Uniunea Națională a Barourilor din România va sărbători la 10 decembrie Ziua Europeană a Avocaților, în legătură strânsă cu Ziua Mondială a Drepturilor Omului. Tema centrală a acestui eveniment este libertatea de exprimare și a fost propusă de Consiliul Barourilor Europene (CCBE).

Ziua Europeană a Avocaților sărbătorește valorile comune ale profesiei de avocat și rolul acesteia în cadrul societății civile, prin promovarea de către uniunile profesionale și barourile europene a drepturilor și libertăților fundamentale.

Cu această ocazie, dl. av. dr. Gheorghe Florea, președintele UNBR, răspunde la câteva întrebări adresate de redacția Revistei ”Avocatul”,  în legătură cu aspecte legate  de oportunitatea temei, evoluția comunicării în spațiul public a avocaților cu privire la diferite spețe și conlucrarea participanților la înfăptuirea justiției la realizarea dreptului la informație al cetățenilor asupra chestiunilor de interes public.

De ce această temă – ” Libertatea de exprimare” – pentru celebrarea Zilei Europene a Avocaților 2015?

Anul acesta a fost marcat de o hotărâre istorică pronunțată de Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia libertății de exprimare a avocatului, a magistratului și a jurnalistului, marcând diferențele specifice în privința limitelor acestei libertăți.

Într-o societate în care din ce în ce mai multe cazuri aflate pe rolul justiției ajung în media, încă din faza pre procesuală, este important să promovăm libertatea de exprimare într-un cadru în care să fie evitate conflictele cu alte drepturi fundamentale, precum dreptul la apărare sau dreptul la un proces echitabil.  În  egală măsură, libertatea de exprimare trebuie să corespundă dreptului la informație al cetățenilor în legătură cu aspectele de interes public. La viteza cu care se transmit informațiile, este dificil de realizat un echilibru între toate aceste drepturi. Rolul avocatului este de a apăra drepturile fundamentale ale cetățenilor, de a lua parte la dezbateri publice privind legea și administrarea justiției și de a propune reforme legislative.

Așadar, la această conferință va fi analizată în detaliu libertatea de exprimare, în contextul interferenței cu alte drepturi și libertăți fundamentale și prin prisma evoluției acesteia la nivelul legislației și al jurisprudenței naționale și europene.  Diversificarea platformelor de comunicare, accesul oricui de a se exprima în fața publicului a dus la ciocniri tot mai frecvente de libertăți și drepturi, care au ajuns la Curțile de Justiție Europene. De aceea, este important să reanalizăm  această valoare fundamentală în contextul actual, mult diferit față de cel existent cu doar câțiva ani în urmă.

Cum vedeți evoluția comunicării avocaților în spațiul public?

Este evidentă o intensificare fără precedent a comunicării avocaților în spațiul public,  în paralel cu  cea a celorlalți  participanți la înfăptuirea justiției, inclusiv a Parchetelor, a Direcției Naționale Anticorupție, a Consiliului Superior al Magistraturii și   a organelor de poliție.

Mediatizarea excesivă a actelor de procedură și chiar a unor aspecte confidențiale din dosare prin scurgeri de informații sau „pe surse”, care de multe ori încalcă prezumția de nevinovăție , determină o reacție mai puternică a avocatului în apărarea clientului său. Prin urmare, exprimarea publică a avocatului în asemenea context este nu numai o libertate a avocatului, dar și o obligație față de client întrucât este dator să-l apere, atunci când îi sunt încălcate drepturile,  atât în sala de judecată cât și în afara acesteia.

Sigur că este preferabil  ca avocatul  să-și apere clientul exclusiv în cadrul procedurilor în fața organelor judiciare.  Dacă aceste proceduri ajung în spațiul public, nu din inițiativa  avocatului, acesta este dator să intervină.

Există   însă riscuri foarte mari în ceea ce privește înfăptuirea justiției atunci când diverse  cauze judiciare sunt judecate sub presiunea publică. Sigur că sunt  unele  aspecte de interes public, cetățenii trebuie informați cu privire la modul în care funcționează justiția, însă abordarea publică a unor aspecte încă din faza pre-procesuală poate  determina  fie căderea în derizoriu , fie încălcarea ori ignorarea  unor drepturi fundamentale. Mediatizarea excesivă a cazurilor poate avea efect de bumerang constând în știrbirea încrederii și a respectului față de justiție.

Acest ”spectacol judiciar ” nu se întâmplă numai la noi în țară. El este determinat de diversificarea mijloacelor, a canalelor și a platformelor de comunicare. Fiecare instituție are o platformă de comunicare și la nivel individual fiecare persoană și-o poate crea. Fiecare declarație determină reacții instantanee. Deși această evoluție este explicabilă,  s-a ajuns la un punct în care trebuie reanalizate și clarificate niște aspecte, pentru a nu  se crea și consolida  o turnură  a faptelor orientată împotriva drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Aceste probleme au fost sesizate la nivel european și, luna aceasta, Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European, a aprobat un acord propus de negociatorii Parlamentului și ai Consiliului privind noi reglementări UE. Se fac eforturi  pentru a se crea condiții de  securitate juridica  în care se include și prezumția de nevinovăție, care,  până la proba contrară, în cadrul procedurilor penale,  este respectata în întreaga Uniune Europeană. Conform acestui acord, urmează să se adopte o directivă prin care se vor interzice declarațiile autorităților care prezuma vinovăția. Autoritățile naționale vor trebui  să se abțină de la prezentarea persoanelor suspectate sau acuzate ca fiind vinovate, în instanță sau în public și chiar prin  „prin utilizarea de măsuri de constrângere fizică”, cum ar fi cătușe, boxe etc. Scopul acestei directive este de a consolida dreptul la un proces echitabil dar și  a încrederii statelor membre în sistemul justiției penale.

Recent, ați semnat din partea UNBR „Carta interprofesională a judecătorilor, procurorilor și avocaților români”, în care se stipulează elaborarea unor practici comune în ceea ce privește comunicarea, menite să confere încredere justiției,  ca un comunicator și formator de opinie cu înalte standarde de credibilitate?  Care ar fi aceste practici comune?

Sunt într-adevăr multe puncte comune în ceea ce privește comunicarea avocaților și a magistraților și acestea derivă din rolul acestora de participanți la înfăptuirea justiției. Această Cartă Interprofesională are la bază Avizul nr. (2013) 16 cu privire la relațiile dintre judecători și avocați, adoptat de către Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), care, la punctul 6 prevede foarte clar că ” În cadrul misiunii și a obligațiilor sale profesionale de a apăra drepturile și interesele clientului său, avocatul joacă de asemenea un rol esențial în administrarea echitabilă a justiției”. Prin urmare, în comunicarea legată de actul de justiție, atât judecătorul cât și avocatul trebuie să aibă în vedere ocrotirea justiției, a statului de drept și să se supună unor obligații de reținere, sub acest aspect.

Pe de altă parte, există și o serie de diferențe specifice în ceea ce privește comunicarea magistraților și cea a avocaților . De aceea  personal  cred că ar fi riscantă o codificare a acestor practici comune de comunicare către mass media întrucât ar putea stârni temeri privind independența magistratului față de avocat și invers. Așa cum se arată la punctul 7 din Carta interprofesională a judecătorilor, procurorilor și avocaților români, ”Judecătorul și avocatul trebuie să fie independenți în exercitarea funcțiilor lor și totodată trebuie să fie și să păstreze aparența că sunt independenți unul față de altul. Această independență este afirmată de statutul și de principiile etice ale fiecărei profesii. CCJE consideră că această independență este esențială pentru buna funcționare a justiției”.

Potrivit punctului 10 din Cartă, ”Judecătorii, procurorii și avocații români sunt independenți în activitatea exercitată de fiecare, așa încât în ochii justițiabililor și ai societății, ca întreg ,nu trebuie să existe nicio suspiciune a vreunei ingerințe între aceștia sau vreo confuzie între cele trei profesii”.

De aceea, cred că aceste practici comune ar trebui identificate și stabilite în cadrul conlucrărilor interprofesionale, pe bază de încredere reciprocă, și lăsate să evolueze în afara codificărilor, să se adapteze de la sine evoluției practicii și societății.

Este foarte important ca fiecare  profesionist în domeniul aplicării dreptului  să-și cunoască foarte bine rolul în cadrul comunicării relative la actul de justiție  și  aspectele deontologice specifice fiecărei profesii juridice.

Niște practici comune codificate, chiar și numai deontologic, ar putea induce o neîncredere în ceea ce privește independența acestor profesii și ar putea atrage unele limitări.

Codurile de conduită profesională sunt extrem de necesare și utile, cu condiția să fie adoptate prin autoreglementare. Or, este foarte dificil să adopți un astfel de cod interprofesional de comunicare către mass media între o autoritate statală și o profesie liberală autoreglementată.

Să nu uităm nici faptul că spre deosebire de  organele judiciare, care comunică numai instituțional cu privire la cazuri de interes public, avocații pot comunica personal, fără alte restricții decât cele privind respectarea deontologiei profesiei, care, evident,  implică și respectarea și protejarea justiției.  Avocații au limite mai largi față de judecători în privința libertății de exprimare, dar mai restrânse față de jurnaliști. Hotărârea dată anul acesta de Marea Cameră a CEDO, în cauza Morice contra Franței este relevantă sub aspectul diferențelor privind comunicarea celor două profesii.