Scrisoare prin care UNBR solicită CSM, în contextul protestului magistraților, să ia de urgență măsurile necesare pentru ca instanțele judecătorești să comunice către barouri evidența clară a situației de fapt de la nivelul fiecărei instanțe, pentru ca activitatea avocaților să se desfășoare în condiții optime și cu cât mai puține prejudicii pentru justițiabili

Scrisoare prin care UNBR solicită CSM, în contextul protestului magistraților, să ia de urgență măsurile necesare pentru ca instanțele judecătorești să comunice către barouri evidența clară a situației de fapt de la nivelul fiecărei instanțe, pentru ca activitatea avocaților să se desfășoare în condiții optime și cu cât mai puține prejudicii pentru justițiabili

23 iunie 2023

Nr. 182-AUT-2023

 

Către: Consiliul Superior al Magistraturii

În atenția domnului Daniel Grădinaru, Președinte CSM

Stimate Domnule Președinte,

Pe fondul protestelor din sistemul judiciar, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) își manifestă profunda preocupare față de problemele care au generat acest demers și consideră că acestea pot fi rezolvate prin dialog deschis, la nivel instituțional, între factorii implicați, în vederea identificării soluțiilor menite a echilibra disfuncționalitățile cu care se confruntă sistemul judiciar, astfel cum am arătat în comunicarea publică, postată pe site-ul UNBR la 21 iunie 2023.

Cu toate acestea, distinct de poziția publică a UNBR, dorim să vă aducem la cunoștință un potențial risc disruptiv cauzat de modalitatea neunitară a abordării protestului de către instanțele din țară. Astfel, colegii avocați din barourile din România ne-au informat cu privire la faptul că unele instanțe care sunt în protest procedează în mod complet diferit în tratarea cauzelor aflate pe rolul acestora, în sensul că unele fac apelul părților, altele anunță amânarea cauzelor fără a face apelul, iar alte completuri de judecată nu au aderat deloc la formele de protest anunțate public, continuându-și activitatea în mod normal. În aceste circumstanțe, singura posibilitate pentru avocați de afla dacă dosarul în care sunt angajați urmează a se judeca sau nu este de a se deplasa la respectiva instanță, uneori de la distanțe mari, cu costurile aferente deplasării, costuri care în final se regăsesc în cheltuielile justițiabilului, deja afectat de protestul din sistemul judiciar.

Este drept că am primit de la avocați și informarea că unele instanțe, din păcate prea puține, informează barourile cu privire la dosarele care se vor judeca, informând avocații și despre faptul că „restul dosarelor din lista de ședință se vor amână fără a se dispune măsuri”. Apreciem că această manieră de a comunica inter-profesional ar putea fi preluată ca bună-practică de toate instanțele din România, în spiritul respectului profesional reciproc.

Prin urmare, UNBR vă solicită să transmiteți de urgență instanțelor  judecătorești să comunice către barouri evidența clară a situației de fapt de la nivelul fiecărei instanțe, pentru ca activitatea avocaților să se desfășoare în condiții optime și cu cât mai puține prejudicii pentru justițiabili, prin menționarea următoarelor:

– care sunt completurile care nu s-au raliat protestului și unde judecata continuă normal;

– în cauzele penale, în care formularea din comunicat este interpretabilă, ex. cauze în care intervine prescripția, etc să fie informați direct, telefonic, avocații din cauzele respective, cu cel puțin o zi lucrătoare înaintea termenului de judecată.

Reiterăm faptul că U.N.B.R., în numele avocaților din România, ca parteneri indispensabili ai justiției, își exprimă deplina disponibilitate, în limitele competențelor conferite prin lege, de a se implica în rezolvarea problemelor cu care sistemul judiciar se confruntă, atât pe perioada protestului, cât și ulterior, în vederea evitării blocajelor în justiție și a afectării drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

pentru COMISIA PERMANENTĂ a U.N.B.R.

Președinte U.N.B.R.,

Traian-Cornel BRICIU


Descarcă Scrisoare fișier DOCX / PDF