Peste 200 de reprezentanți ai avocaților din Europa au participat la cea de a 43 a ediție a Conferinței Președinților Uniunilor Profesionale ale Avocaților din Europa, care a avut loc Viena, în perioada 12 – 14 februarie 2015.
Din partea Uniunii Naționale a Barourilor din România, la Conferinta au participat Presedintele UNBR, av . dr. Florea Gheorghe si vicepresedinte UNBR, prof. univ. dr. Oancea Dan.
De-a lungul anilor, Conferința de la Viena s-a poziționat ca este o platformă de dialog și informare privind evoluția profesiei de avocat în statele europene, ca un cadru informal în care reprezentanții aleși ai avocaților europeni pot face schimb de experiență și de opinii în scopul identificării strategiilor de dezvoltare a profesiei și de apărare a valorilor acesteia.
Anul acesta, reformele legislative care vizează profesia de avocat s-au intensificat în toată Europa, astfel încât dezbaterile s-au centrat asupra acestora. Principalele probleme cu care se confruntă majoritatea uniunilor profesionale se referă în special la aspectele legate de dereglementarea profesiei și cele privind finanțarea asistenței juridice din oficiu, în paralel cu taxele mari impuse justițiabililor, care împiedică accesul la justiție.
Alte subiecte care produc îngrijorări comune pentru avocații europeni sunt cele referitoare la apărarea secretului profesional avînd în vedere evoluția legislației privind protecția datelor și cea privind supravegherea electronică în masă.
Un accent deosebit s-a pus eforturile depuse pentru pregătirea profesională a avocaților în contextul intrării în vigoare a noilor coduri în țările Europei centrale și de Est și al modificărilor substanțiale ale acestor coduri în Europa de Vest.
La Conferință a fost prezentă și Vera Jourova, Comisar European responsabil cu Justiția, protecția consumatorilor și egalitatea de gen, care, împreună cu Leonid Kravchuk , primul președinte al Ukrainei ales în mod democractic (1991-1994) au abordat un subiect sensibil și anume dacă ”forța poate crea drept?”.