numit din oficiu, în cauzele penale.
Nu este timp pentru conflicte între profesioniştii jurişti, din orice domenii, generate de resentimente, ori de „pasiuni” personale. Cunoașterea de către consumatorii de servicii juridice, precum și cultivarea, în societatea românească, a eticii și a standardelor de comportament caracteristice profesiei de avocat exercitată cu respectarea legii nu se poate face decât cu sprijinul loial al celor implicați în activități de comunicare, publicitate și marketing legate de prestațiile profesionale ale avocaților. Numai astfel poate fi asigurată ocrotirea intereselor consumatorului de servicii profesionale avocaţiale și consolidarea statului de drept.
Am convingerea că lucrările Congresului se vor desfăşura în mod constructiv, spre binele profesiei.
Urez succes lucrărilor Congresului!
av. dr. Gheorghe FLOREA
Preşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România