71-ORG-2021
22.03.2021
Către: Camera Deputaților
Comisia juridică, de disciplină şi imunități
Domnului Președinte Mihai Alexandru Badea
Fax: 021.414.11.56; email: [email protected]
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
Domnului Președinte Huţucă Bogdan-Iulian
email: [email protected]
Având în vedere faptul că există probleme reale în ce privește aplicarea dispozițiilor OUG nr. 226-2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene și ale OUG nr. nr.53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecție socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la situația avocaților, vă remitem solicitarea corpului profesional al avocaților către privind urgentarea aprobării PLX 284/2020.
Sistemul de asigurări sociale al avocaților este un sistem unic, propriu și obligatoriu. Sistemul asigură drepturile la pensie și alte asigurări sociale ale avocaților, aferente perioadei de profesare a avocaturii în conformitate cu Legea 72/2016 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
Toți avocații din România sunt obligați să contribuie la sistemul propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și plătesc lunar, cu titlu de contribuție individuală obligatorie, o cotă procentuală din venitul brut lunar realizat din profesie stabilită, prin hotărâre, de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, care se aplică în anumite condiții prevăzute de lege și care în prezent este de 11%.
Casa de Asigurări a Avocaților din România (în continuare C.A.A.), persoană juridică de interes public, autonomă, investită cu personalitate juridică, gestionara sistemului propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, urmare a intrării în vigoare a OUG 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, a constatat următoarele:
– pentru indemnizațiile primite de avocați în baza Ordonanței de Urgență nr. 53/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 se ”datorează contribuția de asigurări sociale pentru indemnizațiile respective la sistemul propriu de pensii, în cotele prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.” (art. XIX alin. (4) din OUG 226/2020),
– pentru indemnizațiile primite de avocați în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă ”calculul obligațiilor fiscale se efectuează de către persoanele fizice beneficiare prin aplicarea cotelor prevăzute la art. 64 alin. (1) (impozit 10% – n.n), art. 138 lit. a) (CAS 25% – n.n.) şi, respectiv, art. 156 (CASS 10% – n.n.) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal” (art. XIX alin. (2) din OUG 226/2020).
Cu adresa nr. GN 35/25.01.2021 C.A.A. a solicitat Direcției Generale de Legislație Fiscală și Reglementări Vamale și Contabile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice un punct de vedere cu privire la procentul de calcul incident pentru contribuția de asigurări sociale pe care avocații sunt obligați să îl achite la sistemul propriu pentru indemnizațiile încasate în baza OUG nr. 30/2020 modificată și completată prin OUG 53/2020 și OUG nr. 132/2020.
Punctul de vedere al Direcției Generale de Legislație Fiscală și Reglementări Vamale și Contabile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, nr. 738413/24.02.2021, a fost trimis pentru luare la cunoștință și comunicare C.A.A., Agenției Naționale de Administrare Fiscală care prin intermediul Administrației sector 5 a Finanțelor Publice a transmis la data de 18 martie 2021 adresa de răspuns nr. MBS5_8 07939/01.03.2021.
Din răspunsul transmis rezultă faptul că:
1. Potrivit prevederilor alin. (4) al art. XIX din OUG 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, persoanele fizice beneficiare ale indemnizațiilor acordate potrivit art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, asigurate în sisteme proprii de pensii, care nu au obligația asigurării în sistemul public de pensii potrivit legii, datorează contribuția de asigurări sociale pentru indemnizațiile respective la sistemul propriu de pensii , în cotele prevăzute de Legea 227/20105, cu modificările și completările ulterioare.
2. În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din Ordonanței de Urgență a Guvernului 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, pentru indemnizația prevăzută la alin. (1) se datorează impozit pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, în cotele prevăzute de Legea 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit reglementărilor specifice , în cazul profesioniștilor asigurați în sisteme proprii de asigurări sociale.
Pentru indemnizația acordată în baza OUG 132/2020 concluzionăm că avocații vor plătii contribuția de asigurări sociale în cota prevăzută de Legea 72/2020, respectiv 11%.
Rămâne însă problema indemnizației acordate în baza OUG 30/2020 modificată și completată prin OUG 53/2020, indemnizație pentru care procentul de plată a contribuției de asigurări sociale este cel prevăzut de Legea 227/2015, respectiv 25% și nu în cota prevăzută de reglementările specifice, respectiv de Legea 72/2016, de 11%.
În prezent în Comisiile parlamentare ale Camerei Deputaților se află în lucru proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind măsuri de protecție socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nr. 284/2020.
Acest proiect de lege clarifică problema contribuției la asigurările sociale ale avocaților așa după cum rezultă din conținutul lui, respectiv:
La articolul I, după punctul 2 se introduce un nou punct, pct. (2^1), cu următorul cuprins:
“La articolul XV, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
(5^1) Pentru indemnizația prevăzută la alin. (1^1) se datorează impozit pe venit și contribuția de asigurări sociale de sănătate, în cotele prevăzute în Legea 227/2015 cu modificările și completările ulterioare. Contribuția de asigurări sociale în ipoteza avocatului va fi plătită în acord cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare, și cu cele ale Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților”
Aprobarea legii, cu acest articol nou introdus, este în măsură să acopere situația creată de reglementările contradictorii privind cota de contribuție de asigurări sociale la sistemul propriu al avocaților și să asigure egalitatea de tratament a indemnizațiilor acordate în baza celor două ordonanțe de guvern din punct de vedere al regimului fiscal al contribuțiilor.
Deoarece termenul limită de depunere a Declarației unice (212) – privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, conform OpANAF nr. 14/2021, este 25 mai 2021, dată până la care avocații trebuie să declare sumele primite în baza OUG 30/2020 modificată și completată prin OUG 53/2020, vă adresăm respectuoasa rugăminte de a analiza cu celeritate proiectul de lege cu modificarea propusă respectiv alin. (5^1), nou introdus, la art. XV din ordonanța menționată și al înainta spre aprobare Plenului Camerei Deputaților.
Cu deosebită considerație,
Președintele UNBR
Av. dr. Traian-Cornel Briciu
Descarcă adresa UNBR în format PDF