Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – INPPA – implementează strategia de formare şi perfecţionare continuă a avocaţilor (art. 2 alin. 1 din Regulamentul INPPA), ţinând cont de faptul că Departamentul pentru formare profesională continuă din cadrul Institutului elaborează programe de formare profesională continuă – cursuri de scurtă durată (art. 31 lit. b şi c din Regulamentul INPPA).
Informăm avocaţii din barourile de avocaţi din circumscripţiile Curţii de Apel Bucureşti şi a Curţilor de Apel învecinate că începând cu data de 19 februarie 2015, în sediul UNBR (Palatul de Justiţie, Splaiul Independenţei nr. 5, sector 5), INPPA organizează între orele 17.00 – 20.00, activităţi de formare profesională continuă, după următorul program:
I. 19 februarie 2015, ora 17.00, dezbaterea cu tema: Răspunderea penală a persoanei juridice. Discuţiile vor fi moderate de domnul avocat lector univ. dr. Petruţ Ciobanu. Invitat: doamna asistent universitar doctor Andra Trandafir – Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
II. 26 februarie 2015, ora 17.00, dezbaterea cu tema: Sfera de aplicare a ordonanţei de plată. Accepţiunea noţiunii de „creanţă certă, lichidă şi exigibilă”. Discuţiile vor fi moderate de domnul avocat lector univ. dr. Claudiu Constantin Dinu. Invitat: domnul asistent universitar dr. Liviu Zidaru – judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
III. 05 martie 2015, ora 17.00, dezbaterea cu tema: Excluderea probelor nelegal sau neloial administrate. Discuţiile vor fi moderate de domnul avocat lector univ. dr. Petruţ Ciobanu. Invitat: domnul judecător Daniel Grădinaru – vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti.
IV. 12 martie 2015, ora 17.00, dezbaterea cu tema: Regimul juridic al cauţiunii în materia măsurilor asigurătorii şi a măsurilor provizorii în cadrul procesului civil. Discuţiile vor fi moderate de domnul avocat conf. univ. dr. Traian Briciu. Invitat: domnul Bogdan Dumitrache – executor judecătoresc.
V. 19 martie 2015, ora 17, dezbaterea cu tema: Acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Discuţiile vor fi moderate de domnul avocat lector univ. dr. Petruţ Ciobanu. Invitat: doamna Lăncrănjan Alexandra – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Aceste dezbateri se vor organiza săptămânal, pe tot parcursul anului, temele alese fiind atât de drept civil/procesual civil, cât şi de drept penal/procesual penal.
În cadrul susţinerii acestor teme de formare profesională continuă, dezbaterile vor avea caracter interactiv, fiind invitaţi şi reprezentanţi ai altor profesii juridice/judiciare (magistraţi, executori judecătoreşti, notari publici, practicieni în insolvenţă).
Dezbaterile vor avea loc în sala Comisiei Permanente a UNBR şi a Comisiei Centrale de Disciplina (sala E 24) de la etajul 1 al Palatului de Justiţie (localizată deasupra garderobei).
Accesul se face pe la intrarea principală a Palatului de Justiţie, iar participanţii se vor identifica la intrare cu cardul de avocat.
Înscrierile se fac prin email, la adresa de email: [email protected]. Numărul de locuri pentru fiecare dezbatere este limitat la 25. Înscrierea se va realiza prin email, cu indicarea datelor de contact (nume şi prenume, baroul, adresă de email şi număr de telefon), numărul maxim de locuri fiind ocupat în ordinea primirii cererilor de înscriere. Primele 25 de persoane înscrise astfel vor fi contactate, având obligaţia achitării taxei de 60 de lei / dezbatere, în 24 de ore de la confirmarea înscrierii. Dovada plăţii va fi comunicată prin email ([email protected]) în 24 de ore de la confirmarea înscrierii, în caz contrar, locul devenind disponibil.
Taxa urmează a se achita prin ordin de plată sau transfer bancar, în contul INPPA (IBAN: RO56RNCB0082044172480001, B.C.R. Bucureşti, Sucursala Unirea, CIF: 16137943). Persoanele care doresc emiterea unei facturi pentru suma achitată, vor preciza odată cu comunicarea confirmării plăţii şi datele de facturare.
Pentru participarea la oricare din temele de dezbatere, se vor acorda 3 puncte de pregătire profesională continuă.