Recent,  Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat două hotărâri esențiale în ceea ce privește evoluția reglementărilor ce privesc  profesiei de avocat, de natură să lămurească și anumite controverse cu privire la proiectul de modificare a legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Este vorba de hotărârile în cauza Versini-Campinchi et Crasnianski  contra Franței, (traducerea în limba română AICI) din 16 iunie 2016 și în cauza Cevat Özel  contra Turciei, din 7 iunie 2016.

În ciuda  unor interpretări deformate vehiculate în spațiul public, cele două hotărâri CEDO validează implicit conformitatea proiectului de modificare a legii nr. 51/1995 cu reglementările Convenției europene privind drepturile omului.

Principala concluzie care se desprinde din hotărârea în cauza Versini-Campinchi et Crasnianski  contra Franței este că secretul profesional nu este intangibil, în sensul că avocatul nu poate fi apărat prin aplicarea principiului confidențialității comunicărilor avocat client, atunci când el însuși devine suspect pentru săvârșirea unor fapte penale.

Foarte pe scurt, în această speță, avocații au fost interceptați tangențial, în executarea unui mandat de interceptare emis pe numele clienților lor. Conform legii, aceste înregistrări ar fi trebuit să fie anulate ca probe, deoarece erau acoperite de secretul profesional. Însă în timpul acestor interceptări, au rezultat probe care îi acuzau pe avocați pentru săvârșirea unor fapte penale. În aceste condiții, instanța franceză a refuzat să anuleze acele părți ale procesului verbal de transcriere a conversațiilor, care puteau constitui probe că avocații respectiv s-ar fi făcut vinovați de infracțiunile de încălcare a secretului profesional și de sfidare a curții. Totuși, a anulat acele pasaje acoperite de secret profesional, care ar fi putut compromite apărarea clienților.
CEDO  a constatat că în aceste condiții nu există o încălcare a articolului 8 din Convenție, considerentul principal fiind acela că principiul confidențialității avocat client nu poate acoperi decât o comunicare făcută în scopul unei apărări oneste și conforme cu legea.

Practic, această hotărâre este o confirmare a ceea ce reprezentanții UNBR au atras atenția de nenumărate ori, și anume că principiul secretului profesional este setat pentru a se asigura principiul egalității de arme în apărarea justițiabilului, nu a avocatului!  Scopul principiului confidențialității nu este și nu a fost niciodată apărarea avocatului. Într-adevăr, și avocatul trebuie apărat împotriva presiunilor, a abuzurilor la care poate fi supus pentru a se obține probe împotriva clientului său. Însă pentru ”apărarea apărării”  există alte instrumente legislative, care constituie un alt subiect.

Așa cum a statuat CEDO în cauza Versini-Campinchi et Crasnianski  contra Franței, ”misiunea de apărare cu care avocații sunt însărcinați  este locul în care principiul (secretului profesional n.n.) își regăsește fundamentul ”. (par. 77). Secretul profesional nu poate fi considerat intangibil, atunci când aceștia exercită în numele clienților respectivi un anume tip de activități, îndepărtate de misiunea de apărare.

În promovarea proiectului de modificare a legii nr. 51/1995 s-a avut în vedere exceptarea expresă de la aplicarea principiului confidențialității  a comunicărilor avocatului în relația sa cu clientul, atunci când există suspiciuni că avocatul ar fi săvârșit o faptă penală, depășind cadrul exercitării corecte a atribuțiilor sale. Aceste exceptări sunt prevăzute expres în proiect: art 35, alin. 1³ în cazul perchezițiilor la sediul avocatului și art. 35, alin. 2¹, în cazul interceptării convorbirilor avocat client.

Din păcate, aceste aspecte sunt omise sistematic din discursul criticilor proiectului, chiar și după ce ministrul justiției a admis în cadrul ședinței consiliului UNBR, ca a greșit atunci când s-a referit la așa numita ”superimunitate” a avocaților.

S-a mai învederat de către unii critici ai proiectului de modificare a legii 51/1995 faptul că prevederile acestuia ar face  practic imposibilă și ineficientă interceptarea avocaților, deoarece aceștia trebuie anuntați de judecător de îndată că împotriva lor s-a dispus măsura interceptării. Este o altă interpretare trunchiată, scoasă din context!

Art. 35, (2¹) din proiect prevede: ” Raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în art.139 alin.(2) C.pr.pen. Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Judecătorul dispune informarea, de îndată, a avocatului”.

Prin urmare, proiectul spune foarte clar că judecătorul dispune informarea de îndată a avocatului în ceea ce privește faptul că a fost interceptat, nu că va fi interceptat!

Procurorul este obligat să-l informeze pe judecător că pe parcursul măsurilor de supraveghere au fost interceptate și comunicări confidențiale dintre avocat și client, iar judecătorul trebuie să-l informeze de îndată pe avocat! Rațiunea unei asemenea dispoziții este că, în conformitate cu jurisprudența CEDO, atât avocatul cât și clientul trebuie să aibă posibilitatea unui recurs efectiv!

În cauza Cevat Özel  contra Turciei, din 7 iunie 2016, CEDO a condamnat Turcia pentru încălcarea articolului 8 din Convenție deoarece instanța nu a notificat avocatul interceptat tangențial în legătură cu faptul că a fost supravegheat. El a descoperit întâmplător acest lucru în timp ce studia un dosar la grefa instanței.  Curtea a arătat ”că în cazul în care a încetat supravegherea,  problema  notificării ulterioare a măsurilor de supraveghere este indisolubil legată de cea a eficacității căilor de atac și, prin urmare, de existența unor garanții eficiente împotriva abuzul de putere în ceea ce privește supravegherea. Persoana în cauză nu are posibilitatea, în principiu, să conteste retroactiv  în instanță legalitatea acțiunilor întreprinse fără știrea sa, cu excepția cazului în care este notificată cu privire la aceast aspect” ( a se vedea considerentul 33 din Hotărârea CEDO în cauza Cevat Özel  contra Turciei)

Curtea a mai arătat că ” nu au existat garanții adecvate și eficiente împotriva eventualelor abuzuri ale puterilor statului cu atribuții de supraveghere, în cazul în care ascultarea autorizată de un tribunal, in privința informațiilor judiciare care îl privesc pe reclamant” ( a se vedea considerentul 33 din Hotărârea CEDO în cauza Cevat Özel  contra Turciei)

În concluzie, toate interpretările deformate cu privire la proiectul de modificare a legii nr. 51/1995 pornesc de la  omisiuni mai mult sau mai puțin intenționate ale celor care, prin discursul lor public, critică acest proiect. Atât potrivit reglementărilor în vigoare, cât și potrivit proiectului,  interdicțiile de interceptare, respectiv percheziție NU se aplică și în cazul avocaților suspectați sau acuzați că au săvârșit fapte penale. Protecția secretului profesional este incidentă numai în cazul în care avocatul își exercită atribuțiile în mod legal.

A se vedea: traducerea în limba română a Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Versini-Campinchi & Crasnianski contra Franței