UNBR solicită DNA să respecte demnitatea și imaginea profesiei de avocat

UNBR solicită DNA să respecte demnitatea și imaginea profesiei de avocat

16 februarie 2022

UNBR solicită DNA să respecte demnitatea și imaginea profesiei de avocat

Fără a intra, prin prezenta comunicare, în fondul dezbaterii privind justificarea existenței sau desființarea SIIJ, UNBR atrage atenția asupra unor exprimări inadecvate comunicării publice folosite în comunicatul DNA din 15 februarie 2022, care sunt de natură a aduce un stigmat negativ asupra profesiei de avocat și nu numai.

În comunicatul citat, DNA critică unul dintre criteriile de selecție a procurorilor, prevăzute în proiectul de desființare a SIIJ, respectiv aprecierea conduitei ireproșabile a acestora prin consultarea opiniei formulate de parchetele, instanțele de judecată și barourile din raza teritorială în care candidatul a funcționat. DNA susține că „este solicitată tocmai opinia persoanelor care, potențial, ar putea fi subiect al anchetelor acestor procurori, ceea ce este foarte îngrijorător”.

În primul rând, se face confuzie între instituțiile care reprezintă avocații, judecătorii și procurorii (respectiv barourile, instanțele de judecată și parchetele) și persoanele din cadrul acestora, care ar putea fi anchetate. O opinie oficială și instituțională nu echivalează cu cea a unor persoane din profesiile respective, care ar putea fi, prin ipoteză, subiecți ai unor anchete penale.

În al doilea rând, a-i considera, ab initio, pe membrii acestor profesii – avocați, judecători sau procurori – chiar și în contextul expunerii de către aceștia a opiniei privind conduita profesională, drept potențiali suspecți, care ar putea fi anchetați de DNA, aruncă o umbră nefastă asupra  credibilității justiției în societate, ceea ce este vădit contrar scopului urmărit de Uniunea Europeană.

Astfel de comunicări la adresa unor organizații profesionale sau a membrilor unor profesii pot da naștere unor generalizări care pot afecta profund nu numai demnitatea unor profesii juridice, cât și imaginea justiției în societate.

UNBR apreciază că prin comunicatul menționat, DNA aduce atingere imaginii și demnității profesiei de avocat și solicită DNA respectarea principiilor funcționării statului de drept și ale unei societăți democratice în elaborarea opiniilor exprimate public.

COMISIA PERMANENTĂ A UNBR


Descarcă articol fișier DOCX / PDF