CCBE invită organizaţiile profesionale membre să participle la un studiu privind aplicarea în practică a directivelor europene în materia procedurilor penale
Conform unei comunicări transmise UNBR, Council of Bars and Law Societies of Europe (CCBE) intenţionează să realizeze un studiu referitor la punerea în aplicare, la nivel national, a celor trei directive europene în materia procedurilor penale şi invită organizaţiile profesionale membr e să acorde sprijin, apelând la expertiza practicienilor.
Cele trei directive sunt următoarele:
– Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul procedurilor penale;
– Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale;
– Directiva 48/UE/2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum şi dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma privării de libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu autorităţi consulare în timpul privării de libertate .
Acest studiu urmează să fie realizat de CCBE în parteneriat cu Fundaţia Avocaţilor Europeni.
În cadrul Comitetului permanent al CCBE care a avut loc recent la Milano, James MacGuill, președintele Comitetului de Drept Penal, a precizat că aceste directive reprezintă o problemă-cheie pentru CCBE .
Deşi Comitetul de Drept Penal al CCBE a fost implicat activ în discuțiile cu privire la cele trei directive şi acestea au fost adoptate deja, consideră că problema reală, și aspectul cel mai important, se referă la implementarea practică a acestora la nivel național.
Secretariatul CCBE va asista participanţii la proiect şi va pregăti un chestionar la care care practicienii în drept penal din organizaţiile membre vor fi invitați să răspundă.
Durata proiectului este estimată la 12 luni. Organizaţiile profesionale nu trebuie să fie parteneri oficiali în cadrul proiectului, dar se va lua în considerare participarea lor cu expertiză.