Vizita Decanului Florin Andreicuț în Spania, ca delegat UNBR, privește extinderea colaborării pe teme comune de interes pentru profesie între avocații români și spanioli
La 8 mai 2024, domnul av. Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș a efectuat o vizită de lucru la Baroul din Madrid, pentru a continua discuțiile pe marginea proiectelor comune ce pot fi desfășurate de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Baroul din Madrid pentru combaterea avocaturii clandestine și exercitării profesiei de avocat în România și în Spania de către persoane care nu au obținut legal titlul profesional de avocat.
Demersul reprezintă o continuare a campaniei UNBR privind combaterea avocaturii clandestine, în cadrul căreia, pentru aceste discuții, UNBR a acordat mandat domnului avocat Florin Andreicuț, aflat la Madrid pentru a doua oară în acest scop.
În cadrul întâlnirii cu reprezentanții profesiei de avocat din Madrid s-a discutat despre pericolul pe care exercitarea ilegală a profesiei de avocat îl poate prezenta atât pentru profesia de avocat dar și pentru cetățenii, care sunt destinatarul actului de justiție. Participanții la întâlnire au agreat că situația actuală impune eforturi conjugate, sens în care au stabilit continuarea discuțiilor în vederea identificări mijloacelor potrivite pentru cooperare.
La finalul întâlnirii a avut loc un interviu (prin mijloace de comunicare online) al domnul Florin Andreicuț, însoțit de doamna Alexandra Pop, avocat în Baroul Madrid la postul de radio ”Radio Românul”, în care au fost prezentate pe scurt discuțiile purtate cu reprezentanții profesiei de avocat din Madrid precum și întâlnirile avute de domnul decan Florin Andreicuț cu românii din Madrid, care au primit recent distincția „Gran Cruz de la Orden del Dos de Mayo”. Distincția a fost oferită de Comunitatea din Madrid domnului Gicu Micu, în numele românilor stabiliți la Madrid.