De la data intrării în vigoare a Noului cod de procedură penală – 1 februarie 2014, Curtea Constituțională a României (CCR) a pronunțat 15 decizii prin care constată neconstituționalitatea mai multor dispoziții din acest cod.

Aspectele de neconstituționalitate privind durata arestului preventiv și cele privind măsurile preventive ale controlului judiciar şi ale controlului judiciar pe cauţiune au fost remediate prin ordonanțe de urgență, înainte de publicarea Deciziilor Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Aceasta deoarece, așa cum se arată în considerentele deciziilor CCR remedierea deficiențelor de reglementare constatate prin deciziile CCR până la data publicării acestora în Monitorul Oficial determină înlăturarea viciului de neconstituționalitate și menținerea în fondul activ al legislației a dispozițiilor în privința cărora s-a constatat neconstituționalitatea,  dacă au fost aduse corectivele în sensul arătat prin deciziile CCR.

Însă în majoritatea deciziilor,  instanța constituțională desființează dispozițiile din codul de procedură penală care încalcă dreptul  la un proces echitabil în componentele sale privind contradictorialitatea, oralitatea și egalitatea armelor, în special în procedura camerei preliminare. Aceste aspecte de neconstituționalitate nu au fost corectate încă, deși termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale  a expirat. Ca urmare a faptului că, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu au pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, aceste texte și-au încetat efectele juridice.

În cazul în care Curtea a declarat neconsțituționale anumite sintagme, acestea și-au încetat efectele juridice.

Redăm mai jos deciziile CCR – în ordinea descendentă a pronunțării acestora – prin care au fost declarate neconstituționale prevederi din Codul de procedură penală, precum și remediile legislative,  în cazul în care acestea au fost adoptate.

1. Decizia nr. 553 din data de 16.07.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.707 din data de 21.09.2015)

Curtea a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că sintagma „o infracţiune de trafic de stupefiante” din cuprinsul dispoziţiilor art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală este neconstituţională.

Art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală:

 „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

Curtea a reţinut că măsura arestării preventive, prevăzută la art.223-240 din Codul de procedură penală, este o măsură preventivă privativă de libertate, de a cărei esenţă este restrângerea libertăţii individuale, prevăzute la art.23 din Constituţie, şi executarea ei într-un centru de detenţie. Reglementarea de către legiuitor a acestei măsuri nu se poate realiza decât cu asigurarea tuturor garanţiilor specifice dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art.21 alin.(3) din Constituţie, precum şi a standardelor de calitate a legii, respectiv claritatea şi previzibilitatea, consacrate de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum şi de principiul legalităţii procesului penal, prevăzut la art.2 din Codul de procedură penală.

Or, în condiţiile în care infracţiunea de trafic de stupefiante nu este reglementată în legislaţia penală română, nici în cuprinsul Codului penal nici în cuprinsul unei legi speciale, enumerarea sa printre infracţiunile pentru care poate fi luată măsura arestării preventive este neconstituţională.

2. Decizia nr. 552 din data de 16.07.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.3 alin.(3) teza a doua, art.342, art.343, art.344 alin.(1)-(3), art.345 alin.(2) şi (3), art.346 alin.(2) – (7), art.347 alin.(1) şi (2) şi art.348 din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.707 din data de 21.09.2015)

Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.3 alin.(3) teza a doua din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată este neconstituţională.

Art.3 alin.(3) teza a doua din Codul de procedură penală:  „În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată.”

Curtea a reţinut că, potrivit art.64 alin.(5) şi (6) din Codul de procedură penală, judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa în aceeaşi cauză la judecata în fond sau în căile de atac. De aceea, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (Decizia nr.599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.886 din 5 decembrie 2014 şi Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.52 din 22 ianuarie 2015), spre deosebire de procedura prevăzută de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, unde acuzaţia în materie penală a fost realizată deja, în cazul plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară astfel competent nu poate să exercite şi funcţia de judecată pe fond, întrucât încheierea pronunţată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală are valenţele unui rechizitoriu, deci a unei acuzaţii în materie penală. Prin urmare, judecătorul care dispune începerea judecăţii, în baza art.341 alin.(7) pct.2 lit.c) din Codul de procedură penală, este incompatibil să exercite şi funcţia de judecată, în caz contrar încălcându-se art.21 alin.(3) din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil, şi art.124 alin.(2) din Legea fundamentală, potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

3. Decizia nr. 542 din data de 14.07.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.431 alin.(1) din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.707 din data de 21.09.2015)

Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.431 alin.(1) din Codul de procedură penală conform cărora „Instanța examinează admisibilitatea în principiu (a contestației în anulare, în camera de consiliu, fără citarea părților”.

Curtea  a constatat  că soluția legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestației în anulare se examinează de către instanță „fără citarea părților” este neconstituțională.

4. Decizia nr. 506 din data de 30.06.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.459 alin.(2) din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.539 din data de 20.07.2015)

Curtea a admis excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 459 alin.(2) din Codul de procedură penală, conform cărora „Admisibilitatea în principiu (n.r. a cererii de revizuire) se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților”.

Curtea a constatat că soluția legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță „fără citarea părților” este neconstituțională.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că excluderea părților din această primă fază a soluționării căii de atac extraordinare a revizuirii și soluționarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire doar cu participarea procurorului determină ruperea echilibrului procesual şi încălcarea principiului egalităţii armelor, componentă a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.21 alin.(3) din Constituţie, care presupune ca fiecare parte să dispună de posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie dezavantajoasă faţă de adversarul său.

Prin urmare, atâta vreme cât admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se soluționează cu participarea procurorului, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi, implicit, al dreptului la un proces echitabil, norma legală trebuie să permită citarea părților în scopul asigurării posibilităţii acestora de a participa la această etapă procesuală.

5. Decizia nr. 496 din data de 23.06.2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.335 alin.(4) din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.708 din data de 22.09.2015)

Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin.(4) din Codul de procedură penală, conform cărora „Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă.”.

Curtea a constatat că prevederile art.335 alin.(4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale cu privire la soluţia legislativă conform căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăşte „fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului”.

6. Decizia nr. 423 din data de 09.06.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.488 ind.4 alin.(5) din Codul de procedură penală şi ale art.105 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale (Publicată în Monitorul Oficial nr.538 din 20.07.2015)

Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488⁴ alin.(5) din Codul de procedură penală conform cărora „Contestaţia se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului” .

Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.488⁴ alin.(5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia contestaţia privind durata procesului penal se soluţionează „fără participarea părţilor şi a procurorului” este neconstituţională.

7. Decizia nr. 361 din data de 07.05.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.218 – 222 și art.241 alin.(1¹) lit.a) din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.419 din data de 12.06.2015)

Curtea a admis excepţia de neconstituționalitate privind dispozițiile art.222 din Codul de procedură penală – Durata arestului la domiciliu, care aveau următorul conţinut:

„(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.

(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoţită de dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

(5) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluţionare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu şi dispune citarea inculpatului.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Judecătorul de drepturi şi libertăţi admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.

(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestaţiei.

(9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

(10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.”

Curtea a constatat că, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul acestui articol termenul şi durata maximă a măsurii preventive a arestului la domiciliu luate în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă, sunt încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.23 – libertatea individuală, art.25 – libera circulaţie, art.26 – viaţa intimă, familială şi privată, art.39 – libertatea întrunirilor, art.41 – munca şi protecţia socială a muncii şi, respectiv în art. 53 – restrângerea exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale.

Noua reglementare :

OUG nr. 24 din 30 iunie 2015 pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în  Monitorul Oficial nr. 473 din 30 iunie 2015

Precizare: La punctul 30 din Decizia nr. 361 din data de 07.05.2015 se precizează că în privința efectelor deciziilor Curții Constituționale, potrivit art. 147 alin.(1) din Constituție, „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.” În cauză, Curtea reține că remedierea deficienței de reglementare constatate prin prezenta decizie până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, determină înlăturarea viciului de neconstituționalitate și menținerea în fondul activ al legislației a dispozițiilor art. 222 din Codul de procedură penală, împreună cu corectivele aduse în sensul arătat prin prezenta decizie.

De aceea, OUG nr. 24 din 30 iunie 2015 pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost adoptată în procedură de urgență și publicată în  Monitorul Oficial nr. 473 din 30 iunie 2015, la 18 zile de la data publicării Deciziei CCR.

Astfel, art 222 a fost modificat și are următorul cuprins:

„Art. 222

Durata arestului la domiciliu

(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.

(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoţită de dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

(5) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluţionare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu şi dispune citarea inculpatului.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Judecătorul de drepturi şi libertăţi admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.

(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestaţiei.

(9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

(10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

(11) Dispoziţiile art. 219 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.

(12) În procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Dispoziţiile art. 239 se aplică în mod corespunzător.”

De asemenea, în scopul punerii în aplicare a Deciziei Curții Constituționale, au fost modificate art 207, alineatul (6) și art. 208, alineatul (4), care, în urma intrării în vigoare a OUG nr. 24 din 30 iunie 2015 au următorul cuprins:

Articolul 207, alineatul (6) : ”În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.”

2. La articolul 208, alineatul (4) : ”În tot cursul judecăţii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri.”

8. Decizia nr. 336 din data de 30.04.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.235 alin.1 din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.342 din data de 19.05.2015)

Curtea a admis excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.235 alin.(1) din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut: „Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” și a constatat că dispozițiile art.235 alin.(1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidența art.268 alin.(1) din Codul de procedură penală.

Curtea a reţinut că nerespectarea termenului de depunere a  propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, consacrat de art.24 din Constituţie şi de art.6 par.3 lit.b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, pe de o parte, şi încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.124 privind înfăptuirea justiţiei, pe de altă parte.

Prin urmare, Curtea constată că nedepunerea propunerii de prelungire a arestării preventive cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive atrage incidenţa normelor procesual penale ale art.268 alin.(1) din Codul de procedură penală, sancțiunea fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea actului făcut peste termen.

9. Decizia nr. 235 din data de 07.04.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.484 alin.(2) şi ale art.488 din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.364 din data de 26.05.2015)

Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.488 alin.(1), (2), (3) şi (4) şi ale art.484 alin.(2) din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut:

Art. 488 alin.(1), (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală:

(1) Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485, procurorul şi inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

(2) Împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.

(3 ) La soluţionarea apelului se citează inculpatul. (4) Instanţa de apel pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;

b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), care se aplică în mod corespunzător;

c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) şi art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.”;

Art.484 alin.(2) din Codul de procedură penală: „(2) Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în urma unei proceduri necontradictorii, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă.”

În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.488 alin.(1)-(4) din Codul de procedură penală, precum și soluția legislativă care exclude partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond cuprinsă în art.484 alin.(2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

Curtea a constatat că reglementarea cuprinsă în art.488 alin.(1)-(4) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art.16 alin.(1), art.21 alin.(1) şi (2), art.24 alin.(1), precum şi art.129 din Constituţie, întrucât:

– exclude partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la dreptul de a formula apel împotriva unei sentinţe prin care instanţa se pronunţă cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi de a fi citate la soluţionarea apelului;

– limitează motivele pentru care participanţii la procesul penal pot formula apel împotriva unei asemenea sentinţe;

– limitează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel.

De asemenea, Curtea a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative prevăzute de art.484 alin.(2) din Codul de procedură penală care exclude partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, înainte de pronunţarea soluţiei cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

10. Decizia nr. 166 din data de 17.03.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.54, art.344 alin.(3) şi (4), art.346 alin.(3) şi (7), art.347 şi art.549 ind.1 din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.264 din data de 21.04.2015)

Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.549¹ alin.(2) art.549¹ alin.(3), art.549¹ alin.(5)  din Codul de procedură penală:

Art.549¹ din Codul de procedură penală privind ”Procedura de confiscare sau desfiinţare a unui înscris în cazul clasării”

(…)

(2) Judecătorul de cameră preliminară comunică persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate o copie a ordonanţei, punându-le în vedere că în termen de 10 zile de la primirea comunicării pot depune note scrise.

(3) După expirarea termenului prevăzut de alin. (2), judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra cererii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2), putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării;

b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului.

(…)

(5) Contestaţia se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către completul competent potrivit legii, care se pronunţă prin încheiere motivată, fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2), putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată;

b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă propunerea potrivit alin. (3).”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi:

– a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.549¹ alin.(2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale;

– a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.549¹ alin.(3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin.(2)”, este neconstituţională;

– a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.549¹ alin.(5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanţa ierarhic superioară ori completul competent se pronunţă „fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin.(2)”, este neconstituţională.

11. Decizia nr. 76 din data de 26.02.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.374 alin.(7) teza a doua din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.174 din data de 13.03.2015)

Curtea a admis excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.374 alin.(7) teza a doua din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare.”

Curtea a constatat că soluţia legislativă de excludere a procurorului de la dezbaterea contradictorie a probelor, cuprinsă în art.374 alin.(7) teza a doua din Codul de procedură penală, este neconstituţională.

12. Decizia nr. 712 din data de 04.12.2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.211—217 din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.33 din data de 15.01.2015)

Curtea a admis excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.211-217 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar şi ale controlului judiciar pe cauţiune.

Art.211—215 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

Secţiunea a 3-a Controlul judiciar

— Art.211: Condiții generale

„(1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.(1).

(2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin.(1).”;

— Art.212: Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror

„(1) Procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de reținere.

(2) Inculpatului prezent i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și motivele luării măsurii controlului judiciar.

(3) Măsura controlului judiciar poate fi luată numai după audierea inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu. Dispozițiile art.209 alin.(6)—(9) se aplică în mod corespunzător.

(4) Procurorul dispune luarea măsurii controlului judiciar prin ordonanță motivată, care se comunică inculpatului.”;

— Art.213: Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror

„(1) Împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

(2) Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform alin.(1) fixează termen de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului.

(3) Neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți să dispună asupra măsurii luate de procuror.

(4) Judecătorul de drepturi și libertăți îl ascultă pe inculpat atunci când acesta este prezent.

(5) Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.

(6) Judecătorul de drepturi și libertăți poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a acesteia.

(7) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii.”;

— Art.214: Luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată

„(1) Judecătorul de cameră preliminară în fața căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii controlului judiciar sau instanța de judecată față de inculpat, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu.

(2) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată sesizat potrivit alin.(1) dispune citarea inculpatului. Ascultarea inculpatului este obligatorie dacă acesta se prezintă la termenul fixat.

(3) Prezența avocatului inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.”;

— Art.215: Conținutul controlului judiciar

„(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

(2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații:

a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;

b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;

c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

d) să nu revină în locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;

e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;

f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;

g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;

h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;

i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;

j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;

k) să nu emită cecuri.

(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata acestuia și i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

(4) Supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către instituția, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus măsura, în condițiile legii.

(5) Dacă, în cadrul obligației prevăzute la alin.(2) lit.a), s-a impus inculpatului interdicția de a părăsi țara sau o anumită localitate, câte o copie a ordonanței procurorului ori, după caz, a încheierii se comunică, în ziua emiterii ordonanței sau a pronunțării încheierii, inculpatului, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește, precum și celei în a cărei circumscripție are interdicția de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră Române și Inspectoratului General pentru Imigrări, în situația celui care nu este cetățean român, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligației care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.

(6) Instituția, organul sau autoritatea prevăzute la alin.(4) verifică periodic respectarea obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății.

(7) În cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu reacredință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.

(8) În cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanță, impunerea unor noi obligații pentru inculpate ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului.

(9) Dispozițiile alin.(8) se aplică în mod corespunzător și în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății, când judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, după audierea inculpatului.”

Secţiunea a 4-a Controlul judiciar pe cauţiune

Articolul 216 Condiţii generale

„(1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de inculpat, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 223 alin. (1) și (2), luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauțiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar.

(2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1).

(3) Dispozițiile art. 212-215 se aplică în mod corespunzătorˮ.

Art. 217 – Conținutul cauțiunii

„(1) Consemnarea cauțiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate la dispoziția organului judiciar ori prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiași organ judiciar.

(2) Valoarea cauțiunii este de cel puțin 1.000 lei și se determină în raport cu gravitatea acuzației aduse inculpatului, situația materială și obligațiile legale ale acestuia.

(3) Pe perioada măsurii, inculpatul trebuie să respecte obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și i se poate impune respectarea uneia ori mai multora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (2). Dispozițiile art. 215 alin. (3)-(9) se aplică în mod corespunzător.

(4) Cauțiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal și respectarea de către acesta a obligațiilor prevăzute la alin. (3).

(5) Instanța de judecată dispune prin hotărâre confiscarea cauțiunii, dacă măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, pentru motivele prevăzute la alin. (9).

(6) În celelalte cazuri, instanța de judecată, prin hotărâre, dispune restituirea cauțiunii.

(7) Dispozițiile alin. (5) și (6) se aplică în măsura în care nu s-a dispus plata din cauțiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.

(8) În cazul în care dispune o soluție de netrimitere în judecată, procurorul dispune și restituirea cauțiunii.

(9) În cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar pe cauțiune, inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea motivată a procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de legeˮ.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.211-217 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât încalcă art.53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale cu raportare la libertatea individuală (art.23), la libera circulaţie (art.25) şi la viaţa intimă, familială şi privată (art.26).

În pronunţarea acestei soluţii, Curtea a constatat că, deşi noul Cod de procedură penală include printre măsurile preventive controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, nu prevede durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. Or, caracterul excepţional al măsurilor preventive, care implică restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, impune caracterul temporar, limitat în timp, al acestora. Prin urmare, Curtea a reţinut că normele de procedură penală care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune măsurile preventive ale controlului judiciar şi ale controlului judiciar pe cauţiune pentru perioade nelimitate contravin exigenţelor art.53 din Constituţie.

Noua reglementare:

Ordonanţă de urgenţă nr. 82 din 10 Decembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr. 911 din 15.12. 2014)

Precizare: La punctul 28 din Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.211—217 din Codul de procedură penală se precizează că în privința efectelor deciziilor Curții Constituționale, potrivit art.147 alin.(1) din Constituție, „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.” În cauză, Curtea reține că remedierea deficienței de reglementare constatate prin prezenta decizie până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României determină înlăturarea viciului de neconstituționalitate și menținerea în fondul activ al legislației a dispozițiilor art.211—217 din Codul de procedură penală, împreună cu corectivele aduse în sensul arătat prin prezenta decizie.

De aceea, Guvernul a iniţiat modificări în regim de maximă urgenţă după data publicării deciziei CCR  , care au fost introduse prin OUG nr. 82 din 10 Decembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 911 din 15.12. 2014, la numai 11 zile de la data pronunțării deciziei Curţii Constituţionale.

Așa cum propunea și Curtea Constituțională la punctual 24 din Decizia citată, adoptarea OUG nr. 82 din 10 decembrie 2014, determină înlăturarea viciului de neconstituționalitate și menținerea în fondul activ al legislației a dispozițiilor art.211—217 din Codul de procedură penală.

De aceea, OUG nr. 82/2014 nu abrogă dispozițiile art 211- 217 din Codul de procedură penală ci introduce un articol nou :”Art. 215^1 care reglementează Durata controlului judiciar:

(1) În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pe o durată de cel mult 60 de zile.

(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile.

(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

(4) Ordonanţa procurorului prin care, în condiţiile alin. (2) sau (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar se comunică în aceeaşi zi inculpatului.

(5) Împotriva ordonanţei procurorului prin care, în condiţiile prevăzute de alin. (2) şi (3), sa prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, dispoziţiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător.

(6) În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depăşească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 5 ani.

(7) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile.

(8) În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.

(9) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (8), instanţa de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condiţiile legii.”

De asemenea, OUG nr. 82/2014 mai face următoarele modificări ale dispozițiilor Codului de procedură penală privind durata maximă pentru care procurorul, respective judecătorul poate dispune măsura controlului judiciar sau măsura controlului judiciar pe cauțiune, precum și durata maximă pentru care se pot prelungi aceste măsuri:

Astfel, la articolul 207, privind verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară,  după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

„(7) Judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, verifică, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.”

La articolul 208, privind verificarea măsurilor preventive în cursul judecăţii, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) În tot cursul judecăţii, instanţa verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile art. 207 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.”

La articolul 216, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Dispoziţiile art. 212-215^1 se aplică în mod corespunzător.”

13. Decizia nr. 663 din data de 11.11.2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.339-348 din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.52 din data de 22.01.2015)

Curtea a admits excepția de neconstituționalitate privind art.341 alin.(10) din Codul de procedură penală și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță „fără participarea procurorului și a inculpatului” este neconstituțională.

Art. 341 alin.(10) din Codul de procedură penală

(10) Contestația se depune la judecătorul care a soluționat plângerea și se înaintează spre soluționare judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori, când instanța sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casație și Justiție, completului competent potrivit legii, care se pronunță prin încheiere motivată, fără participarea procurorului și a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluții:

a) respinge contestația ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată și menține dispoziția de începere a judecății;

b) admite contestația, desființează încheierea și rejudecă plângerea potrivit alin.(7) pct.2, dacă excepțiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greșit soluționate.

Curtea a constatat  că această soluţie legislativă este similară cu cea instituită deart.341 alin.(5) din Codul de procedură penală şi identică cu cea instituită în art.347 alin.(3)raportat la art.345 alin.(1) şi art.346 alin.(1) din acelaşi cod, cu privire la care, prin Decizianr.599 din 21 octombrie 2014 şi Decizia nr.641 din 11 noiembrie 2014, a statuat că judecarea plângerii ori a contestaţiei fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentelesale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât norma legală nu permite comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei.

14. Decizia nr. 641 din data de 11.11.2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.344 alin.(4), art.345, art.346 alin.(1) și art.347 din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.887 din data de 05.12.2014)

Curtea a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la art.344 alin.(4), art.345 alin.(1) și în art.346 alin.(1), art.347 alin.(3) din Codul de procedură penală, constatând următoarele:

1. Dispozițiile art.344 alin.(4) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

Art.344 alin.(4): „La expirarea termenelor prevăzute la alin.(2) și (3), judecătorul de cameră preliminară comunică cererile și excepțiile formulate de către inculpat ori excepțiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare.”

Curtea a arătat că din perspectiva contradictorialității, ca element definitoriu al egalității de arme și al dreptului la un proces echitabil, instanța constituțională apreciază că “norma legală trebuie să permit comunicarea către toate părțile din procesul penal — inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente — a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și să prevadă posibilitatea tuturor acestor părți de a discuta în mod efectiv observațiile depuse instanței”.

1. Soluția legislativă cuprinsă în art.345 alin.(1) și în art.346 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță „fără participarea procurorului și a inculpatului”, este neconstituțională.

Art.345: „(1) Dacă s-au formulat cereri și excepții ori a ridicat din oficiu excepții, judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra acestora, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpatului, la expirarea termenului prevăzut la art.344 alin.(4).

 Art.346 alin.(1): „Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpatului. Încheierea se comunică de îndată procurorului și inculpatului.”

Curtea a reţinut că, din perspectiva exigențelor dreptului la un proces echitabil, este suficient să li se asigure părților posibilitatea participării în această etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară și fără participarea părților atâta timp cât acestea au fost legal citate.

1. Dispozițiile art.347 alin.(3) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art.344 alin.(4), art.345 alin.(1) și art.346 alin.(1) din același cod sunt neconstituționale.

Art.347, alin.(3) Dispozițiile art.343—346 se aplică în mod corespunzător.” (și în ceea ce privește contestația cu privire la soluția pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, n.n.)

Curtea a reţinut  că cele expuse anterior se aplică mutatis mutandis și în ceea ce privește procedura contestației împotriva soluției pronunțate de judecătorul de cameră preliminară. Pentru aceste motive, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și să a constatat că dispozițiile art.347 alin. (3) raportate la cele ale art.344 alin.(4), art.345 alin.(1) și art.346 alin.(1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

15. Decizia nr. 599 din data de 20.10.2014  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 alin.(1) lit.f) și art.341 alin.(5)—(8) din Codul de procedură penală (Publicată în Monitorul Oficial nr.886 din data de 05.12.2014)

Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.341 alin.(5) din Codul de procedură penală  și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților” este neconstituțională.

Art. 341 alin. (5) – Judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților.

Curtea a constatat că dispozițiile art.341 alin. (5) din Codul de procedură penală referitoare la judecarea plângerii „fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților” contravin dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate și oralitate, întrucât atât plângerea petentului, cât și notele scrise ale procurorului și ale intimaților sunt susceptibile de a influența soluția privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acțiunii penale.

De asemenea, Curtea a arătat că din perspectiva contradictorialității și oralității, ca elemente esențiale ale egalității de arme și ale dreptului la un proces echitabil,  legea trebuie să prevadă posibilitatea părților, subiecților procesuali principali și procurorului de a dezbate, în mod efectiv, observațiile depuse judecătorului de camera preliminară. Așa fiind, pentru realizarea acestor garanții este necesară citarea lor.