Ziua avocatului 2014 – Gânduri despre profesie

Sărbătorim în acest an la 24 iunie „Ziua avocatului ” .

S-au iniţiat deja manifestări dedicate împlinirii a 150 de ani de la apariţia Legii din 6 decembrie 1864 pentru constituirea corpului de advocaţi, act normativ care a consacrat pentru prima dată în România organizarea profesiei liberale de avocat în forma sa modernă pe care o cunoaştem şi azi.

Se cinsteşte cum se cuvine şi împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA), instituţie care are un rol esenţial în dezvoltarea şi perfecţionarea profesiei de avocat în România.

Se pune în aplicare un nou Proiect de comunicare despre profesie, între profesionişti, între profesie şi public.

Editarea Revistei Avocatul, într-un format nou, supus permanent actualizării, reluarea publicării Buletinului informativ al Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) şi al Comisiei Permanente a UNBR, finalizarea Platformei online de comunicare publică a fiecărui avocat privind elementele esenţiale ce particularizează condiţiile prestării serviciilor sale profesionale, comunicarea zilnică dintre Departamentul de comunicare al UNBR şi membrii Consiliului UNBR cu privire la evenimentele ce privesc reflectarea profesiei în spaţiul public au devenit realităţi ale noului Proiect. În general, există strădania de a nu se face compromis între gând şi vorbă, între comunicarea publică şi fapte!

Este un semn că profesia face eforturi de a se raporta la istoria sa, dar şi la prezent, prin promovarea culturii profesiei, adevăratul scop al instituirii Zilei Avocatului.

Nu sunt adeptul clişeelor mesajelor ocazionate de Zilele oricărei profesii juridice. În ce priveşte profesia de avocat, de regulă, raportarea la aceasta se face diferenţiat în raport de experienţa proprie a fiecăruia: cei care au ales-o pentru a efectua activităţi specifice pe baze legale îi prezentă defectele; cei care au ales-o, pentru că au crezut şi cred în ea, îi prezintă calităţile. Şi unii şi alţii le exacerbează!  Este o realitate că sunt perioade istorice în care profesia nu a fost iubită!

Este de preferat rememorarea colectivă a colecţiei de tradiţii, credinţe, valori pe care Corpul profesional al avocaţilor le-a cultivat în timp. Astfel s-a traversat şi s-a făurit istoria profesiei.

Evocarea tradiţiei în profesia de avocat nu poate fi refuzată sub argumentul „desuetului”. În profesia de avocat fiecare generaţie făureşte istoria celei care urmează pentru că avocatura este o profesie care îşi conservă identitatea culturală în memoria colectivă, mai ales datorită forţei tăcute a minţii libere şi creatoare a fiecărui avocat.

Avocatura dăinuieşte totdeauna prin comunitatea de interese a membrilor săi.

Deşi în numele caracterului liberal al profesiei s-a invocat adesea „libertinismul” (totul este permis!) cei de bună credinţă ştiu că avocatura a rezistat peste vremi pentru că avocaţii au înţeles întotdeauna că nu tot ceea ce este permis este şi de folos. Avocatura a dăinuit deoarece s-a dovedit, finalmente, că este matură, iar liderii săi au înţeles că omul întreg, puternic, nu se lasă stăpânit de tot ceea ce îi este îngăduit, chiar dacă totul îi este permis.

Iată de ce investigaţia trecutului profesiei dovedeşte că a trebuit să se discearnă în fiecare clipă când a fost vorba despre construcţia normativă a profesiei.

Orice instituţie nouă, implantată artificial într-un alt mediu decât cel tradiţional, nu va avea teren fertil pentru dezvoltare. Chiar dacă nevoia de adaptare, modernizare, compatibilizare a profesiei este reală,  acestea nu se pot face cu ignorarea şi sfidarea regulilor. Dacă instituţional s-ar admite că revolta faptelor împotriva dreptului trebuie neapărat acceptată în numele progresului, inevitabil impresia generală ar fi că se satisfac interese temporare sau de grup.

Este real că, în numele trecutului şi cu argumentul tradiţiei, nu se poate acţiona pe baza unor mituri şi prejudecăţi. Nu se poate acţiona însă nici pe baza unei gândiri deziderative care distorsionează realitatea în funcţie de propriile interese ale decidenţilor sau a intereselor de grup.

În ultimii 25 de ani profesia s-a aflat într-o permanentă presiune a timpului, iar viaţa a confirmat că opţiunea legislativă din 1995, bazată pe ceea ce s-a dovedit a fi durabil în tradiţiile avocaturii naţionale cu adaptarea corespunzătoare la evoluţia modelului tradiţional urmat de avocatura română (modelul avocaturii franceze), a fost corectă. Imboldul aderării României la Uniunea Europeană, nevoia de adaptare „din mers” la presiunea conexiunii profesiei cu profesiile din alte ţări europene a determinat adesea ca faptele să se revolte împotriva reglementărilor, iar un ghem de interese economice, adesea oculte, să agreseze profesia de avocat, agresiune intensificată mai ales de preluarea de către alte profesii a activităţilor tradiţional rezervate avocaţilor.

Adaptarea entităţilor profesionale prin preluarea modelelor de organizare şi management specifice agenţilor economici în general a determinat şi determină trecerea de la avocatura personalizată, în care relaţia dintre avocat şi client garanta calitatea serviciului profesional prestat de „avocatul ales”, la avocatura standardizată, depersonalizată cu consecinţa înlocuirii concurenţei profesionale bazată pe competenţă cu concurenţa dintre departamentele de marketing.

Nu se poate înlocui concurenţa profesională dintre avocaţii aflaţi – în viziunea legii în vigoare – în raporturi subiective, intuitu personae cu clienţii, cu concurenţa dintre specialiştii în marketing şi nici cu cea a bugetelor afectate promovării profesionale sau showurilor, specifică avocaturii depersonalizate.

Poticnelile reconstrucţiei instituţionale clamează refuzul unor astfel de modele în profesie şi mai ales satisfacerea presiunii inserţiei socio-profesionale a licenţiaţilor în drept, într-o progresie numerică continuă.

Profesia şi-a câştigat dreptul la demnitate şi la prestigiul profesional şi rezistă prin verticalitatea avocaţilor adevăraţi, tot mai greu de menţinut în condiţiile unei agresiuni permanente, a violenţei care substituie concurenţa onestă şi a atitudinii avocatului care, de regulă, solicită responsabilităţi concret asumate.

Viaţa impune cu necesitate concluzia că domeniul practicii profesiei de avocat reclamă modificări de amploare. Realizarea acestora se poate face doar dacă există dorinţa reală a avocaţilor de a reacţiona şi de a se adapta la noile condiţii impuse de realitatea socio-economică a vremurilor.

Este de dorit evitarea expedientelor amatoriste şi repunerea în drepturi a valenţelor profesionalismului şi a valorilor morale care au permis dăinuirea în timp a profesiei.

O viziune coerentă şi realistă despre ceea ce avocaţii sunt cu adevărat capabili să construiască în ceea ce priveşte propria lor profesie presupune conştientizarea faptului că forţele schimbării impun un alt tip de profesionist. Este în pas cu vremea avocatul orientat spre acţiune, cu viziuni avangardiste, dar care va putea impune propria experienţă ca model doar dacă este înţeles, de regulă la final.

Avocatul profesionist trebuie să inspire mintea şi să nu accepte argumentul altcuiva decât cu prudenţa necesară verificării şi înţelegerii raţiunii acestor argumente.

Trăim vremurile în care, de regulă, dascălii livrează doar informaţia. Avocatul adevărat este numai acela care o prelucrează şi nu acceptă scheme prestabilite, dovedite în timp ca fiind depăşite.

Improvizaţia superficială în exercitarea serviciului profesional nu îşi are locul la şcoala lucrului bine făcut, temelia avocaturii de viitor.

Modelul spre care tindem este avocatul cu o minte permanent liberă, critică şi independentă.

Libertatea de atitudine bazată pe respingerea prejudecăţilor impuse de către cei care elaborează şi aplică programe de formare şi instruire, cultivarea dreptului de a respinge şabloanele, insuflarea capacităţii de gândire proprie şi de acţiune după propriul său crez profesional, a postulatului potrivit căruia avocatul trebuie să aducă valoare adăugată modelelor, atunci când le are, iar când nu le are, trebuie să le creeze – au reprezentat pârghiile reale prin care Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor s-a impus şi se impune ca fiind creuzetul viitorului avocaturii. Trebuie să ştim ce vrem, unde dorim să ajungem şi prin ce mijloace.

Este cert că avocatul cu adevărat liber este profesionist, nu „om de afaceri”, cu atât mai mult nu este „afacerist”! Succesul profesional şi cel financiar sunt lucruri diferite. Marea diferenţă este aceea că primul dăinuie în timp şi asigură şi bunăstarea financiară, în vreme ce al doilea se clatină la primul hop.

Folosirea instrumentelor mercantile pentru a obţine succes financiar degradează prestanţa robei, care devine o salopetă corporatistă. Aţi văzut vreodată reclame comerciale pentru ceasuri de lux, care costă zeci de mii de euro, în revistele de pe tarabă? Nu, pentru că aceste firme cu o tradiţie de muncă meticuloasă de mare rafinament nu-şi permit să-şi tabloidizeze istoria. Dacă ar face asta ar dispărea căzând în derizoriu. Aceste firme au rezistat pentru că au o viziune a viitorului legată de tradiţie.

Avem nevoie de hărţi ale viitorului. Avem nevoie să ştim cum vrem să arate profesia noastră în viitor pentru că de aceasta depinde modul în care va fi valorizată în societate.

Dezvoltarea numerică a profesiei, cu orice preţ, a erodat încrederea. Regenerarea acesteia este de durată şi presupune solidaritatea noastră.

Profesia de avocat şi evoluţia ei nu pot constitui obiectul demersurilor prin care se preferă controlul minţii majorităţii pentru a se propune modele de succes opuse unei minţi libere, propunând avantaje imediate precum cucerirea unei poziţii în ierarhie sau a pieţei serviciilor etc. Totul are un preţ şi trebuie să ne gândim la momentul în care îl vom plăti. Şi acest moment este foarte aproape, având în vedere viteza fără precedent cu care se transformă economia şi societatea, imprevizibilitatea şi nesiguranţa din ce în ce mai accentuate. Le putem depăşi doar gândind liber, având curajul deciziei de a ne depărta de haită atunci când simţim că se îndreaptă spre pericol!

Păstrarea identităţii profesiei legal organizate în faţa presiunilor statale şi non-statale şi respingerea influenţelor care exclud prioritatea crezului profesional în activitatea avocatului este esenţială. În vremurile în care trăim, întărirea crezului profesional este primordială.

Toate aceste gânduri le încredinţez în special celor dedicaţi reconstrucţiei profesionale realizată prin INPPA, deziderat la care instituţia nu a răspuns încă.

Viitorul profesiei nu este şi nu poate fi „cognoscibil” în termeni obişnuiţi. Există planuri individuale, dar nu există un proiect comun de dezvoltare a profesiei. De aceea sunt necesare analize, scenarii, prognoze privind evoluţia pe termen lung a profesiei, prin aportul organizat adus de fiecare avocat interesat.

Un astfel de proiect nu poate fi realizat decât de şi prin INPPA, sub autoritatea organelor profesiei, cu sprijinul economiştilor, sociologilor, psihologilor, specialiştilor în PR, dar mai ales cu consultarea şi aportul tuturor profesiilor juridice care îşi desfăşoară activitatea prin practica dreptului.

Un astfel de proiect este imperios necesar pentru că managementul profesiei înseamnă viziune de perspectivă. Nu suntem în situaţia să tăiem panglica în faţa unui proiect care să reflecte reconstrucţia legislativă a profesiei. Aceasta este încă o clădire „la roşu” pe care suntem invitaţi s-o continuăm, să-i dăm o prestanţă, o imagine autentică prin creaţia muncii noastre. Însă, această clădire va rămâne un simplu container din prefabricate şi termopane dacă nu incorporează valori ale culturii şi ale tradiţiei profesiei de avocat, în acelaşi timp cu inovaţia.

Ambiţia dezvoltării profesionale nu poate fi garantată decât pe termen lung, iar previziunea care modelează preîntâmpină.

Proiectul viitorului trebuie să se bazeze pe postulatul că a sta bine ca avocaţi este egal cu a sta cu teamă că răspundem pentru ceea ce facem atât în faţa actualei generaţii, cât şi în faţa celei care urmează. Competiţia minţilor nu poate fi înlocuită cu o cursă nebună după profit. Nu e momentul să ascundem că, uneori, sub toga profeţiilor privind profesia, se ascunde manipularea care face ca mintea avocatului să nu fie liberă.

Vremurile au făcut ca actualul Corp de avocaţi să aibă onoarea să participe la cea mai mare reformă legislativă de când există această profesie în România şi prin exerciţiul profesiei noastre să aducem schimbarea în bine. Avem o misiune crucială în istoria acestei profesii, aceea de a discerne, de a da prin sită această avalanşă legislativă, astfel încât să rămână numai ceea este cu adevărat valoros şi spre binele tuturor generaţiilor care sunt şi care urmează. Avem misiunea de a aduce corecturi, ajustări acolo unde noile reglementări nu funcţionează în practică. Trebuie să înţelegem din mers de ce nu funcţionează în practică. Nu putem căuta în cărţi, în doctrină şi în jurisprudenţă, pentru că, pentru multe instituţii şi noţiuni, aceasta nu există încă. Noi suntem cei care trebuie să participăm la formarea ei printr-un efort de raţiune şi responsabilitate.

De data aceasta, spre deosebire de reforma legislativă comunistă, fiecare avocat poate să se exprime liber, poate să-şi spună opiniile, să aducă valoare muncii avocaţiale. Nu în ultimul rând, să se valorizeze pe sine, ca persoană, prin profesionalism. Aceasta implică însă o responsabilitate uriaşă deoarece actualmente, orice avocat are la îndemână o tribună de la care să propună modele. Internetul a dat undă verde tuturor, fără niciun filtru, şi apare riscul tabloidizării profesiei. Am văzut că este o tendinţă generală a zilelor noastre, datorată modului anarhic şi necontrolat în care se răspândeşte informaţia. Vreau să spun, prin aceasta, că libertatea cuvântului este o mare realizare pe care a trebuit să reînvăţăm să o punem în practică. Însă presupune o responsabilitate şi mai mare de a nu-i încălca limitele astfel încât să-i afecteze pe alţii.

Avocaţii trebuie să se gândească şi la binele naţiunii pentru că, înainte de toate, ei sunt chemaţi să participe direct la înfăptuirea justiţiei şi a statului de drept din această ţară. Suntem chemaţi să conturăm, alături de magistraţi şi de celelalte profesii juridice fundamentele unei noi doctrine juridice, ale noii jurisprudenţe născute în urma reformei dreptului din ultimii ani. Avem responsabilitatea viitorului, a modului în care va funcţiona societatea în baza noii legislaţii.

Este esenţial ca organele profesiei să nu acţioneze servil şi neprofesionist, în funcţie de interese de grup. Nu se poate accepta ca structurile instituţionale ale profesiei să nu funcţioneze. Viitorul generaţiei tinere nu poate fi sacrificat prin privarea profesiei de lideri autentici, de mentori care cultivă tradiţiile avocaturii române, fără de care perenitatea culturii profesionale este afectată.

Fiecare din Zilele Avocatului în anii viitori ne obligă să răspundem nu numai la întrebarea „Ce ştii să faci?” ci mai ales la întrebarea „Cum faci?” pentru ca împreună cu alţi profesionişti să ajungi în situaţia să ai permanent mintea inspirată, fără să o încarci, dar să ai şi o educaţie sănătoasă, bazată pe o cultură juridică fundamentală solidă, care-ţi permite să fii imun la manipulare şi intoxicare, pentru ca profesia să dăinuie prin avocaţi autentici care respectă brandul Corpului profesional al avocatului român.

Avocat dr. Gheorghe Florea

Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România