Stadiul proiectelor de reglementări europene privind asistența juridică din oficiu

Stadiul proiectelor de reglementări europene privind asistența juridică din oficiu

04 ianuarie 2016
 

noutati
newsletter_header

La data de 8 septembrie 2015, Parlamentul European a adoptat Rezoluţia referitoare la situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană (2013-2014) (2014/2254(INI))

Conform acestei Rezoluții, ”este esențial ca UE să adopte o directivă fermă și cuprinzătoare privind asistența juridică”, având în vedere că numeroase state membre ”limitează dreptul privind accesul la justiție al persoanelor care nu dispun de mijloace financiare suficiente (punctul 162)”.

În ceea ce privește stadiul propunerilor de reglementare în acest sens, la 27 noiembrie 2013, Comisia Europeană a adoptat o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind asistența judiciară provizorie pentru persoanele suspectate sau acuzate care sunt private de libertate și asistența judiciară în cadrul procedurilor aferente mandatului european de arestare. Scopul acestei directive este este de a asigura eficacitatea dreptului de a avea acces la un avocat.

La data de 18 mai 2015 Parlamentul European a publicat Raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne  referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind asistența judiciară provizorie pentru persoanele suspectate sau acuzate care sunt private de libertate și asistența judiciară în cadrul procedurilor aferente mandatului european de arestare, în care sunt precizate amendamentele aduse de Comisie la proiectul de Directivă, votate în primă lectură.

Dreptul la asistență judiciară atât în cadrul procedurii provizorii cât și în cadrul celei ordinare

Una dintre noutățile aduse prin aceste amendamente se referă la dispozițile conform cărora persoanele suspectate sau acuzate de o infracțiune, care nu își pot permite avocat, ar trebui să aibă acces la finanțarea de către statul membru, atât pentru asistența juridică „provizorie” cât și pentru asistență juridică „ordinară”. Conform art. 3 din proiect:

(a) „asistență judiciară ordinară” înseamnă finanțarea și asistența oferită de un stat membru prin intermediul cărora se asigură exercitarea dreptului de a avea acces la un avocat;

(b) „asistență judiciară provizorie” înseamnă asistența judiciară acordată până în momentul în care decizia privind asistența judiciară ordinară este luată și devine executorie;

În considerentul nr. 12 se arată că statele membre ar trebui să fie în măsură să prevadă că acele costuri care sunt suportate în legătură cu acordarea de asistență judiciară provizorie persoanelor suspectate sau acuzate ori persoanelor căutate pot fi recuperate ulterior în cazul în care, în urma unei evaluări ulterioare efectuate de către autoritatea competentă și a deciziei finale a acesteia pentru a stabili dacă au dreptul la asistență judiciară ordinară, se constată că acestea nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a beneficia de asistență judiciară în temeiul legislației naționale, și în cazul în care persoanele respective au prezentat în mod deliberat autorităților competente informații false cu privire la situația lor financiară. Pentru a garanta că recuperarea costurilor aferente asistenței judiciare provizorii nu prejudiciază persoana suspectată, inculpată sau căutată astfel încât să submineze caracterul general echitabil al proceselor, statele membre ar trebui să ia măsuri pentru ca condițiile legate de recuperarea costurilor să fie clare și rezonabile și să țină seama de situația financiară specifică a persoanei suspectate, inculpate sau căutate.

Avocat din oficiu – definiție. Proba necesității și proba temeiniciei

Art. 3 lit d, adăugat prin amendament,  definește de „avocat din oficiu”, care înseamnă orice persoană care, în conformitate cu legislația națională, este calificată și are dreptul, inclusiv prin autorizarea sa de către un organism autorizat, să ofere consiliere și asistență juridică și să reprezinte în justiție persoanele suspectate sau inculpate.

Conform art.  4a din proiect:

1. Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate pot obține asistență judiciară gratuită în cazul în care nu dispun de resurse financiare suficiente pentru a suporta, parțial sau integral, cheltuielile de apărare și de judecată („proba necesității”) și/sau când acordarea asistenței judiciare este necesară în interesul actului de justiție („proba temeiniciei”).

2. Proba necesității se bazează pe toți factorii relevanți și obiectivi, cum ar fi veniturile, capitalul, situația familială, nivelul de trai și costul unui avocat din oficiu.

3. Proba temeiniciei include o evaluare a stringenței și complexității cauzei, gravitatea infracțiunii și severitatea sancțiunii eventuale, precum și circumstanțele sociale și personale ale persoanei suspectate, inculpate sau căutate în cauză.

4. Statele membre iau măsuri pentru ca persoanele suspectate, inculpate sau căutate să poată accesa și înțelege ușor toate informațiile relevante privind asistența judiciară în cadrul procedurilor penale, cum ar fi informațiile cu privire la modul și locul în care se poate solicita asistența judiciară, la o serie de criterii transparente de eligibilitate a cererilor de asistență judiciară, precum și la posibilitățile de a depune o plângere în cazurile în care accesul la asistență judiciară este refuzat sau în care un avocat din oficiu nu asigură o asistență juridică suficientă.

Asigurarea calității asistenței judiciare

Sunt introduse și amendamente  cu privire la asigurarea calității asistenței judiciare. Astfel, conform Art. 5a din proiect:

1. Pentru a asigura eficacitatea și calitatea asistenței judiciare, statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că serviciile de asistență judiciară oferite se ridică la standarde suficient de înalte pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil.

2. Statele membre iau, în special, măsuri pentru ca:

(a) asistența judiciară ordinară să fie acordată în toate fazele procedurii judiciare penale;

(b) să fie instituite sau menținute sisteme care să asigure calitatea și independența avocaților din oficiu, în special un sistem de acreditare, precum și o educație și o formare profesională continuă care să garanteze că aceștia dispun de suficiente cunoștințe, competențe și experiență pentru a contribui la exercitarea efectivă a dreptului la apărare;

(c) să fie asigurată continuitatea reprezentării judiciare , în cazul în care persoana suspectată, inculpată sau căutată dorește acest lucru;

(d) persoana suspectată, acuzată sau căutată să aibă dreptul să înlocuiască o dată avocatul din oficiu desemnat;

(e) să fie asigurate resurse de finanțare adecvate și să fie garantată autonomia bugetară pentru funcționarea eficientă a sistemului de asistență judiciară;

(f) să se asigure o formare adecvată a întregului personal implicat în luarea deciziilor cu privire la asistența judiciară în procedurile penale;

(g) orice decizie de respingere parțială sau integrală a unei cereri de asistență judiciară să-i fie comunicată în scris persoanei suspectate, inculpate ori căutate.

A se vedea:

–                      Parlamentul European propune ca UE să adopte o directivă fermă și cuprinzătoare privind asistența juridică

–                      Raportul din 18 mai 2015 al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind asistența judiciară provizorie pentru persoanele suspectate sau acuzate care sunt private de libertate și asistența judiciară în cadrul procedurilor aferente mandatului european de arestare